Ai ceva de zis?
Am călătorit de vreo zece ori la cuşetă în ultimii trei ani. Nici măcar o dată, printr-o extravaganță a sorţii, să fi văzut o lenjerie de pat curată. Băi, O DATĂ, atât! Barem una din zece.
Gălbeneli, spârcăieli, salivă întărită, bulion (sper); toată paleta de pete cu efect vomitiv.
Astăzi mă consider norocos. Faţa de pernă are mizeria preferată de mine – talpă de bocanc.
Continue reading
Reţeta asta trebuie să aibă ceva rădăcini antice. Pe vremea când strămoşii dacilor (atlantienii) îşi plăteau războinicii în peşte şi sare.
Nu ştiu cum se găteşte somnul în sare. Dar o să vă arăt cum l-am gătit noi. Şi a ieşit perfect.
Am construit o moviliţă de sare în jurul somnului. Maluri înalte de cărbuni, brichete frumos mirositoare.
“Noi supravieţuim deoarece suntem utili altor state mai dezvoltate. Suntem coordonaţi pas cu pas.
Avem resurse naturale şi umane. Suntem coconul în care materia moartă şi gelatinoasă s-a transformat în hrană pentru organisme străine. Dar noi, românii, nu putem funcţiona ca popor neatârnat, atât timp cât nu avem presă.” – Asta scriam luna trecută AICI
Se pare că mătura de import, ceva inovaţie americo-nemţească, a ajuns şi în mizerabilul colţ al presei.
Să fi venit în sfârşit sfânta zi de duminică? Ziua în care strângem gunoiul muşuroaie, muşuroaie şi întrebăm prin vecini de un făraş zdravăn?
Continue reading
Simţi suflul unei zile botezate în providenţă atunci când te prinde răsăritul pe coama Tihuţei
Nu am avut noroc de cel mai fotogenic cer – Norii spoiau orizontul ca un rimel ieftin şiroind printre brazdele unui gâtlan de babă.
Ne-am trezit în al cincilea ceas al zilei cu avânt războinic şi dulci ramoliţii drese-n frecţii pescăreşti. Ţinta supremă: O torpilă de şalău înzăuat, jumate peşte, jumate dragon, blindat în solzi de titan.
Odată prins, urma să-l culcăm peste jar, nespălat şi necurăţat – aşa, cu armura pe el, doar cu măruntaiele lepădate. Faimosul Şalău în Coajă, una dintre starurile Dracula’s Kitchen II.
Continue reading
Fiecare carte contine o poveste. La randul ei, cartea scrisa isi are propria poveste – legata de aparitie, de lansare, samd. Dar care sunt oare povestile celor care ajung sa cumpere cartea?
Trebuie sa recunosc ca intotdeauna m-am intrebat in casele caror oameni va ajunge cartea (In)decizii – in afara de prieteni, colegi, rude ori cunoscuti.
Pe 6 februarie am lansat cartea (In)decizii, iar dupa 2 luni am avut surpriza sa vad cartea cum trece de la sectiunea Noutati la cea de Best Seller in cadrul librariei Carturesti Carusel. In nenumarate seri am calcat pragul acestei librarii si am vorbit cu cititorii. Unele povesti le-am aflat, altele le voi povesti in seriile urmatoare, iar pe altele nu le voi afla niciodata. Vor ramane un mister.
Continue reading
Se gudură anxietatea-n mine de ceva timp. Am tânjit la măiestuoasa zi în care o să vă arăt elefantul.
Ta-daaam!
Să nu fiu pe nedrept acuzat că îi beștelesc pe fraţii ardeleni, le adresez câteva cuvinte de laudă.
Acest elefant a fost pozat de echipa Dracula’s Kitchen la grădina zoologică din Târgu Mureş. Da, ardelenii mureşeni sunt în stare să îngrijească un elefant. Spre deosebire de bucureşteni, craioveni, vâlceni, caracaleni, milcoieni şi alţi mândri orăşeni.
Grădina Zoologică din Târgu Mureş este o bijuterie în comparaţie cu lagărul de exterminare animală din Băneasa, de exemplu. Animalele arată îngrijit, hrănite pe-ndelete, zburdă într-o pădurice, nu pe betoane reci şi jegoase.
Continue reading
Fotografie făcută de echipa Dracula’s Kitchen în drum spre Castelul Corvinilor:
Între Haţeg şi Hunedoara sunt câteva dealuri. Drumul arată ca un slalom pe Mont Cervin; curbe strânse la 90 şi 180 de grade, făcute parcă în ciudă, nu cumva să te mănânce degetele şi s-o bagi în a treia.
Nu mai sunt drumarii şi nici ciobanii de altădată… Cum să fii, mă, atât de sadic?! Pesemne a ajuns internet mobilul ăsta şi la sălbaticii din vârful dealului (mulţumim, Ghiţă Ciobanul!). Şi s-au uitat la prea multe filme cu vikingi.
Am parcat teferi lângă Castelul Corvinilor. Este o construcţie masivă, dar fără ținută. Nu s-a aflat într-un top arhitectural al vremii, dar are gravitatea necesară pentru ațâțarea unor ambiţii vremelnice – La periferia Hunedoarei, s-a ridicat un fălos cartier de castele şi palate.
Continue reading
Am cutreierat Ardealul, din Haţeg în Bistriţa, momit de legenda civilizaţiei molcome şi superioare. Acest fălos popor descendent din Bathory, Szekely şi de Habsburg, scăldat în nobleţe, nu în sugiuc topit, ca oltenii piperniciţi şi negricioşi.
Să fi adormit pentru câteva minute, imediat ce am părăsit autostrada dintre Gilău şi Turda. M-am pomenit tremurând în picuri reci de năduşeală, speriat de claxoane, urlete, motoare turate; înecat cu fumuri de cărbuni arşi, păcură şi smoală clocotită.
În faţa mea, un autobuz vechi de măcar juma de secol, soios şi scorojit pe toate părţile, cum nici în anii copilăriei nu mi-a fost dat să văd la satele olteneşti.
Mă uit în jur la blocurile ce tuşesc funingini, bag de seamă şi vreo două intersecţii de drumuri strâmte, fără semafor – Autobuzul ăsta de epocă nu transportă cartofi pe vreun deal uitat de lume. Suntem într-un fălos oraş ardelenesc şi tocmai am descoperit transportul în comun.
Continue reading
Hotel Silva, Vatra Dornei – Asta văd în fiecare dimineaţă când ies pe balcon:
Mă simt ombilical legat de liniştea muntelui, cât timp hotelul este pustiu. Ieri m-am întâlnit cu o ceată de gnomi pleșuvi, scăpaţi o leacă prin putina cu prune. M-am rugat degeaba de zeii păgâni, nu cumva să înnopteze chelboșii la etajul meu.
Era trecut de 2 noaptea, când aud lovituri sălbatice în uşă.
Continue reading
Acestea sunt patru din cele şapte miorlăitoare care mi-au ţinut companie în ultima săptămână. Plus Vlad, bineînţeles.
Motanul grizonant şi dungant care vă tratează cu spatele este Heracle, cea mai fioroasă vieţuitoare din Ţara Haţegului. Jumate muritor domestic, jumate zeitate sălbatică – Mama lui, Miaucelmena, şi-a ridicat codiţa pe crestele munţilor bântuite de mârtani neîmblânziţi.
Se vede în dârzenia şi agresivitatea lui. Le bate pe restul mâţoşeniilor de nu ştiu ce le-a trăznit. Lăbuţe aruncate din fundul grădinii, scurte îngherate, perniţe-n bot pe contră a la Mayweather… tot arsenalul.
O vedeţi pe aia care păşeşte timid pe trepte? I-a întrat groaza-n oase de când Heracle a muşcat-o de gât şi i-a scuipat blăniţa. Fără înflorituri vă zic – A muşcat-o, a mestecat pofticios de vreo trei ori, cum mesteca John Wayne tutunul, şi a scuipat o biluţă de blană.
Continue reading
