Teribilele încercări ale zilei de ieri

By Vlad B Popa in Viata domnului P 2 Comments
pizza de casă

Eu vs Carantină? Pffff, parfum.

Nenicule, pe mine trebuie să ma tragi cu lanțul ca să ies în oraș și-s la fel de sociabil ca o fantomă de pustnic tibetan. Mă afectează carantina fix cum mă afectează un atac cu eclere proaspete, de vanilie, cu ciocolată belgiană pe deasupra.

Ieri însă…

Pun de-o pâine, hopa, drojdia e pe terminate. Două plicuri mai avem și, deși în urma unei intervenții strategice am înțeles că pleacă un transport blindat spre noi săptămâna viitoare, direct de la producător, nu pot să contez 100% pe asta.

Nu-i nimic, apă și făină e, pot să-mi cresc drojdia singur. Asta înseamnă că-n fiecare zi, dimineața și seara, trebuie să hrănesc un borcan. Nu-mi ajung alea trei mâțe care-mi zgârâie ușa cât îmi fac cafeaua, de-mi strică tot cheful matinal… iar dacă uit vreo tură de hrănire, moare drojdia, că proasta nu știe să se milogească de vecini.
Continue reading

Un an de guvernare, bilanț personal

By Vlad B Popa in Viata domnului P 3 Comments

”Toți sunt la fel”, ”nu mă interesează politica”, ”m-am săturat să votez răul cel mai mic” și alte emanații la fel de idioate mi-au făcut cadou următoarea experiență personală:

  1. Materială

Deși economia duduie, mândria Europei nu alta, că așa zic clar și răspicat toate declarațiile guvernanților în fruntea cu El Dragnea, statul român se împrumută în neștire(că doar nota de plată nu vine acum ci peste câțiva ani, fix când PSD-ul o să urle că cine-o fi atunci la guvernare a sărăcit țara) iar cetățenii lui…

Ratele mi-au crescut cu peste 10% și peste 3 luni o să-mi crească din nou; e ca o rată Făt-frumos, crește în 3 luni cât altele în 10 ani. Coșul de cumpărături al familiei a crescut și el, cum crește cozonacul bucovinean în cuptor, cu 25-30%(familie cu copil mic, nu ne putem restrânge doar la salam cu pâine și hrană spirituală de la antene).

Benzina, aia de zicea Tudose c-a vorbit el cu Continue reading

Ploaie de ciori

By Vlad B Popa in Viata domnului P 4 Comments

Plouă cu ciori și cu flori albe de castan.

Cad după fiecare tunet, prin foșnet de frunze și crengi, cu bufuri surde pe piatra cubică. Nu le număr, dar cred că-s mii. Unele încă mai tremură când li se aștern pe pene florile pe care le scutură căzând prin castanii bătrâni.

Bunicul mă ține de după umăr, uitându-se spre cer, gata să mă tragă din calea torpilelor muribunde. Unele cad rotit, cu ciocul în jos, atât de iute că ciobesc drumul. Nu mi-e milă deloc, nici lui, nici mie. Sunt rele și negre și prea deștepte. Ne fură puii de lângă cloșcă, piulițele de pe ușa garajului și orice le mai place de prin Continue reading

Leacuri mărunte

By Vlad B Popa in Viata domnului P 0 Comment

Am intrat într-a opta lună de foc în sobă. Bine, nu în sobă, în centrală, iar în ultimele două zile abia a pornit undeva pe la cinci-șase dimineața(a nu, nu e cazul s-o închid că săptămâna viitoare iar coboară vremea sub zero).

A nins, când nu a nins a dat cu lapoviță, când nu a dat cu lapoviță a plouat, de toată proaspăta mea curte arată ca o plantație de orez. Fără orez.

Mi s-au adunat multe și încâlcite pe cap în ultimele luni, de genul cărora aduc frigul, umezeala și urâtul de afară înăuntru, de te simți în mocirlă până la gât. Stăteam scufundat așa de nu mai știu când, învârtindu-mă de la un gând sumbru la altul, ca un bursuc în vizuină. Continue reading

Românii și conținutul premium

By Vlad B Popa in Miorisme sub lupă, Viata domnului P 4 Comments

Au trecut în jur de 8 ani de când mi-am luat vacanță de la scris scenarii, mi-am împachetat sculele, cortul, prietenii și banii pe care-i aveam și-am plecat timp de vreo 7-8 luni prin toată țara, să facem un fel de Top Gear de pescuit.

De câțiva ani tot auzeam cârcotelile pescarilor români că nu au la ce să se uite, că toate emisiunile sunt filmate pe ape private, ticsite de pește, că n-au aventură, realitate, umor, că toate materialele sunt niște publicități plictisitoare. Și așa era, eu făceam parte din public și aveam exact aceeași părere.

Așa că ne-am pornit noi să facem ceva diferit, dacă tot era cererea uriașă și furibundă. A ieșit o minune de 12 episoade, exact opusul emisiunilor care rulau la noi pe televizoare, plină de aventură, umor, auto-ironie, ape sălbatice și pești vai de ei – 22 de specii prinși în nu știu câte stiluri și tehnici diferite de pescuit. Într-unul din episoade, filmat 3 zile pe o cale ferată, la 40 de grade, atacați de șobolani și țânțari, aveam chiar un monolog în semi-delir de la căldură. Continue reading

Finețuri de penel

By Vlad B Popa in Diverse, Viata domnului P 6 Comments

Ținea strâns de sulița scurtă.

V-am mai povestit eu de caznele scrisului bun, de respectul pe care trebuie să-l arăți penelului, despre cum văd eu un scriitor adevărat, indiferent de gen, despre măiestria în scris pe care tot o fugăresc printre litere și alte chestiuni de astea care nu interesează pe mai nimeni din afara branșei.

Azi vin c-un exemplu practic. Să-i spunem o finețe accesibilă, care o să mă ajute pe mine să pictez mai ușor imaginea despre cum se bate scriitorul, chinuit de propria-i vocație, cu caii verzi de pe pereți. Continue reading

Gânduri înalte de duminică

By Vlad B Popa in Viata domnului P 9 Comments

Browserul meu de pe Mac, s-a umflat ieri cu mândria aia în curcubeu. Adică pe bara din stânga (aia unde-ți pui bookmarkurile) și pe fundalul oricărui tab nou, era plasată mândria gay în curcubeu.

Partea proastă – nu era tot. Adicăăăă o fi fost el tot curcubeul, dar mai jos, eu pe ecran aveam numa un roziu palid, care abia se făcea un fel de portocaliu pe la finalul paginii. Mă, eu nu pot lucra cu așa cantitate de roz pe ecran, nu mă lasă masculinitatea mea debordantă. Continue reading

Cadou pentru pisică

By Vlad B Popa in Viata domnului P 0 Comment

Din ciclul – auzi în gură?

Maică-mea are o mâță. Mâța aia e ai mai a dracu’ mâță de pe fața pământului și decât să ajungi cu ea într-un spațiu mic, mai bine te bagi în cușcă cu ursul.

Cu pisica aia demonică într-o cutie de carton, a coborât la mașină maică-mea vineri, când urma s-o transportez la casa bunicilor, pentru o perioadă de relaxare la grădină.

Nici nu am plecat bine de pe loc că mâțanul a evadat in cutia de carton făcând-o bucăți cu ghearele și a început să-și facă numărul prin mașină – din fericire numai pe bancheta din spate, acolo unde stătea și stăpâna. Continue reading

Ce-i trebuie unui scriitor ca să reușească?

By Vlad B Popa in carti, Viata domnului P 58 Comments

Adică să fie citit de o milionime de cititori cu toată gloria și bănetul care vin din asta.  Asta înseamnă pentru un scriitor să reușească. Bineînțeles, poate să zică că scrisul e răsplată suficientă, că arta se face pentru artă și dacă știe că a scris ceva genial, îi ajunge. De zis poate să zică, de crezut însă, nu crede nici el.

Bun. Ia să vedem care e rețeta.

Cu mult mult mult timp în urmă, rețeta era foarte simplă. Trebuia doar să știi să scrii. Atât de puțini erau cei care să știe să facă lucrul ăsta, încât era de-ajuns.

Apoi au apărut editurile și astea hotărau ce cărți ajung pe piață. Așa că să scrii nu mai era de-ajuns, trebuia să scrii bine, la standardele vremurilor respective. Nu conta foarte mult despre ce scriai dar textul trebuia să treacă la capitolul calitate de ochii vigilenți ai editorilor. Continue reading

De la coadă

By Vlad B Popa in Miorisme sub lupă, Viata domnului P 4 Comments

Trag ieri o fugă până la farmacie, să scot familia din capcana unor dureri profunde de gât dătătoare de tuse vulcanică. Inaintea mea erau trei doamne cu hârțogăraie de completat, rețete de înțeles, semnături de dat și așa mai departe, așa că m-am relaxat și pregătit pentru câteva minute bune de așteptare.

După ceva vreme intră EA. Ea din generația de aur. Generația de aur, adică cea care a scos România din epoca de piatră, a construit blocuri, a inventat respectul și politețea în societate, curentul electric și banana la ziar.

Se uită nemulțumită la scenă, ridică dezaprobator din sprâncenele trase cu creionu, strânge din buzele rujate și mă fixează câteva secunde. Eu eram singurul element mai tânăr din compoziția cozii, eu eram cel care-i furam timpul pe nedrept.

O văd cum se fofilează, discret ca un ninja în roz, pe o linie paralelă cu mine, cât să fie un pic mai aproape de tejghea. Apoi așteaptă, complet liniștită. Continue reading