Freigedank.ro

Freigedank, stiu ca (nu) ne citesti, stiu ca (nu) ne iubesti.

Vreau doar sa-ti spun ca esti deja al nostru. Ca si semn de maxima apreciere, ti-am facut un domeniu propriu, pe care deja l-am asociat cu al nostru.

Astept, asa cum am mai vorbit pe arhiblog, sa-mi trimiti opera ta, la adresa manuscris@datagroup.ro.

PS: Invitatia este valabila pentru toti Freigedankii acestei tari, adica pentru cei care au ceva de zis, au talent la scris si viseaza sa fie publicati.

 

 

Cel mai plicticos poet

18440720Atunci când chintesenţa pulsaţiilor lirice s-a lovit de culmi exhaustive, iar privighetoarea slovelor a amuţit, când îngerii sihaştri pupau frunţi de nălucă, apăru Tucă. Marius Tucă. Şi îşi lansă prima carte de poezie: „Am să te iubesc până la sfârşitul lumii”.

Jurnalistul Tucă l-a prezentat pe poetul Tucă: „Cauţi prin tine şi dacă găseşti suficiente emoţii care să se transforme în poezie şi apoi într-o carte este ok, nu este nimic programat”. Clar. Atunci când simţi urletul de geniu bolborocindu-ţi printre măruntaie, trebuie să-l scuipi afară. Şi continuă la fel de modest: “Eu sunt poezie şi mă transform în carte. Tot de poezie.” Dacă nici Tucă nu e poezie, atunci cine? Sunt răutăcios şi habar nu am despre ce vorbesc, stiu. Hai să vă prezint totuşi un foarte scurt fragment din opera tucăiană.
Continue reading

Jos cenzura!

Termenul „cenzură” a căpătat un sens peiorativ în audiovizualul românesc. Automat, în subconştientul multora, este atribuit abuzului, comunismului, îngrădirii libertăţilor. Vă anunţ că în orice stat civilizat din lume, inclusiv în al nostru, există un consiliu naţional al audiovizualului (C.N.A.) plătit din bani publici pentru? Pentru aplicarea cenzurii, exact! Dacă o vedetă pitorească vrea să îşi expună sfincterul în prime-time, intervine C.N.A.-ul şi o cenzurează. Un lucru firesc şi deja am stabilit un al doilea sens al termenului „cenzură”: sensul pozitiv.
Continue reading

Orgasmul din hohote

În încercarea de a-mi injecta doza zilnică de masculinitate, am citit asta în revista Unica. E un fel de articolaş-ghid ce îşi propune instruirea femeilor. Articolul este foarte bine scris, problema este tratată corect, nu se bat câmpii ca în alte articole de genul asta. Dovada clară că la revista Unica mai scriu şi bărbaţi. Degeaba aţi semnat articolul „Sandra S.”, pe noi nu ne păcăliţi! Sfatul genial de a îi lăsa partenerului cât mai mult spaţiu nu putea veni din partea unei femei.

Tot de la Sandra S. (yeah, right) aflăm şi că „mulţi bărbaţi trăiesc după ideea că dacă pot face o femeie să râdă, atunci o pot cuceri.” Da, mulţi bărbaţi trăiesc după idei greşite. Dacă o femeie râde în timpul conversaţiei, o poate face din nşpe mii de motive. Motivul la care te gândeşti tu, acela că eşti foarte amuzant şi achiesează la tipul tău de umor, are numărul de ordine nşpe mii plus unu. Cel mai probabil, o face din politeţe, să nu râzi de unul singur ca prostul. Sau a înţeles complet pe dos gluma, dar totuşi a găsit ceva hazliu. Poate o amuză forma nasului tău, faptul că eşti sâsâit, modul în care ţi-ai asortat cămaşa la pantofi ori pur şi simplu se gândea la altceva, în timp ce tu făceai demonstraţii de amuzament.
Continue reading

Invazia cracilor lungi

„Sticla” e a cracilor lungi, a decolteelor generoase, a sfârcurilor scăpate din greșeală peste bluză, a tot ce înseamnă piele de fufă expusă. Uite-așa, oriunde mă uit, e cu Biance, Daniele, Simone, Monice, smârțe, tâmpe, ieftine cum era margarina odată…

Și nici măcar nu e un accident ci o evoluție normală a televiziunii îndreptată, ca orice lucru care se respectă în capitalismul sălbatic, spre atotputernicul ban. Realizatorii tendrului se ascund, rușinați de ce publicul îi obligă să producă pentru a fi competitivi, în spatele frazei magice care le ridică de pe umeri orice responsabilitate ”asta vrea poporul”.
Continue reading

În legea lor

Noul cod rutier nu a fost făcut pentru alcoolici, aşa cum au trâmbiţat zile în şir cei mai naivi dintre fraţii români. Nu. A fost făcut pentru poliţişti. Atunci când sunt prevăzute amenzi de şapte, opt, nouă mii de lei, îi pupi şi tălpile dumnezeului purtător de cozoroc, numai să îţi primească pomana de două-trei mii şi să îţi ierte păcatele. Şi totuşi, nu toată brigada va culege roadele. Unii au dat-o în diverse:

Vănel Carp, Ioan Marciuc, Lucian Munteanu, Iulian Lazăr, Constantin Manole, Cristian Ciubotaru, Constantin Bulancea, Marius Dănuţ Melniciuc, Cătălin Harnagea, Petrişor Daniel Lupu şi Gelu Captalan. Ei sunt poliţiştii ieşeni (de la Rutieră) care au primit între 3 şi 4 ani de închisoare cu executare. Pentru luare de mită, evident.

 

El Clasico

Real Madrid a mai pierdut un meci important în campionat. Al doilea, după înfrângerea de acasă împotriva concitadinilor de la Atletico. Barcelona a câştigat doar cu 2-1, jucând multe minute în 10 oameni. Nu au fost cartonaşe roşii, dar pe Messi l-au uitat probabil la vestiare. A fost cea mai slabă evoluţie a piticului argentinian din istoria recentă a El Clasico. Ocazia perfectă pentru evidenţierea lui Neymar, brazilianul fiind omul meciului. A marcat primul gol şi a dat ultima pasă pentru al doilea.
Continue reading

Vânătorii

Suntem un popor de vânători. Vânăm mistreţi, ştiri senzaţionale, reduceri, like-uri, găleţi, bormaşini şi, mai nou, cutremure. Acum este deschis sezonul de vânat cutremure. Ultima captură este monstrul de 2,6 pe Richter, ţintit cu precizie de profesionist, noaptea trecută, lângă Galaţi. Probabil, mulţi dintre vânători au dezvoltat deja fetişuri cronice pentru această categorie de vânat. Au nopţi tumultuoase cu vise erotice în care apar exemplarele alea mari, adevărate, şocante. În fantasmele lor perverse apar doar “bunăciuni” de la 6 în sus pe Richter. Iar ei, vânătorii, profesioniştii, stau bine ascunşi, aşteptând vânatul să zburde dintre falii.
Continue reading

Dragoste animalică II

Ieri, scandal mare în faţa Casei Presei. Nu erau roş-montanişti, nici biciclişti, şistişti sau băsişti. Nu. Erau „iubitorii de animale” care se îmbrânceau drăgăstos cu jandarmii. Au vrut să prostesteze împotriva (sau pentru, nu am prins exact esenţa) ANSVSA. Fără autorizaţie de protest, evident. Dacă şi iubirea are nevoie de autorizaţie, unde am ajuns?! Am vrut azi să descopăr natura protestului şi i-am căutat pe diverse reţele de socializare. Ştiaţi că „iubitorii de animale” au pagină de facebook cu 134 de mii de like-uri? Se numeşte „Animale iubitoare” şi are la descriere „Comunitate iubitoare de animale”
„Foarte frumos!” mi-am zis în primele două secunde, până să citesc evenimentele postate de comunitatea iubitoare:

„FOTOGRAFII DEOCHEATE ale zeiţei fitnessului, cea care a făcut avere cu fundul său”
“Terifiant ! Si-a aruncat iubita de la etajul 15 ! Camerele montate chiar de criminal au surprins ultimele clipe din viata tinerei ! Atentie,imagini socante”
“Elodia a fost gasita! Vezi aici unde”

Iubitori, iubitori, dar spam-ul e pe bani. La fel sunt şi covrigii din coada câinilor.

Niște adormiți

Henri Bresson tineri in tren

Întotdeauna m-a fascinat cum criticii, specialiștii și snobii reușesc să găsească o mie de nuanțe, un milion de straturi și un miliard de fire complexe în orice bucată de telemea aparține domeniului lor.

Pentru primii e un mod de a-și dovedi pregătirea și expertiza care-i califică pentru pâinea de zi cu zi, iar pentru ultimii, un mod de a arăta tuturor cât de profunzi, înzestrați și inteligenți sunt dumnealor. Pentru niciunul dintre ei nu contează ce a vrut autorul/artistul să spună sau cât de simplă a fost viziunea acestuia, important este numai ce poate el susține că vede în opera respectivă. Continue reading