Cum îşi imaginează preşedintele Johannis şi echipa de consilieri prezidențiali că aşa ceva este realizabil? Protestatarii aflaţi acum în stradă să comunice printr-o metodă miraculoasă (telepatic probabil) şi să prezinte lista până la ora 24:00.
Dar până mâine la ora 17, de exemplul, de ce n-ar fi timp? Sau până luni la ora 2:15
Trebuie rezolvată rapid problema străzii? Devine evident faptul că TOATĂ clasa politică vede în aceste proteste o ameninţare. Inclusiv preşedintele Johannis. Cei care ies în stradă pentru a treia zi consecutiv sunt, în acest moment, ghimpele din coasta tuturor politicienilor.
Nu există altă explicaţie pentru anunţul făcut de Klaus Johannis, în urmă cu o oră. Nimeni nu este într-atât de alienat încât să creadă că masa eterogenă va produce o listă de nume. Acum! Cel târziu până la ora 24.
Nu găsesc alt motiv pentru acţiunea d-lui preşedinte în afară de instinctul primar, de conservare. Pus în faţa unui grup puternic prin număr şi efervenscenţă, dar incontrolabil şi independent, Johannis s-a speriat. Consilierii lui s-au speriat. Ghimpele trebuie cumva retezat.
Mişcarea de protest este sabotată prin gestul preşedintelui. Deja internetul trosneşte de petarde şi excentricități. Despoţi, Tudori, Gurani, tot felul de blogări, pseudo-jurnalişti, bizari, nimfe, himere propuse şi propuşi în noua conducere a ţării. Ce se urmăreşte prin asta?
Spargerea grupului în bisericuţe, aruncarea protestului în derizoriu, înăbuşirea acţiunii.
Poate sunt cârcotaş şi injust cu d-l Johannis. Dar altă motivare logică nu pot găsi.
Eu nu o vad asa deloc. Ci invers. Presedintele le transmite oamenilor ca trebuie sa se organizeze, sa canalizeze cererile si sa le exprime. Nu ajuta pe nimeni manifestatii fara revendicari concrete. Nu poti cere nu mai vrem politica si politicieni. Nu poti spune doar ca nu-ti convine fara sa spui cum ai vrea sa fie. Nu poti sa protesteti fara sa-ti asumi si sa te responsabilizezi.
De ce asa de repede? Pentru ca nu e timp de pierdut, tara in acest moment nu este guvernata. Nu poti sta descoperit doar de dragul manifestatilor din strada.
Iohannis doreste schimbarea paradigmei in politca si are nevoie de vocea strazii. E momentul ca vocea strazii sa se concretizeze.
De ce nu se duce în stradă, între ei? Să-i asculte pe toţi.
“De ce asa de repede? Pentru ca nu e timp de pierdut, tara in acest moment nu este guvernata.”
Nu e timp de pierdut, dar nici timp suficient pentru ceva coerent. Concret, cum se poate realiza cerinţa lui Iohannis?! Cine va face LISTA? Şi în numele cui? Protestatarii din Piaţă nu au lideri, nu au purtători de cuvânt. Cum îi pot produce în trei ore?
Aici sunt cu Hary, președintele a oferit pe tavă o linie directă străzii (nu, să te duci în stradă să discuți nu e posibil, poți să te duci să fii solidar dar nu să discuți). Dacă strada o ia sau nu, asta depinde de ea.
Da și pentru mine gestul are slabe speranțe de a fi constructiv dar înțeleg principiul din spatele lui și consider că stabilește un precedent frumos, pentru care data viitoare strada va fi mai pregătită.
Ce preşedinte şmecher ! Ce măgărie ! Ce capcană josnică !
Cum să trimită O LISTĂ oameni care :
– nu se cunosc între ei;
– au vârste/vieţi/vise/aşteptări/dureri diferite;
– sunt din orice oraş al ţării sau sunt “la căpşuni” ???
Ori pleacă toţi, ori pierdem vremea cu blocaje.
În Islanda a durat câteva luni până s-a cristalizat o “listă”.
Dani, aici este vorba despre gest. Mesajul este: v-am auzit, va simpatizez, haideti sa ne intalnim, ca vreau sa tin cont de voi si sa dau un Signal clasei politice.
Ce sa faca in strada Iohannis? Ce discutii poti purta in strada?
Este nevoie de lideri acum, nu poti astepta inca cateva saptamani de proteste pana se arata vreunul.
Sa mearga cine se simte cel mai tare. Acum e momentul sa se trezeasca strada.
Nu aşa se va trezi strada. Protestul va fi “furat” de ONG-uri. Îşi vor trimite reprezentanţii UniţiSalvăm şi poate încă 1-2 organizaţii (dubioase din punctul meu de vedere), se va bifa criteriul de “organizaţii non-guvernamentale de largă recunoaştere publică”. Şi atât. Zecile de mii de manifestanţi vor fi reprezentate de câţiva delegaţi ai ONG-urilor. Ceea ce este injust. Cei mai mulţi protestatari au ieşit în numele lor, nu al UniţiSalvăm.
Nu cred ca ONGURI de genul unitisalvam vor reprezenta strada. Da, vor fi si ei poate acolo. Ar fi gresit sa nu-i chemi pentru ca si ei au iesit. Toti au ceva in comun si Iohannis stie asta. Este fix politica lui, o altfel de politica. Iohannis asta urmareste si asta va auzi de la oricine vine din strada. Vrem Schimbarea clasei politice.
Iohannis are nevoie de legimitate pentru strategia alegerilor viitoare. Ca sunt anticipate sau nu.
Strada se caca pe ea degeaba crezand ca e o diversiune politica. NU, Iohannis isi urmeaza drumul de a face altfel de politica. Pentru Romania si pentru romani.
De acord, este “altfel de politică”. Dar strict în cazul ăsta, mi se pare un fel prost de politică. Să inviţi la negocieri/consultări nişte persoane fără legitimitate.
Repet, cine va trimite lista către Iohannis până la ora 24:00? Va fi strigată de manifestanţi la unison? Dacă 1000 de persoane trimit 1000 de liste diferite, în funcţie de ce criterii o va alege Iohannis pe cea corectă?
voua vi se pare ca sunt de 3 ori mai putini protestatari decat aseara(in bucuresti), asa cum dau televiziunile?
Din poze mi se par la fel.
În plus, se ştie foarte bine ce au cerut manifestanţii. Cer de 3 zile.
Nu era mai corect să iasă Iohannis, să-şi asume responsabilitatea şi să zică:
V-am auzit (era şi greu în 3 zile să nu), v-am înţeles cerinţele, simpatizez cu voi, conform atribuţiilor mele de preşedinte vă pot ajuta cu a,b,c,d…
Restul, îmi pare rău, nu se poate.
Şi atât. Fără diversiunea listelor inventate până la miezul nopţii.
Dani, strada a cerut guvern tehnocrat (sa nu mai zic ca in ultimele 2 seri nu mai stia nici strada ce vrea). Si presedintele a inteles si le-a cerut propunerile in sensul asta. Daca iesea el in strada, care din cei 30k ar fi fost ala sa ii propuna persoanele astea? Cu cine crezi ca s-ar fi inteles? Ce facea, coada la propuneri si pleca acasa cu 1000 de propuneri de la Dan Puric si pana la Lucian Mandruta (bine, printre astea ar fi si cateva foarte normale si logice). Ti se pare normal ca un presedinte sa faca baie de multime doar de vazul tuturor? Oamenii nu se inteleg in discutiile dintre 3-4 persoane ce sa mai zic intr-o discutie de 30 de mii (plus). Ar fi fost haos… Oricum, unde ai mai vazut tu presedinte care macar sa vina cu initiativa asta?
Inca ceva :D. S-au facut intalnirile cu partidele pentru ieri si azi ca luni sa se poata veni cu o desemnare de premier (sau saptamana vitoare). Din cauza asta lista trebuia sa fie facut in timp asa de scurt (pentru ca vineri, pe langa unele partide sa vina si acesti oameni la discutii). Si oricum… ce e asa greu sa gasesti niste oameni sa se duca la niste discutii. Nu era propunerea de guvern, era un grup de oameni care sa vina cu idei. Abia asteapta Macovei sa fie bagata in seama (din oamenii politic) ce sa mai zic de unii jurnalisti si oameni publici care cu asta isi hranesc sufletul meschin si care se pare ca reusesc sa atraga simpatie (vezi Mandruta si unii “artisti” bagaciosi in seama). Oamenii dati ca exemplu sunt oameni simpatizati de cei iesiti in strada :P.
Andrei, există un motiv pentru care nici un alt preşedinte nu a venit până acum cu o astfel de propunere.
“Preşedintele Iohannis a primit 5.520 de mesaje de la ONG-uri şi de la oameni ce au protestat în aceste zile în Piaţa Universităţii, care cer să fie primiţi la Cotroceni pentru discuţii privind desemnarea premierului, iar consultările, la care nu s-a decis încă cine va merge, vor începe la 13.30.”
Se creează o harababură totală, exact cum era de aşteptat. Oricine se va duce la întâlnire din partea “străzii” va fi considerat ilegitim. Pentru că masa protestantă a fost şi este eterogenă.
De unde ştii că Mândruţă şi artiştii băgători în seamă sunt simpatizaţi? N-am auzit pe nimeni să strige:
“Uhuuu, Mândruţă, te iubim, du-te la Iohannis, reprezintă-mă!”
Sunt doar nişte liste scornite de unii pe net. Nişte unii care, foarte posibil, nici măcar nu au protestat.
Dani, din nou iti spun, gestul conteaza, exercitiul democratic. Faptul ca lumea se ambaleaza, ca s-au trimis peste 5000 de scrisori si propuneri, arata cat de mare este implicarea. Asta este ceea ce conteaza. Nu se asteapta nimeni la ceva coerent si reprezentativ, s-a dorit implicare civica.
Treci peste logica, strategie si moticatii tactice.
Este un gest care a transmis ceva. Si se pare ca a fost de succes maxim.
Maxim. Liviu Mihaiu a fost propus de Liviu Mihaiu şi îl reprezintă pe Liviu Mihaiu :))
În afară de el, despre care am o părere proastă, şi Despot, Nicuşor Dan, despre care am o părere neutră, de restul recunosc că n-am auzit până acum.
E oricum mai bine decât m-aş fi aşteptat. Lipsesc băgătorii în seamă de serviciu (mai puţin Liviu Mihaiu) şi, slavă stratosferei, lipsesc blogării şi jurnaliştii slugarnici, autointitulaţi independenţi.
Nu inteleg de ce face strada in pantalon si mai ales de ce priveste cu suspiciune un gest de mare politician? Este un foarte bun exercitiu, revendicarile sunt clare, nu e relevant cine vine la discutii din partea strazii. Gestul, idea in sine e ce conteaza. Exemplul cu Islanda e pueril. Nu avem situatia lor, din punct de vedere geopolitic. Si nu ne permitem sa o ardem pe strazi cerand anarhie totala.
Trebuie sa si facem ceva concret, pas cu pas.
Hary, nu a cerut nimeni anarhie totală. Singurul slogan care ar putea duce cu gândul la asta “Jos toată lumea!” nu trebuie luat literal.
Oamenii care au ieşti să protesteze păreau inteligenţi şi responsabili. Nu cred că îşi imaginau o Românie apolitică, condusă din stradă.
“Jos toată lumea!” este o formă simplificată şi directă de taxare a întregului sistem politic. Un fel de “Suntem nemulţumiti de clasa politică românească. Vrem o reformă politică adevărată.”
Protestele din stradă au fost coerente şi desfăşurate exemplar. Nici măcar un incident minor! Sunt lăudate la unison de presa din vest.
Dani,
“nu ne permitem sa o ardem pe strazi cerand anarhie totala.”
Propozitia aceasta trebuie inteleasa in contextul celei de dinainte. Am vrut sa spun ca nu ne permitem sa facem ca islandezii, care chiar au protestat saptamani si luni intregi creand o stare vecina cu anarhia. Daca nu te organizezi rapid, daca nu incerci sa faci ceva concret si urli saptamani in sir doar jos clasa politica, jos toata lumea, practic declansezi anarhia. Asta era idea. 🙂
In ochii mei, Iohannis a provocat lumea din strada sa se coaguleze, sa se organizeze. Si ce este si mai important, a reusit.
Cei care vor merge la marsacarada negocierilor cu Mutulica sunt toti din servicii, cu exceptia lui Despot care e un om vertical, dar a fost fortat sa mearga ( ” invitat” din partea presedintiei ), pentru ca vor sa ii foloseasca capitalul de imagine ( eroul-victima-vedeta ).
Prima declaratie a lui despot dupa false-flag-ul din Colectiv a fost ca ” pe lumea asta totul e fake” si a refuzat sa isi expuna parerile sau sa accepte postura de erou. S-a prins repede cine si cum face jocurile si a preferat sa fie neutru. Acum vad ca il forteaza sa joace dupa cum ii canta papusarii protestelor ( fuga din tara ramane cam sigura varianta viabila pentru Despot ).
“fuga din tara ramane cam sigura varianta viabila pentru Despot”
Tare asta :)))
Propun şi operaţie estetică plus schimbare de sex.
Dani,
vezi comentariul lui Patralel, acest spirit amplificat creaza anarhia, de care vorbeam mai sus. Cu acest spirit, amplificat de 30.000 ori, cateva saptamani in strada, strada pierde orice urma de legitimitate in discutia despre destinul tarii. Si sa nu-mi spui ca sunt exceptii. Pe net e plin de “revolutionari” de genul asta. Chiar printre blogeri alisteri.
Din pacate, acolo unde nu mai exista incredere in nimic si nimeni, nu mai poate creste nimic. Totul se calca in picioare, inca inainte sa iasa la suprafata.
De acest lucru s-a ferit Iohannis. De aceea a lansat aceasta invitatie cu termen fix.
Cum şi-a început Liviu Mihaiu discursul:
“Jurnalist fiind…”
Atââât, s-a umplut toată sala de respect :))