Joker: doar un film bun

Căutătorii de nod în papură spun că Joker este nociv; promovează violența, insinuează ideea unei societăți predestinate grozăviilor fizice și psihice. O societate care poartă sămânța răului și doar așteaptă câțiva stropi ca să înalțe lujeri otrăvitori. Hai să respirăm adânc și să defecăm pe distinctele noastre trupuri caste.

Filmul artistic (ficțiunea), la fel ca beletristica, nu este dator să educe ori să inspire pe nimeni. Arta cinematografică doar este; nu are o existență condiționată de corecta modelare intelectuală si sufletească a cetățenilor privitori.

“Arta de amorul artei este o sintagmă seacă. Arta de dragul adevărului, al binelul și al frumosului: acesta este credința pe care o caut.” scria baroana Dudevant, cu mult avânt și curaj, din spatele pseudonimului George Sand.

Într-adevăr, putem evalua arta conform criteriului puritan gândit de baroneasă la începutul sec. al XIX-lea. Dar fără să zburdăm din registrul artistic pe bulevardele metropolelor, unde hoarde de maturi alienați așteaptă povețe de viață din partea unor eroi de benzi desenate. La început a fost cuvântul. Și s-a auzit din Gotham City. Suntem sănătoși la cap?
Continue reading

Green Book

Putem spune despre Green Book că este un film bun la fel cum putem spune despre o tocăniță că este bună. Nu înseamnă că tocănița a fost preparată de vreun artist culinar sau că ingredientele au fost niște minuni greu de găsit. Dar ne-a plăcut. Banalii cartofi, o prăjeală de ceapă, câteva rădăcinoase, un cârnat afumat și niște pătrunjel: Bună tocăniță! Caldă și gustoasă, îți lasă o senzație de împlinire, cât să-ți mângâi burta câteva secunde.

Nick Vallelonga este unul dintre scenariști și fiul personajului Tony Vallelonga (Tony Lip) – amănunt important pentru veridicitatea “poveștii reale” pe care este “bazat” filmul: Relația dintre descurcărețul italian Tony Lip și pianistul negru Dr. Donald Shirley în strânsorile rasiste ale anilor ’60.
Continue reading

1920: Expresionismul german în cinematografie

1920: Cabinetul Dr. Caligari (Das Cabinet des Dr. Caligari) – un film tulburător a cărui tărie exală și datorită mijloacelor tehnice primitive. Pe vremea când cinematografia nu avansase în era “Mură-n gură”, imaginația privitorului încă avea puls. O poveste cu ilustrații și muzică, forme și culori care îti bagă frigul în măduva oaselor, mutrele actorilor, permanent torturate de spaimă.

1922: Nosferatu – La 25 de ani după Dracula lui Bram Stoker, apare primul vampir în cinematografie. Nosferatu nu are dinții vampirului hollywoodian, crescuți în dreptul caninilor. Configurația bucală este de tip rozător, nu carnivor, doi dinți subțiri și ascuțiți crescând peste incisivii centrali superiori. Nosferatu călătorește împreună cu alte rozătoare, suge sânge și răspândește ciuma în Europa. Da, cinefilii mai puțin informați ai anilor ’20 au rămas cu impresia că Moartea Neagră (ciuma bubonică) a venit din Transilvania.
Continue reading

The Haunting of Hill House

Serial apărut la Netflix, luna aceasta. Un singur sezon de 10 episoade, toată producţia fiind livrată în aceeaşi zi (12 octombrie) – o caracteristică Netflix lăudabilă.
Serialul poartă mai mult amprenta scenaristului Mike Flanagan, nu a scriitoarei Shirley Jackson, autoarea romanului The Haunting of Hill House.

Publicat in anul 1959, romanul a fost tot mai schingiuit de minţile cineaştilor, până la mutilarea completă care l-a făcut irecognoscibil. Prima ecranizarea în 1963, The Haunting – regia lui Robert Wise. A doua în 1999, The Haunting – un kitsch logoreic în regia unui nene de care nu am mai auzit.
Şi acum, anul de graţie 2018, cea mai reuşită încercare cinematografică şi versiunea cea mai infidelă autoarei Shirley Jackson. Continue reading

Epoca scenariilor plate

Mă sperie cinematografia ultimilor ani; industrializarea artei a fost prea lejer acceptată de elementul final, consumatorul. Nu se mai produc opere “la bucată”, cinematografia s-a adaptat producţiilor în serie. Sute de bucăţi identice, livrate şi consumate într-un an. Un proces automatizat, cinic şi rece, anticipat în urmă cu vreo opt decenii de Chaplin şi “Vremurile moderne”.

În cinematografia automatizată, nu mai este nevoie de scenarii singulare ci de modele implementate matematic. Termenul “script” ne conectează imaginaţia la codurile informaticii, nu la manuscrisul cald, proaspăt bătucit de maşina scenaristului. Am intrat în epoca scenariilor plate, iar viitorul nu are nevoie de scenarişti. Va fi suficient un script care scrie scripts (scenarii). Continue reading

Favoritul meu pentru Oscar

Decernarea Premiilor Oscar, noaptea asta, în jurul orei 3.
Favoritul meu: “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”

Nu are nume de Oscar, nu este cu soldați eroi în Irak (ba din contră), nu este cu rasism, dizabilități fizice ori ambiguități cu pretenție de artă. Așadar, șanse foarte mici să câștige “Cel mai bun film”, judecând preferințele juriilor din ultimii ani. Ce are în plus față de “Get out” și “The Shape of Water”? Originalitate. Un film despre oameni, despre sensibilitate și limite. Linia subțire dintre furie și compasiune. Continue reading

Black Panther, black sheep

L-am văzut la Cinema City, 3D.

Vorbim despre un film din seria Marvel, notat cu 7,9 pe IMDB și despre un box office de peste 400 de milioane $, doar în State. Lansat pe 16 februarie 2018, 400 de milioane încasări (USA), o săptămână mai târziu.

Important de precizat scenaristul și regizorul: Ryan Coogler, un wonderkid al Hollywoodului, născut în 1986, deja la al treilea mare succes, după Fruitvale Station și Creed. La raportul succes/vârstă l-a depășit deja pe Francis Ford Coppola, cel care a regizat The Godfather când avea 33 de ani.

Filmul, în tehnologie 3D, este un spectacol vizual. Dar povestea și replicile par scrise de un student la Politehnică, pe budă, mort de beat. Continue reading

Kuroneko – Pisica neagră


Kuroneko este un film de Kaneto Shindo, același regizor și scenarist responsabil pentru Onibaba (Femeia Demon), film prezentat anul trecut în ACEST articol. Am scris anul trecut:

“Onibaba este un film despre oameni. O călătorie caustică spre primordial, esenţa speciei. Împins dincolo de limita suportabilității, omul îşi pierde aura care ne diferenţiază de restul animalelor. Acţioneză instinctiv, supravieţuieşte: Mâncare, Somn, Sex – Ultimii piloni ai existenţei umane.”

Transpus în apocalipticul Japoniei medievale, la fel ca Onibaba, Kuroneko este efortul complementar găsit de Keneto Shindo după patru ani de căutări 1964 (Onibaba) – 1968 (Kuroneko). Celor trei piloni ai existenței umane (Mâncare, Somn, Sex) li se adaugă Răzbunarea, absolut al evoluției cunoscut doar de noi, specia supremă.
Continue reading

The Fall – înălţarea cinematografiei

Acest film nu ar trebui să existe, conform normelor hollywoodiene şi rigorilor comerciale. Este un film cu buget exorbitant pentru un “indie” şi, foarte probabil, nu îşi va acoperi vreodată investiţia.
De ce indie? Pentru că se încadrează în categoria “independent film”. Este scris, regizat şi produs de excentricul Tarsem Singh. Un indian.

A fost filmat în peste 20 de ţări (găsiţi AICI lista completă), timp de 4 ani.

În rol principal este românca Untaru Catinca.
Continue reading

Fotografiind trecuturi eterne

Cireșarii, serial ecranizând primele două volume ale operei lui Constantin Chiriță, regizat de Andrei Blaier. Că tot mi-a redeschis Simona apetența pentru nostalgic. În privința aceasta, am învățat în ultima vreme să privesc nostalgia nu cu regret, ci cu venerația ochiului care se bucură la realizări epocale (ca să scârțâi puțin a limbaj de lemn).

Pelicula e de un alb-negru atât de convingător în ceea ce înseamnă încadrarea privitorului în peisajul acelor vremuri că aproape îți simți trecutul curgând prin capilare. Orășelul vechi de provincie (cel de baștină, locul cireșarilor nefiind specificat de către autor) te găzduiește cu evocări pregnante, cum rar le mai găsești pe vreo uliță anacronică.
Continue reading