Kuroneko este un film de Kaneto Shindo, același regizor și scenarist responsabil pentru Onibaba (Femeia Demon), film prezentat anul trecut în ACEST articol. Am scris anul trecut:

“Onibaba este un film despre oameni. O călătorie caustică spre primordial, esenţa speciei. Împins dincolo de limita suportabilității, omul îşi pierde aura care ne diferenţiază de restul animalelor. Acţioneză instinctiv, supravieţuieşte: Mâncare, Somn, Sex – Ultimii piloni ai existenţei umane.”

Transpus în apocalipticul Japoniei medievale, la fel ca Onibaba, Kuroneko este efortul complementar găsit de Keneto Shindo după patru ani de căutări 1964 (Onibaba) – 1968 (Kuroneko). Celor trei piloni ai existenței umane (Mâncare, Somn, Sex) li se adaugă Răzbunarea, absolut al evoluției cunoscut doar de noi, specia supremă.

Sunt șterse limitările umane, cum ar fi moartea, tocmai pentru cunoașterea exhaustivă și intrinsecă a fenomenului. Răzbunarea transcende existența noastră telurică, se desprinde de materie, își câștigă independența absolutului, a unei idei scăpate de sub rigorile fizicii.

Arta dramatică din Kuroneko (pe care îl consider o superbă dramă, nu un film horror) este desăvârșită atunci când Răzbunarea intră în conflict cu un alt absolut cunoscut doar omului: Iubirea.
Suntem spectatorii unui conflict cosmic, două idei scăpate din cușca materialului se înfruntă în nemărginirea post-mortem: Ciocnirea celor două infinituri, Răzbunarea și Iubirea.

Cinematografic sunt puține de reproșat și numeroase tablouri impresionant executate (Un exemplu: pădurea de bambus). Poate prestația actorilor să ridice unele sprâncene indignate, dar ar putea fi vinovate diferențele culturale dintre Japonia anilor ’70 și România îmbuibata de cultura cinematografică hollywoodiană.
Ce pentru noi înseamnă țipat și exagerare, la japonezi este conversație familiară, șuetă.

Posibil să ne simțim stingheri și din cauza terenului străin. Din cauza (sau datorită) diferențelor culturale, vom rămâne deseori fără repere și ne va fi dificil să anticipăm. Impresia generală este că filmul se poate termina în orice moment. Aceasta este o particularitate a Koroneko, nu doar un specific japonez.
Nu întâlnim aceeași puținătate de prevestiri în Seven Samurai (1954), film excelent executat, dar construit pe șabloane.
Samuraii nobili și filantropi devin în Kuroneko niște tirani corupți de putere. Criminali care își folosesc discreționar superioritatea și îi abuzează pe cei slabi.