Autor: Teodora Vescan
Ce s-ar întâmpla dacă Westworld și Game Of Thrones s-ar intersecta sub forma unui roman care poate fi folosit ca armă albă datorită dimensiunilor sale? Ar ieși seria Blackcore, produsul a doi autori talentați ai editurii noastre: Andru David Simionoiu și Victor Pavel Achim.
Această seria a luat start anul acesta cu primul ei volum: „Cerurile albastre” în care suntem introduși unei lumi aflate în perioada medievală, împărțită în trei regate: Kaladria, unde are loc acțiunea, Modron și Azgania.
Toate aceste regate sunt asuprite de aceeași problemă: Ceața. Da, aici sunteți tentați să vă gândiți la același fenomen din „Ceața” de Stephen King, numai că în Blackcore este o problemă mult mai complexă.
Vedeți voi, Ceața produce mutații genetice dureroase creaturilor ce trăiesc în afara ei, însă pentru nativii acesteia, numiți cu silă „Sălbatici” este sursa vieții și a puterii, cu ajutorul ei au viteză, putere, pot crea entități oarecum inspirate din folclorul evreiesc și chiar arme.
Ce m-a uns pe suflet este că nu sunt creați doar pentru a fi rău-făcătorii pe care să îi dorim eliminați la final de serie. Avem prezentate ambele perspective, și a „civilizaților” și a „sălbaticilor”, cu gândurile, istoria și religia fiecăreia, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă mai are rost să căutăm un vinovat, cine a făcut mai mult rău cui?
Totul se schimbă când aterizează (la propriu) o preoteasă pe nume Calopsia, care stârnește controverse în ambele tabere, fiecare fiind convins că este o trimisă a inamicului. Originea acesteia este strâns legată și de numele romanului, iar asta vă rămâne vouă, cititorilor, să descoperiți.
Acum că am terminat prezentarea, să explic și de ce mi-a plăcut atât de mult această cărămidă adorabilă de roman. În primul rând, se simte cât efort și atenție la detalii au depus atât în construirea fiecărei lumi cu a sa cultură în parte, cât și în plasarea momentelor de foreshadowing și plot twist.
Personajele sunt realiste prin ambiguitatea lor, nu poți să le susții sau să le ai antipatice până la final, toate dețin defecte și calități. Am prins drag mult mai repede de personajele care au o legătură specială cu Ceața (Tars, cei trei barzi, Ower). Ceva ce nu prea apare în Science Fiction și nici în Fantasy este tema dependenței, care, deși apare fugitiv în Blackcore, este reprezentată într-o manieră autentică.
Ce m-a făcut să realizez că am fost de-a dreptul captivată de universul Blackcore a fost sentimentul pe care l-am avut după ce am terminat de citit: degeaba are în jur de 500 de pagini, vreau mai mult!! Abia aștept următoarele volume!!
