Rece

Autor – Heautontimoroumenos

Iubita mea are picioare reci
Si buze reci ca piatra de agata.
Iubita mea are manute reci
si ochii-i reci in lacrimi reci inoata.

Iubita mea are sprancene reci
si coate reci si rece pare toata.
Iubita mea are obrajii reci
si, drept sa spun, iubita mea e moarta.

***

Şi

Autor – Heautontimoroumenos

și-am stat un timp tăcuți, cuminți,
și-am suportat biciul și hamul
și am răbdat, și-am strâns din dinți,
și ne-am frățit cu râul, ramul.
Continue reading

Jurnal de calatorie – Lemberg I

Scris de Claus

 

O vreme sigur nu o sa ma plang prea tare de viata noastra romaneasca. Cand stai si surfezi pe hotspotul Flughafen-ului din Munchen stiind ca mergi la Timisoara nu te intorci in Ucraina lucrurile dau in roz inevitabil, chiar daca mai pal – ca asa suntem noi, cartitori. Primul contact cu Lviv, vechiul Lemberg craiesc si fost Lwow sovietic aflat la granita cu Polonia si la 100 de km de Carpatii “lor” este halucinant. Un aeroport absolut gigantic, numai sticla si metal, de vreo doua ori cat cel din Bucuresti, cu 30 de cai de check up care pare inchis. Pe timp de noapte ar fi ideal pentru un horror ieftin plin de urmariri cu drujbe si topoare. Continue reading

Sugălău, pămpălău și pupincurist

Dacă tot ne întoarcem ochii spre generația tânără și BAC, am și eu un text de analizat:

5. Nu fi invidios pe ăla deștept din clasă.
De obicei, o să aibă oportunități mai mari decât tine la facultate sau după, dar o să rămână un sugălău pămpălau și pupincurist, lingău la cur de profi, cam cum e și acum. Și când termină, o să culeagă ciuperci în Danemarca, sau ceva. Peste zece ani n-o să îl vezi lucrând pe 231597 de dolari la Microsoft, la petreceri cu staruri porno sau de braț cu vreo târâtură din familia Kardashian. Ăla e caracterul, cu ăla moare. E book-smart, nu life-smart. Știe doar ce i se impune să știe, ce e obligat să învețe, din cărți, studii și analize. Pe hârtie e doctor docent. În realitate, n-o să fie în stare să-și dea un nenorocit de var pe perete.” Continue reading

Patimile perfectiunii

A fost cea mai buna. A castigat foarte multe premii la olimpiade si concursuri, a terminat cu media 10 la Bac. A muncit pentru asta, s-a chinuit, pentru ca performanta nu vine decat cu sacrificii mari.

Cititi acest articol de tip manifest si spuneti-mi, ce parere aveti?

Ca idee, tot textul este plin de frustrare si dispret fata de sistem, de inteles de altfel, pentru ca in Romania nu este aplaudat cel mai bun, ci cel mai bine infipt in sistem.

Dar totusi, ca tot vorbeam zilele trecute aici despre notele de 10 de la Bac, de diferenta dintre fete si baieti cand vine vorba despre perfectiune, ce credeti ca a motivato pe fata sa faca atatea sacrificii? Sa fie cea mai buna?

 

 

Strofa de joi

“Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,
cum aş putea întoarce copilul care-am fost
când carne-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge.

Sunt tânăr, Doamnă, lucruri am aşezat destul
ca să pricep căderea din somn spre echilibru,
dar bulgări de lumină dac-aş mânca, sătul
nu m-aş încape în pielea mea de tigru.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos
şi vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,
să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os
şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.”

[…]

Strofa de joi

“De ce nu puneţi şi pe râs impozit
Şi birul progresiv pe sărăcie?
De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?
Impozitaţi şi vântul ce adie!
(…)
Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia,
Penumbra, deznădejdea şi oftatul
Şi unghiile care cresc într-una,
Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul.
Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri,
Pe nou născuţi, ce nu ştiu cum îi cheamă,
Lucraţi neiertător şi echitabil,
Impozitaţi şi laptele de mamă.
Continue reading

Strofa de joi

Amurg

Priveam soarele strivind oraşul mut
Ca un cavou de plumb, surpat peste cadavru.
Oraşul înhumat al timpului pierdut
Unde-am crescut cochet cu funia de gât
Acronic legănat de candelabru.

Vin razele călâi să-mi pupe gâtul frânt
Sunt buze de călău atins de vină.
S-a înecat oraşul în seva ce mi-a supt,
Îmi plouă cu schelete în sufletul de lut
Din norii plângăcioşi ce-mi fac cunună.

Strofa de joi

“Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă… dispare;
Iar din inima lui simte un copac cum că răsare,
Care creşte într-o clipă ca în veacuri, mereu creşte,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte;
Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde
Şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde;
Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari;
Vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână –
Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână.
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Şi corăbiile negre legănându-se pe râuri,
Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri,
Mările ţărmuitoare şi cetăţi lângă limanuri,
Toate se întind nainte-i… ca pe-un uriaş covor,
Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor –
Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac
În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac.”

#islamizareaeuropei
#lamultiani

Strofa de joi

Culeasă de aka anatati

– Să trăiţi la mulţi ani, dobitocia-voastră,
Răspunse un vulpoi, în slujbe lăudat;
Ne poate fi iertat,
Să vă-ntrebăm smerit, de vreţi a ne-arăta,
De unde-aţi cumpărat postavul de manta?
Când mantaua domnească este de piei de oaie,
Atunci judecătorii fiţi siguri că despoaie.