– O recenzie onestă despre un roman onest –
Autor: Teodora Vescan
Într-o lume în care toți vrem să uităm și să ștergem cu buretele trauma mondială ce a fost pandemia de Covid 19 care ne-a ținut paranoici și închiși în case, răsare din valurile literaturii acest roman. În cele numai 192 de pagini ale sale, „Echidistanță” este un debut fără cusur.
Într-un număr atât de scurt de file, Mircea Anghel a reușit să expună toate problemele care ori au apărut odată cu perioada de carantină, ori care existau și înainte, dar au fost intensificate.
Traume generaționale, violență domestică, tulburările alimentare, cyberbullying, abandon, moartea prematură și suicidul, toate aceste plăgi ale societății moderne sunt abordate cu eleganță, fără a abuza de latura șocantă a acestor aspecte pentru pură controversă.
Da, sunt multe teme, însă acțiunea are un ritm potrivit, nimic nu este înghesuit, există în acest univers bolnăvicios de realist timp pentru toate explicațiile, pentru fiecare lovitură din prezent și din trecut pe care o primesc personajele.
Alături de Darie și Clara, personajele acestei drame, ne întoarcem în acele vremuri de groază, empatizând cu cei doi, ajunși în ipostaza de șobolani izolați fiecare în cușca lui, cu proprii săi demoni.
Ne aducem aminte cum se simțea să mergem pe un coridor negru și infinit al gândurilor noastre negative și să simțim că nu mai există scăpare. Suntem o rasă care căutăm în ceilalți scăparea, așa cum Maria a căutat salvarea de la Clara, Clara de la părinții ei, Camelia de la tatăl ei, iar Darie de la Rachel și Minodora. Iar tot ce a fost între ei toți a fost dezamăgire cauzată de echidistanța mută dintre ei…
Este o carte lejer de parcurs, îți captează atenția de la primul rând, iar apoi nu îți mai vine să o lași jos din mână decât în momentele de cotitură în care are loc un eveniment zdruncinător. Nu de multe ori m-am oprit din lectură, însă atunci când mă opream, reflectam asupra faptului că tot ce este prezentat în această carte este dureros de real.
Se poate întâmpla oricui, iar generația Z, din păcate, are multe persoane care au trăit cel puțin o traumă de a Clarei. Mulți s-au ferit de realitate prin jocuri video, mulți au avut tulburări alimentare la un nivel sau altul din cauza standardelor de frumusețe și din frică de faptul că ne vom îngrășa în carantină.
Cazurile de cyberbullying și de revenge porn sunt incidente frecvente în Generația Z. Depresia este văzută ca un moft al acestei generații, până când chiar se ajunge la cel mai grav stadiu: suicidul. Angoasele tinerilor îi sâcâie pe majoritatea părinților, așa că le este mult mai ușor să se destăinuie unor străini de pe servere de jocuri, ale căror fețe pot să nu le vadă vreodată sau nici măcar să știe cum sună vocea omului din spatele chatului.
