A fost cea mai buna. A castigat foarte multe premii la olimpiade si concursuri, a terminat cu media 10 la Bac. A muncit pentru asta, s-a chinuit, pentru ca performanta nu vine decat cu sacrificii mari.
Cititi acest articol de tip manifest si spuneti-mi, ce parere aveti?
Ca idee, tot textul este plin de frustrare si dispret fata de sistem, de inteles de altfel, pentru ca in Romania nu este aplaudat cel mai bun, ci cel mai bine infipt in sistem.
Dar totusi, ca tot vorbeam zilele trecute aici despre notele de 10 de la Bac, de diferenta dintre fete si baieti cand vine vorba despre perfectiune, ce credeti ca a motivato pe fata sa faca atatea sacrificii? Sa fie cea mai buna?
Raspund de pe telefon, deci s-ar putea sa fiu putin incoerent. Am vazut si eu manifestul, ieri, si mi s-a parut extrem de trist.
Trist nu atat la nivelul naivitatii abordarii (de la un adolescent nu ma astept la foarte multe lucruri la capitolul “inteles viata”), cat la nivelul obiectivelor personale ale domnisoarei.
Premianta are exact genul de atitudine care te duce cel mult la un o viata personala seaca si la un job mediocru, intr-o corporatie care o sa-ti dea mereu senzatia de putere pentru a te tine acolo pe un salariu “asa si asa” si pe timpul tau. De ce? Pentru ca ea nu invata la toate materiile din placere sau din nehotarare (exista oameni multitalentati, pana la urma) si poate nici din obligatie. Ea nu vrea sa fie prima pentru a fi remarcata intr-un domeniu. Ea vrea sa fie prima ca sa… fie prima. Are o nevoie de apreciere supradimensionata, pe o scara complet inutilizabila. Si-a creat un top mental cu niste praguri artificiale si vrea sa urce cat mai mult.
Si da, asta e o consecinta a sistemului de invatamant. Am scris si un articol pe tema asta, numit “Pragul si Alternativa”. Problema identificata acolo (amatoricesc, e drept) era structurarea sistemului educational in functie de o serie de praguri fictive si niveluri imaginare. Trebuie sa inveti in generala ca sa faci bine la Testele Nationale si sa intri la un “liceu bun”. Trebuie sa inveti in liceu ca sa faci bine la BAC. Trebuie sa faci meditatii ca sa faci bine la Admitere. Trebuie sa inveti in facultate ca sa iei bursa si sa intri primul la Master. Exista mereu un “pas urmator” care nu are de fapt nicio valoare in context mai larg, motiv pentru care, dupa terminarea facultatii, oamenii se angajeaza pe unde apuca sau sunt loviti de anomia post-absolvire. Daca intri la cel mai bun liceu pentru a fi dependent ulterior de meditatii, nu are sens. Daca intri primul la o facultate care nu te ajuta cu nimic, tot timp pierdut e. Daca esti sef de promotie, dar nu te angajeaza nimeni, la ce bun? (Nu o spun cu invidie, pentru ca am fost mai de toate, doar ca la mine a fost mai degraba o consecinta a mediului, decat o dorinta personala).
De asemenea, aberatiile de tip “Şi abia atunci mi-am dat seama ce mult înseamnă să ai ocazia să vorbeşti în numele unei întregi generaţii.” sunt consecinta jurnalismului din spatele curtii, a ideii ca pustanii si adolescentii au ceva de spus si ca trebuie sa le dam cat mai des microfonul. As spune NU la apucaturi de gen si as mai astepta vreo 5-10 ani pana sa aud ce ne va spune domnisoara 🙂
Ce analisa psihologica ieftina, proasta si neavenita. Cum stim si cunoastem noi toate resorturile care imping omul in fata, sa lupte pentru anumite lucruri.
Ca si cand cin comentariul de mai sus as zice ca omul asta care comenteaza acile este un frustrat care a avut note de 5 si incapabil de conentrare. Si alte mii de chestii, cand de fapt HABAR NU AM ce resorturi interioare si ce durere l-a facut sda vada negrul si doar negrul acolo unde este mult alb, frumos si bine.
De acord cu Krossfire. “Drama” fetei din articol nu este unica. Am intalnit in timpul scolii astfel de exemple. Elevi (in special fete) dedicati 100% unui singur ţel: “Să am prima medie, sa fiu prima pe clasa, pe scoala, prima la bac.” Daca nu esti implicat 100% in activitatea asta, nu ai cum sa iei 10 la toate materiile.
Da, pe multe le inveti din obligatie, in scarba, dar o faci perfect. Pentru ca ţelul suprem merită orice sacrificiu. Ajungi sa crezi ca zecele obtinut la bac este TOT, reuşita care înglobează toate resorturile vieţii tale; însăşi viaţa.
Vine bacul şi iei 10. Realizezi ca nici nu ai fost unicul. Imparti piedestalul cu altii ca tine, ba chiar cu unii de “aproape 10”, dar care au “o pilă în sistem”.
Cum, nu am fost declarat preşedintele galaxiei cu zecele ăsta de la bac?
Nasol. Şi acum ce facem?
Pentru cineva care a avut impresia ca acela este apogeul vietii, s-ar putea sa fie o problema atunci cand isi da seama ca este doar inceputul. Frustrarea este normala. Inadaptarea, pasul urmator.
Fata ar merita sprijinita. Nu stiu cum.
Ma tot gandesc la acesti tineri ‘inadaptati’ sa le creem un mediu aici in Timisoara in care sa se intalneasca si sa se simta bine cu altii de acelasi gen ca si ei. Alti tineri care respira un alt aer, mai de inaltime, mai rarefiat, etc.
Eu as luao la mine. Aici ar fi in siguranta, dar doar daca o convingi tu sa vina…:))
In rest nu o vad bine in Romania, pentru ca sunt sanse mari sa fie recrutata de cine nu trebuie, cineva care-i va promite ceea ce cauta atat de disperat, HRANA pentru sufletul plapand, folosindu-i slabiciunile la maxim si exploatandu-i capacitatea colosala de munca si sacrificiu, mult, mult sub valoarea ei.
Dupa mine, fata are o imagine de sine dereglata, ca sa nu spun zbuciumata. Un self esteem distrus de tata, care nu a avut niciodata incredere in ea. O imagine despre sine, afectata de mediul inconjurator infect, de sistemul clientelar din sistem, care-i privilegeaza pe anumiti elevi, doar pentru ca au parinti cu “posibilitati” si-i discrimineaza pe cei muncitori si cuminti.
Cum a incercat ea sa umple golul interior creat de ranile nedreptatii suferite? Cum poti sa te aperi de critica si batjocora, cum poti sa scapi cel mai bine de complexe de inferioritate?
Exact. Muncind mai mult, incercand sa fii si mai bun. Cel mai bun.
Se pare ca performantele ei, s-au nascut dintro profunda nesiguranta de sine, din frica de a esua, de a nu fi suficient de bun, din frica de a fi criticat.
Cu cat mai nesigur esti pe tine, cu atat mai mult ai nevoie de recunoasterea celor din jur. Recunoastere de care ai nevoie sa fii multumit de tine.
Cum poti sa te asiguri de recunoasterea celorlalti, in special a celor care nu-ti acorda atentie, cum poti sa fii impacat cu tine?
Exact. Muncind mai mult, incercand sa fii cel mai bun.
Si uite asa ajungi sa devii un perfectionist, doar ca sa te poti uita in oglinda.
Daca esti perfect, nimeni nu mai te poate critica. Atunci in sfarsit vei putea primi rasplata muncii si sacrificiilor tale, aplauzele binemeritate si recunoasterea meritelor tale. In sfarsit vei putea atrage atentia celorlalti si vei putea privi lumea in ochi. Pentru ca imaginea din oglinda ta arata bine.
Din pacate fata nu l-a citit pe Nichita Stanescu, care a spus asa: “Perfectiunea nu atrage atentia”. As vrea sa completez: “Nu atrage atentia oamenilor, ci doar a lui Dumnezeu.”
Genul acesta de oameni, si asta este convingerea mea, au nevoie de credinta in Dumnezeu. Fata poate sa scape de obsesia recunoasterii celorlalti, de nevoia de a fi apreciata a celor din jur, doar daruindu-se lui Dumnezeu.
Este singura cale care duce in cazul ei spre fericire. Va trebui sa-si schimbe privirea spre interior, sa caute acolo perfectiunea de care are nevoie pentru a fi fericita: Dumnezeu.
Ciprian, iti recomand sa vorbesti cu fata respectiva. Este facuta din aluatul tau. 🙂
Ciprian: Din contra. Mai mereu printre primii sau primul (Dani iti poate confirma, mai ales ca am fost intr-o clasa si intr-un liceu unde performantele la BAC nu erau subiect de presa si nici nu trebuiau validate pe camera), sef de promotie, bursier si asa mai departe. Conform standardelor impuse astazi de presa, am luat mai multe note de zece in examene decat intregul judet Salaj, aparent.
Din fericire, m-am trezit suficient de devreme, incat sa vad ca nu poti fi “pasionat de rezultate” la infinit. Nu ajuta nici social si nici profesional. Domnisoara fix asta e, o fata pasionata de rezultate, animata de dorinta de a invinge si de genul de porniri care o sa se lase cu si mai mari dezamagiri (in orice sistem) atunci cand va trebui sa “culeaga roadele muncii”. Uita-te la toate modelele recente de succes (si nu, nu ma refer la cei care au abandonat facultatea) si ai sa vezi acelasi tipar: dorinta de a reusi se suprapunea intotdeauna unor pasiuni clar delimitate. Niciunul nu voia sa fie “bun la toate”, intretinand mitul stupid al copilului roman supradotat (stam foarte prost la IQ-ul mediu al elevilor).
Vrei sa vezi ce resorturi m-au impins sa vad negrul din situatia asta? Stive si stive de CV-uri refuzate de colegii mei si de mine. Elevi de 10 dar care numai asta au facut in liceu, facultate si la master, indiferent unde au facut facultatea sau masterul (in ce oras sau tara). Lucrand intr-un domeniu unde experienta primeaza si unde ea se poate acumula in paralel cu facultatea, imi e greu sa vad oameni care-mi pun foi matricole pe birou si care nu pot sa-mi spuna “de ce sunt acolo”. Ce pasiune i-a adus la masa aia? De ce sa le dau bani?
O apreciez pe domnisoara pentru ambitie si pentru puterea de concentrare, dar nu pentru scrisorica ei. Daca se plangea de sistemul mizer care nu o face cu adevarat sa-si gaseasca un scop si care-i saboteaza incercarile de a obtine independenta intelectuala, intelegeam. Dar ea se plange ca sistemul nu o lasa sa se acopere cu niste lauri de carton, inventati tot de sistem.
Oamenii de genul asta au ambitii mari si putere de munca, dar cunostinte reale putine, multi fiind pierduti intr-o eterna lupta a autoperfectionarii.
Altfel, sa nu intram in “capacitatile mele de analiza psihologica”. Pe un alt topic ajunsesesi la legionari si sfinti. E un semn ca n-are sens sa incepem o discutie in adevaratul sens al cuvantului 🙂
Eram sigur ca nu ai fost de nota 5 si tocmai asta am vrut sa iti arat ca psihologia asta simplista poate fi de doi bani.
Lucrurile sunt complicate, atat se minte, incat adevarul pare o nebunie, dar Sfintii Parinti ai Bisericii au zis asta de sute de ani. “Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”. (Sf. Antonie cel Mare)
E clar Hary ca fata are nevoie de Dumnezeu ca noi toti, doar ca ea il constientizeaza ceea ce arata ca dintr-un anumit punct de vedere (duhovnicesc) este mai matura ca voi 🙂 ;).
“E clar Hary ca fata are nevoie de Dumnezeu ca noi toti, doar ca ea il constientizeaza”
Nu sunt de aceeasi parere. Fata este orientata spre exterior, incearca sa-si hraneasca ego-ul din recunostinta celor din jur, este dependenta de aprecierea oamenilor si nu simte apropierea lui Dumnezeu.
Mie-mi pare dezorientata, nu stie ce i se intampla, nu intelege nedreptatea.
Are calitati, este cu siguranta o persoana care poate gasi linistea si fericirea in Dumnezeu. Pentru asta ar avea nevoie de un sprijin spiritual, altii ar spune psihologic.
dar Arsenie Boca ce vorbe de duh are in legatura cu subiectul asta?
Hary: Total de acord pana la Nichita Stanescu (inclusiv citatul). Nu sunt tocmai de acord cu solutia ta pentru asta. Desi sunt de acord ca o credinta (si o convingere pana la urma) pot ajuta destul de mult, fata are nevoie si de niste oameni care sa-si canalizeze ambitia si puterea de lucru intr-un scop cu adevarat constructiv (nu doar acumulat de note si hartii). In Romania, sunt destul de rari si rar lucreaza dezinteresat. In locul parintilor fetei, as investi in a-i gasi punctul forte, a-i calma putin egoul si a-i crea un mediu decent (uman, de studiu, profesional). Credinta si-o poate cauta si singura, daca-si mai lasa putin timp pentru asta 🙂
Parintii fetei nu cred ca o pot ajuta. Ea este pe cont propriu. Nici mediul la noi nu este propice pentru cineva ca ea. De aceea cred ca i-ar prinde bine Dumnezeu. Fara Dumnezeu, riscul este mare sa cada dintr-o dezamagire in alta.
Este o impresie personala, exprimata de la distanta.
Dar inteleg foarte bine si punctul tau de vedere. :))
E o adolescentă care a muncit enorm și a fost furată de un drept pe care credea că l-a câștigat. Reacția cât și exprimarea patetică/dramatică este foarte normală pentru vârsta ei – la fel ar fi simțit și o elevă mediocră care ar fi picat BAC-ul la o disciplină neimportantă, doar că aceeași stare ar fi exprimat-o mai puțin articulat, poate mai violent poate mai puțin tragic.
Când văd ce concluzii trageți voi din lamentarea fetei mi se pare că ați uitat complet de cum gândeați și căte lucruri minore erau importante pentru voi la vârsta aia, ca băieți, ea mai e și fată…
Fata n-are nici pe dracu’, n-are probleme de psihic, de orientare, n-are nevoie de Dumnezeu și o trupă de binefecători – sau are, dar la fel de mult ca orice adolescentă normală care se consideră nedreptățită de ceva. În cazul ăsta chiar pe bună dreptate.
Voi luați de bună chestia asta cu am muncit tot liceul ca să țin discursul de final și să fie emoționant? Fata, repet, ca orice adolescent, dramatizează momentul – în clipa când a realizat că ea trebuie să țină discursul, țelul ăsta a devenit retroactiv pentru efect dramatic, în capul ei.
Spanac :)))), am cunoscut zeci ca ea, niciuna damnată la scenariile voastre din cauza unei lipse de sprijin sau fragilitate psihologică și toate damnate de sistem. Pentru că da, sistemul românesc nu recompensează și susține excelența, dar asta nu are legătură cu modul de a fi al tânărului – absolut deloc.
Nu zic nu, pana la urma e femeie. Una zice alta simte… 🙂
Acum pe bune Vlad, pentru mine reactia fetei nu este chiar atat de banala si nici uzuala, si nici nu consider ca este vorba doar despre o simpla nemultumire si frustrare adolescentina dramatizata, ci de o problema existentiala pentru ea.
Fata a scris un manifest in afect, dand extrem de mult din casa.
Insa recunosc ca eu tind sa vad mai multe decat altii intr-un asemenea text emotional. Am acest exercitiu, dar asta nu inseamna insa ca am si dreptate cu interpretarea mea. Atata timp cat nu cunosc fata personal, nu pot sa am pretentia ca am judecato corect.
Consider insa ca este o varianta din mai multe posibile.
Vai de tine!
Tu, marele scriitor de articole de 100-200 de cuvinte ai găsit de cuviinţă că trebuie să te iei de biata fată? Nu ţi-e ruşine ? Arunci cu nişte cuvinte “la modă” fără să vezi cât de caraghios te exprimi (mai ales atunci când vrei să fii serios !)???
Fata asta ni s-a adresat tuturor, a înţeles că toţi, indiferent de generaţie, am primit din partea “SISTEMULUI” şutul în cur, care ne-a dat cu fruntea de bordură…. ŞI TU ÎŢI VOMIŢI PROSTIILE ÎN ASEMENEA HAL… M-ai dezgustat total !
PS. dacă nu te-ai prins, du-te la orice dicţionar şi vezi ce înseamnă PATETIC, apoi reciteşte-ti prostiile.
PS2. “Dar totusi, ca tot vorbeam zilele trecute aici despre notele de 10 de la Bac, de diferenta dintre fete si baieti cand vine vorba despre perfectiune, ce credeti ca a motivato pe fata sa faca atatea sacrificii? Sa fie cea mai buna?”
ĂSTA E UN CITAT DIN ARTICOL. ÎL ÎNTREB PE AUTOR : CE NOTĂ AI LUAT LA BAC ?
Pai este pentru ea o problemă existențială, nici nu am zis altceva. Numai că la vârsta aia, toate-s probleme existențiale și faptul că se simt așa, nu zice absolut nimic despre mentalul și dezvoltarea ulterioară.
Ca mândru ținător de discurs pentru promoția de final de generală, în care mi-am atins profesorii de una era să facă atac și m-am simțit un fel de Prometeu în momentele alea, ca fix a doua zi să nu-mi mai pese absolut deloc, pot să-mi aduc minte perfect despre ce înseamnă manifestele astea de puștan.
Mai mult de atât, consider că orice elev peste medie și conștient despre ce se întâmplă în jur ar trebui să aibă o problemă cu sistemul românesc. Dacă atitudinea asta ți-o exprimi mai articulat (datul din casă la fata face parte din modul de a argumenta, proba cele spuse) mai rece sau mai tragic, asta depinde de maturitate și de firea omului – la vârsta aia însâ majoritea sunt pe stilul fetei și doar foarte puțini mai calmi, mai rezervați în a vedea totul ca pe o problemă existențială.
La mine, în generația de liceu, dacă erau 3-4 răsăriți care să treacă fără efervescență peste vreo nedreptate… restul? spume la gură :))
fifi, medicamente?
Adolescenta in sine e o perioada de trecere. Aproape nimic din ce faci si ce spui atunci nu conteaza in context! Conteaza pentru tine, e o etapa de formare si poate fi usor de analizat, dar aproape tot ce spui e de o naivitate rara. Asa am fost toti, a trebuit sa depasim momentul pentru a realiza asta (unii probabil ca nu au facut-o, dar asta e altceva).
Fata nu poate da un “sut in cur sistemului” pentru ca in fata sistemului ea nu conteaza si nici nu va conta vreodata cu atitudinea asta de “o sa muncesc, sa se vada ca muncesc”. O fata care a luat BAC-ul cu media 10? Felicitari! Altfel, in 2006 aveam o groaza in an (eu am terminat cu 9.83, ca idee, fara insa sa folosesc Bacalaureatul la cele trei admiteri pe care le-am sustinut si luat). Niciunul nu se considera “vocea unei generatii” si majoritatea scriam ceva mai bine decat domnisoara. Mi-ar fi placut sa citesc despre batalia ei legala cu sistemul. Despre plangeri, despre pornirile jurnalistice sau justitiare…
Sa vorbim si despre oameni cu pasiuni mai clare, de genul Ionut Budisteanu, ca tot e valcean (ca mine si Dani). Omul a excelat (e drept, mult peste ce am fi putut noi face) la un singur subiect. A refuzat extrem de multe ocazii de a duce lucrurile mai departe si tot ce a declarat in afara subiectului lui preferat a fost cel putin dubios (ajunsese inclusiv sa-l sustina pe Voiculescu). Adolescentii nu trebuie intrebati despre sensul vietii. E in detrimentul lor.
Fifi: Vlad a folosit absolut corect cuvantul patetic, avand in vedere radacina lui, ba l-a si dublat prin dramatic (“emfatic” mai degraba). Nu acelasi lucru se poate spune despre “motivato”.
Pfiui, nici nu am observat că fifi mi-a răspuns mie, singurul de aici care o susțineam pe fată, în sensul că ieșirea ei e absolut normală.
Cred că de asta a și crezut că am folosit cuvântul patetic aiurea, pentru că nu a înțeles că eu vorbesc cu simpatie de puștoaică, sau poate pentru că a citit textul articolului ca fiind scris tot de mine…
Sau medicamente
Vlad,
“nici nu am observat că fifi mi-a răspuns mie, singurul de aici care o susțineam pe fată, în sensul că ieșirea ei e absolut normală.”
Da, pentru mine si tine, dar daca privesti din perspectiva unui adolescent cu spume la gura, l-ai jignit. Nimeni nu vrea sa auda la varsta aia ca problema lui existentiala este defapt apa de ploaie…:))
Da, corect și asta :)).
Fifi, după ce-i urmezi sfatul lui Dani, poate mai citești odată comentariul meu și poate înțelegi că eu sunt singurul de-aici care crede că fata nu are nicio problemă/vulnerabilitate psihică și-i consider tumultul perfect normal și îndreptățit :))), pentru vârsta ei.
Acel “pentru varsta ei” strica tot in comunicarea cu fifi :))
Krossfire, aveti voi un cuib de pasari rare acolo in Valcea…:))
fifi,
Eu nu am dat bac-ul ci am absolvit Abitur-ul. Dar pot sa te linistesc, nu am fost elev de 10. Am avut destul de multe note de 1 si 2. Nu am putut mai mult…
E posibil sa-mi fi raspuns mie, dar referintele pareau a fi mai degraba la textul lui Vlad (desi nu stiu despre ce “articol de 100-200 de cuvinte” e vorba, avand in vedere ca amandoi raspundem in comentarii de tip “prefaţă”).
Cu scriitor de articole de 100-200 cuvinte a incercat sa sublinieze cat de neinsemnat este Vlad ca scriitor, nu avea legatura cu concretul. Asa a stiut el sa-si exprime dispretul. 🙂
Sigur cu Vlad avea treaba, vezi PS si apoi cu mine in PS2.
Măi, eu nu cred că e vorba de un puști/puștoaică, ci de o doamnă sensibilă, plină de blândețe, grăbită în a arăta că e plină de bunătate și înțelegere (că altfel ar fi înțeles că intervenția mea e de susținere), obișnuită să arunce cu lături, agresiv și violent, imediat ce vede un om rău. Cam cum sunt lobistele maidanezilor.
Iar eu, pe reacții.ro, știe toată lumea, sunt ăla rău. Cu alea 100-200 de cuvinte m-a mâhnit profund, cum să lovești atât de sub centură un scriitor?
Da, cu mine avea treabă, eu nu-i citisem comentariul, ci-i văzusem doar prima linie – Vai de tine- și literele mari de la final și-am crezut că se ia de Hary și că nu are rost să văd ce are de spus, dacă așa începe și așa termină.
Vlad, eu cred ca un adult ar fi inteles ca este vorba de sustinere doar un adolescent putea interpreta contrariul. Sau o mama la fel de suparata, care-si apara fiica… 🙂
Un adolescent este alergic la genul asta de discurs de tip patern, gen fata nu are nici o vina, nu sufera de nicio problema, e doar prostuta, dar cu varsta o sa-i treaca… 🙂
Fata asta are creierul praf.Chiar daca a reusit sa obtina note bune,probabil o sa faca o depresie severa,sau va ajunge un manager mediocru,care-si va descarca zilnic frustrarile pe subalterni,facandu-le viata un iad.
Eu m-am bazat pe faptul că dojana primită nu are violență adolescentină, unde s-ar fi strecurat imediat, din anonimitate, niște trimiteri la origine sau alte adrese dulci. O fi un puști impresionant de politicos :))
În plus, a înțeles că eu îi fac praf discursul donșoarei (mi-a și atras atenția că folosesc aiurea cuvântul patetic) nu numai considerându-l imatur ci etichetându-l drept jalnic, de unde și revolta otrăvită.
Dacă e vorba de un puști/puștoaică aș fi chiar impresionat de ton :).
Vlad,
pustii aia de care vorbesti tu, nu sustin o tocilara la Bac, care a luat 10. 🙂
Fifi o fi un pusti sau mai degraba pustoaica din asta revolutionar/a, care incearca sa schimbe lumea.
Exista un spirit de rabufnire printre anumiti tineri, la adresa sistemului infect, care merita incurajat si sprijinit de altfel.
Ciudat e ca, si daca ar fi publicat poezii in revista liceului, un autor tot ar fi facut ceva mai mult decat a facut fata asta pe Facebook :))