Filmul e deosebit, nu zic că-i de bine sau de rău ci doar că e diferit total de orice film de acțiune văzut până acum. Citisem înainte de vizionare că nu se pune accentul deloc pe poveste, că personajul principal abia leagă două cuvinte și că e o doză de adrenlină pură.

Știam toate astea și tot m-a luat prin surprindere. Hai s-o punem altfel – eu beau cam 1 litru de cola la jumătate și ceva dintr-un film, la ăsta abia am băut 250 ml. Pur și simplu nu am avut timp destule momente de respiro să duc paiul la gură. Dacă la un film de acțiune normal, momentele tensionate țin 3-5 minute și vin cam la un sfert de oră, aici a fost exact invers – ”punctele” culminante țineau un sfert de oră (sau așa păreau să țină, că nu m-am uitat la ceas) și momentele dintre erau atât de scurte că nu apucai să-ți tragi sufletul.

Muzica drăcească, muțenia lui Max, elementele pline de culoare, duse la limita kitschului, nimic nu a fost întâmplător ci totul a condus spre supra-doza de acțiune pe care o dă filmul ăsta. Asta a vrut domnul Miller, asta a obținut, din punctul ăsta de vedere e o realizare superbă.

Dacă îți place sau nu, e o chestie de gust – dacă-ți ajunge adrenalină pură sau vrei și altceva. Mie mi-a plăcut, deși a durat vreo 3 zile să-mi dau seama de asta, însă m-a deranjat rolul lui Max, mai sărac decât a tuturor personajelor secundare.

 

Vlad B Popa Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati Facebook personal Pagina fb de autor website de autor