Dictatura sanitară vs cea criminală în mintea șoșocianului de serviciu

razboi dictatura

Ni s-a spus să purtăm o cârpă pe gură, să facem o injecție la șase luni și să nu ne aglomerăm ca vitele unde nu e neapărat necesar ca să moară cât mai puțini dintre noi.

Ați sărit în sus, ăștia care au purtat toată copilăria fular în șapte straturi și vă îmbrobodiți copiii ca pe mumiile egiptene să nu-i tragă curentu, că va taie oxigenu pânza aia folosită de zeci de ani de milioane de medici în operații. Lor nu le taie, numa la creiere mari consumatoare ca ale voastre se întâmplă.

Ați sărit în sus, toți ăștia vaccinați pe vremea lu Ceașcă cu vaccinuri stocate cum se nimerea și făcute cu un singur ac pe toată clasa, că nu știți ce e-n el, că e experimental, că vă cresc solzi pe coadă și vă usucă ouăle nepoților. Nu v-ați gândit o clipă – bre, e nou, dar s-au vaccinat câteva sute de milioane, asta înseamnă mai multe date decât au medicamentele aprobate după zece ani de testări. Nici la – dacă pe o parte ragem că nu știm ce face, de unde aceleași vite care spun asta știu că o să le crească solzi pe urechi și dau sterilitate peste 3 generații? – nu v-ați gândit.

V-ați repezit să vă scoateți hârtii false, să cereți certificate de la ăia pe care-i înjurați, să dați banii ca să vă facă injecții la chiuvetă când vaccinul era gratis(asta în timp ce vă dădeați coate cu cât de fraieri sunt ceilalți), să strigați cum e cu Continue reading

Lecții cu Covidu(2) – eu pe cine cred?

Atât de tare m-a fascinat lupta ideilor și mecanismul din spatele lor în timpul pandemiei, încât cu greu mă abțin să nu dau drumul la o carte despre asta. Am văzut pe viu toate conceptele despre care tot citisem ani de zile, rodul muncii de o viață a sociologilor, psihologilor și altor teoreticieni din ăștia plictisitori cu spume.

Dintre toate, cea mai înfricoșătoare e pentru mine încăpățânarea de a da credibilitate surselor care-ți confirmă părerea despre un subiect. O să ziceți – acuma te-ai trezit și tu, nu știi că exact în asta stă forța Facebookului și efectul lui distructiv? Știu, dar una e că un algoritm îți servește doar ce vrei tu să auzi, și alta e când alegi personal să crezi o sursă pe care în orice altă situație n-ai da doi bani.

Așa ajung să-și transforme oamenii raționamentul în credință, căutând confirmare indiferent de sursă. Nu e spațiu suficient într-un articol pentru o descriere precisă, dar pe scurt – o idee fără nicio bază verificabilă devine fapt cert în mintea cuiva după câteva confirmări, chiar dacă și confirmările vin din exact aceeași poziție de expertiză zero.

Manifestare mai clară decât în perioada asta, că pentru noi nu contează sursa ci doar Continue reading

Lecții cu covidul (1)

Scriu rândurile astea în timp ce în Dorna domnul Covidu a prins aripi și mucește-n dreapta și stânga, inclusiv printre prieteni și cunoscuți. Realist vorbind, nu cred că vom avea norocul ca familie să nu-l prindem, sper însă să fie o formă fără complicații majore.

Cu toată introducerea asta mohorâtă, mesajul mi-e optimist. Faptul că aparent suntem la câteva luni de revenirea la normal, datorită imunității naturale, vaccinării sau combinației dintre cele două, mă face să-mi întorc privirea spre cât de mult avem de învățat de la 2020, atât personal cât și la nivel de autoritate.

Nu vorbesc despre cum să Continue reading

Viața minciunii în democrație și dictatură

minciuna in democratie sau dictatura

Politicul minte mai ceva ca industria de publicitate e un adevăr atât de clar încât nu-l contestă  nimeni. Vă dați seama? Până și faptul că Pământul e rotund are contestatarii lui, dar ăsta nu.

E motivul pentru care nu discut dacă se minte mai mult sau mai puțin în democrație decât într-un regim autoritar ci mă aplec doar spre cât de eficientă e minciuna în cele două forme de organizare, cât de adânc și cât de larg se propagă discursul guvernării în rândul populației.

Am impresia că majoritatea celor care nu au trăit sau nu au analizat în profunzime comunismul sunt de părere, probabil uitându-se spre cât de strigătoare la cer sunt minciunile lui, că nu au cum să fie crezute de populație. Nu sunt contestate nu din acceptare, ci doar de frica consecințelor.

Ipoteza stă în picioare când vorbim de prima generație, cea care cunoaște și altă realitate față de cea oficială. Cu cât înaintăm însă, una-două-trei generații crescute în dictatură, e ușor să vedem cum discursul autorității devine parte din cultura acelei populații și noțiuni de-a dreptul incredibile sunt acceptate ca adevăr pur.

Dacă ne uităm spre generația crescută la noi în dictatură, vedem o majoritate nostalgică care, deși expusă la dovezi palpabile despre Continue reading

Covidu n-are treabă cu mine

Știți vacile alea sălbatice, Gnu parcă le zice, care trec în fiecare an râul plin cu crocodili rupți de foame? Imposibil să nu le știți.

Ei, psihologii specializați în ierbivore, spun că fac chestia asta pentru că uită de la mână până la gură. Dacă n-ar uita, le-ar fi imposibil să funcționeze ca turmă și specia ar avea de suferit.

Deși suntem absolut siguri că noi nu ne-am buluci vreodată să trecem un râu plin de crocodili pofticioși, de fapt facem asta în fiecare zi, cam cu aceleași șanse de-a ne mușca ceva de cur valabile pentru copitatele sus amintite.
Continue reading

O isterie naturală

Atenția a devenit valută și coronavirusul ne scrie un cec în alb – credeam că oricine n-a trăit în beci ultimii zece ani știe lucrul ăsta, însă înțeleg că fenomenul e evident numai pentru cei din industria de publicitate/jurnalism.

O să-l explic simplist, doar ca să nu-l mai văd folosit aiurea de conspiraționiști ca dovadă a planului diabolic din spatele epidemiei: altfel n-ar vorbi atât mass-media despre asta, dom’le, sigur e comandă de la masoni și iluminați!

Aproape toată istoria umanității, cea mai vânată resursă a fost pământul de sub picioare. Cât de bogată în vânat era zona, cât de blândă era clima și cât de fertil era solul făceau diferența între o populație numeroasă cu ritm rapid dezvoltare și-un trib sortit dispariției. Treptat au devenit importante și resursele de sub pământ, odată ce a devenit posibil să ajungi la ele. Aurul, argintul, petrolul și așa mai departe.

Revoluția industrială a adus un mod nou de îmbogățire – produsul. Averile puteau fi acum făcute din ce ieșea pe poarta fabricii, iar umanitatea devora orice îi făcea viața mai ușoară. Ideile de produs și capacitatea de a le fabrica erau noua comoară și câteva decenii la rând pe asta s-a purtat bătălia economică.
Continue reading

Mici observații despre mușchii lui Iohannis

În ultimul an, pus față în față cu oricare din gunoaiele scoase la rampă de PSD, probabil nu aș fi reușit să-mi păstrez calmul, ba poate că nici nu aș fi încercat. O stare de vomă, de revoltă, de ură și de rușine mă apucă de fiecare dată când văd încă o mizerie ambalată drept măsură de guvernare.

Efervescența asta negativă, pe care o simțim mulți dintre noi, dă naștere unor speranțe, soluții și idei fantasmagorice, bazate mai mult pe dorință decât pe ceva real. Arunc, cu mare tristețe, c-un pic de apă rece peste ce astfel de gânduri am văzut în ultimele luni:

  1. Să-l facem pe Iohannis împărat.

Cel mai eficient și mai bun regim din universul ăsta este o dictatură luminată. Un om bun ca pâinea caldă, deștept până la lună și înapoi, corect până în măduva oaselor, să aibă toată puterea în stat. Un astfel de om poate remodela o țară, chiar și pe a noastră, în timp record.

Din păcate, dacă te uiți puțin prin istorie, dictatura luminată e puțin mai rară decât o bășină de Continue reading

2017, Anul idiotului

Nu a fost an în istoria omenirii mai bun pentru vocea idiotului decât 2017, cam peste tot în lume. S-a ajuns aici, previzibil și absolut democratic, după ce economic, cultural și politic piața s-a întors spre cei mulți da’ proști. Când zic proști nu vorbesc neapărat despre o lipsă a inteligenței native ci despre o lipsă a punerii ei în funcțiune, a educației, a unui minim de cultură și raționament.

O singură privire peste gradul de tâmpenie al reclamelor de pe sticlă și-ți dai seama cum economic categoriei i se dă prim-planul. Nu e nimic anormal, vânzarea de volum e cea mai des întâlnită strategie de marketing.

O singură privire peste condițiile de acordare a creditelor, mai ales a celor personale și-ți dai seama cum, strâns legat de ce-i mai sus, categoriei i se dă libertatea să se întindă mult peste Continue reading

Coarnele românilor

Ce-ai pățit?

M-au prădat.

Aoleu! Când, măi omule?

Ieri seară.

Și ce ți-au luat?

Coarnele.

Dintr-un reflex absurd mă uit la creștetul amicului: da, n-are nici măcar un rest de coarne acolo. Mă lămuresc repede, e vorba despre o pereche de coarne de cerb, cu ramuri de poveste, vechi de vreo patru decenii, primite de la părinți și puse pe fața casei, în semn de oameni gospodari.

Nu săriți în sus să judecați după standarde de design modern: e o tradiție în zonele montane împădurite din toată lumea, care în Bucovina e încă bine păstrată pe casele construite mai demult sau pe cabanele făcute acum din bușteni cruzi.

Cum să te cațeri și să furi coarnele de pe casa omului? A și nu numai la mine, au luat de la toți!

Șocul omului nu era despre furt ci despre obiectul furtului, iar ăsta, un furt organizat de coarne în Bucovina, este un indicator dureros de clar pentru Continue reading

Gata

Se fac zece ani de când scriu pe internet lucruri ce țin de educație civică sau politică, de când explic/despic firele mocirlei în care, suntem în stare sau nu să recunoaștem, ne bălăcim zilnic în România.

Mi-am luat, fără exagerare, mii de înjurături și amenințări goale(slavă cerului) în timpul ăsta și am argumentat tot de mii de ori, folosind nici nu vreau să știu câte sute/mii de ore din timpul meu pentru asta, în discuții cu intelecte de mătură.

Superior. Elitist. Arogant. Să arăți cât ești tu de tare, de asta scrii – nu, de fapt asta e atât de departe de firea mea încât iese de pe foaie. De când mă știu mi-a plăcut să joc cu adversari apropiați de nivelul meu sau mai buni, pe absolut orice fel de teren – sport, muncă, pasiune, discuție.

Victoria asupra cuiva net inferior pe subiect nu-mi aduce niciun fel de bucurie, că-i vorba de biliard/whist/traforaj, că-i vorba de o discuție în contradictoriu, că-i vorba despre o decizie de muncă. Mai mult de atât, nu simt nici înfrângerea în fața unui oponent slab, sunt atât de conștient că m-am jucat să văd până unde pot să-mi împing execuțiile, că nici măcar când începe celălalt să se fălească nu mă prinde nicio voință de răzbunare, e prea la îndemână – se întâmplă câteodată să mimez furia înfrângerii doar ca să ridic atmosfera jocului(așa cum fac și cu fiică-mea).

Cu alte cuvinte, nu-mi aduce nimic, nici bucurie, nici ambiție, nici perfecționare, nimic. Să crezi că eu țopăi cu Continue reading