Ai ceva de zis?
A trecut întâi o boare peste balta lui Pilat; stolul unor șoapte lucii, râcâite cu hârlețul din gâtlejul înghețat.
Și am tremurat cu toții – fâțe mici și fițe mari – juisorii bălții care, amorțiți de lucia boare, gustul bălții l-am uitat.
Nu mai știe cărășelul cum zburda peste nălucă, sorbea râmă după râmă, lăsa acul lins sub plută.
Și când mai creștea puietul, spre sfârșit de primăveri, dădea iama fără milă, chicotea balta febrilă, zbârlea solzii și pe știucă!
Continue reading
”Stai ca prostu’ cu bâta în baltă”
Așa rezuma tata părerea lui despre pescuit, iar disprețul față de așa îndeletnicire pentru idioți i se citea clar pe față de fiecare dată când plecam pe apă.
Dacă ar fi știut tata câtă frumusețe, liniște, bucurie și prietenie mi-a adus pescuitul, nu s-ar mai fi gândit niciodată la pasiune mea ca la un simplu ținut de băț. Continue reading
Ne trebuia pentru mărețul nostru proiect gastronomic o poza c-un păstrăv și cum eu sunt, acolo unde se poate, pentru chestiile originale și pe bune (ceea ce Dani a văzut și când a fost vorba de lacrima de mesteacăn și când am încercat să prind păstrăv în apă înghețată și când ne-am dus la raci de două ori fără succes) am hotărât că vreau un pistruiat indigen nu de la piață.
Pus aparatul pe gât, borseta cu năluci la șold, lanseta în mână și-am purces pe un pârâu dumnezeiesc de frumos pentru orice pescar de clasă. L-am luat și pe Dani că tocmai l-am făcut pescar legitimat și de câteva săptămâni se tot lăuda ca e neîntrecut în arta asta. Acuma mie mi se pare raiul pe pământ să reușești să prinzi pe un curs de apă atât de dificil, unde trebuie să-ți folosești toată tehnica din dotare și pe care simți că l-ai biruit într-o luptă titanică nu purtată din scaun la umbreluță. Continue reading
Verde la față și cu ochii crăpați ca după o beție de 3 zile, șoferul părea ca mai are puțin și rupe volanul la ce tare își încleștase mâinile pe el. În scaunul din dreapta, copilotul avea genunchii la gura și încerca disperat să-și prindă nasul între rotule. Și el avea o culoare departe de normal, un fel de vânăt liliachiu.
La un moment dat șoferul mornăie puternic, fără să deschidă gura:
– MMM, MMMM, MMMMM… MM
Era semnalul – 1,2,3 și.
La MM deschise scurt geamurile și amândoi își aruncară nasurile peste sticlă și traseră cu nesaț. Continue reading
Pentru cei care aţi văzut păstrăv doar în pieţe şi în Carrefour, priviţi, respiraţi adânc, priviţi din nou şi vă minunaţi. Da, aşa arată un păstrăv adevărat. Nu imitaţiile cu gust de carton pe care le cumpără bucureştenii prin restaurante, la preţ de sprâncene marinate de panda.
Ce-i drept, nici eu nu am pipăit până acum vreun păstrăv sălbatic. Nici măcar pe cel din poză. În timp ce Vlad prindea şi elibera la foc automat toată fauna unui pârâu de doi paşi lăţime, eu mă zvârcoleam, cufundat în nămol până la genunchi, cu undiţa agăţată în brad. Care brad? Oricare. Timp de vreo 2 ore, cât am încercat să lansez linguriţa în apă, am agăţat toţi brazii, de pe ambele maluri.
Aşa se întâmplă când un pescar de şes, specializat pe cărăşel de juma de palmă şi oblete, este scos din elementul lui. M-am zgâriat prin toţi mărăcinii, am brăzdat cu genunchii tot glodul cu miros de canal. Vedeam şerpii cum îmi taie calea, în timp ce simţeam pişcături pe la gleznele acoperite de buruieni mlăştinoase.
Continue reading
A doua zi din nou caniculă, din nou muște, din nou șerpi, din nou țânțari, din nou niciun peste. Deja din populația indigenă a locului, câteva exemplare ne priveau suspicios ca pe niște scăpați de la azil. Ce căutam noi, pe canalul ăla puturos, în plin soare, când Mureșul și pădurea era atât de aproape?
Spre seară vitejia ne este recompensată cu o caracudă de toată frumusețea, primul pește prins. Nu mai pot de bucurie și de acum mă concentrez pe lin, el fiind adevărata țintă. Continue reading
Se facuse deja trei noaptea si mie mi-era teribil de somn, exact cand intram in portiunea de drum in refacere, fara marcaj, fara balustrade si cu prapastii de sute de metri pe langa serpentine. De doua ori i-am dat emotii lui No, oprind masina cu botul in haul ascuns de ceata care incepuse sa se ridice, culmea fiind ca a doua oara m-am luat dupa urmele lasate in materialul nisipos de alta masina, urme care se pierdeau in neant…
Mancam kilometri cu o foame nemaintalnita, visand la somnul pe care o sa il trag cand voi ajunge la locul de pescuit, pe miristile inverzite cu iarba moale, matasoasa, cu miros de flori proaspete. Continue reading
Apele Deltei sunt multicolore. În funcţie de sol şi vegetaţie, îşi schimbă nuanţele mai ceva ca părul unei rebele adolescentine de vreo 40 de ani. Şi fiecare luciu, fiecare val, fiecare spectru de lumini reflectate şi refractate se transformă în liste de ingrediente pentru cunoscători. Este suficient să interpretezi corect irizarea apei şi vei cunoaşte conţinutul din adâncuri.
În apele tulburi şi pământii se ascunde crapul, în cele de capucino cu extra lapte am înţeles că aş avea ceva şanse la şalău. În cele cu nuanţe trandafirii de limpezime ştiuca îţi va ataca linguriţa. În cele albastru-marin mănâncă pelicanii. Iar în cele violacee fumează melcii trabucuri din piele de şarpe.
Cu lecţia cititului în valuri bine învăţată, şi după vreo trei ore de lansări ratate (la rândunicile din pomii de pe mal), am reuşit! Prima mea captură la linguriţă. Un exemplar rar de ştiucalete, cu solzi aurii, ochi de spahiu căpiat şi fălci de vrăjitoare octogenară. O superbă captură de vreo 200 de grame.
Continue reading
Am plecat la drum în mijlocul nopții, plănuind să ajungem în locația țintită dimineața, de care ne despărțeau vreo 600 de kilometri. Da, la pescuit, era o vreme când mergeam la pescuit… des… partide lungi… liniște, sălbăticie, natură… ahhhhhhhhhhhh…
În timp ce conduceam eu așa cu elan prin serpentine, printre pădurile falnice de conifer, iar copilotul meu încerca să îți țină ochii deschiși (numa copiloți din ăștia teribili am avut, care adorm după o oră de șofat ) îmi iese în cale o arătare roșiatică ce râde strâmb la mine și apoi se aruncă în șanț. Cum eu știam de problemele zonei cu pocitaniile, într-un impuls de protejare a orătăniilor ouătoare am purces după lighioană în șanț. Continue reading
Era într-o perioadă în care dormeam cam 3 ore pe noapte și o țineam așa de câteva săptămâni, voind neapărat să-mi respect termenele autoimpuse pentru ce aveam de lucrat. Partea cu adevărat proastă a venit când mi-am dat seama că mi-am obișnuit corpul cu stilul ăsta și, chiar când mi-aș fi permis un somnic scurt pe la amiază (și știți cât îmi place mie somnul de frumusețe din mijlocul zilei cu razele soarelui atingându-te blând pe pleoape…), nu mai putea să adorm.
Ce remediu mai bun să fi găsit într-o situație atât de critică decât o partidă la păstrăv pe ape apă curgătoare, ce presupune pescuit în continuă mișcare și kilometri întregi de bătut? Dacă nici asta nu mă face să mă prăbușesc într-un somn abisal de zece ori apăi chiar sunt pierdut – mi-am zis atunci în barbă. Continue reading