Apele Deltei sunt multicolore. În funcţie de sol şi vegetaţie, îşi schimbă nuanţele mai ceva ca părul unei rebele adolescentine de vreo 40 de ani. Şi fiecare luciu, fiecare val, fiecare spectru de lumini reflectate şi refractate se transformă în liste de ingrediente pentru cunoscători. Este suficient să interpretezi corect irizarea apei şi vei cunoaşte conţinutul din adâncuri.
În apele tulburi şi pământii se ascunde crapul, în cele de capucino cu extra lapte am înţeles că aş avea ceva şanse la şalău. În cele cu nuanţe trandafirii de limpezime ştiuca îţi va ataca linguriţa. În cele albastru-marin mănâncă pelicanii. Iar în cele violacee fumează melcii trabucuri din piele de şarpe.
Cu lecţia cititului în valuri bine învăţată, şi după vreo trei ore de lansări ratate (la rândunicile din pomii de pe mal), am reuşit! Prima mea captură la linguriţă. Un exemplar rar de ştiucalete, cu solzi aurii, ochi de spahiu căpiat şi fălci de vrăjitoare octogenară. O superbă captură de vreo 200 de grame.
Ca un respectabil pescar, desăvârşit ecologist, mare om, mare caracter, a trebuit să eliberez puiul de zgripţoroaică. Adică misiune imposibilă. Eu, care mă chinuiam câteva minute să scot cârligul din buza cărăşelului pofticios la mămăligă, trebuia acum să fac pe dracu-n patru. Să scot ditai ancora cu trei cârlige din gâtul ştiucanului.
Beleaua bălţii şi nu alta! Cum încercam să scot un cârlig, intrau alelalte şi mai adânc, până a început să facă mărgele de sânge în jurul gâtului. Măcar după ce mi-a sărit din mână de vreo trei ori şi a jucat ping-pong cu căpăţâna între pereţii bărcii, s-a mai calmat. Am strâns-o tare de urechi (cum m-a sfătuit Vlad) şi am reluat munca de eliberare…
Tragi de linguriţă cu degetele, sfârâie solzii, trosneşte-i urechile, apuc-o pe urmă cu un cleşte şi spală-i sângele de pe gât, să vezi pe unde s-au ascuns cârligele. Timp în care se zvârcolea de mama focului, ca şi cum i-aş fi dorit răul.
Huooo, bestie! În sfârşit, cu un ultim efort pus în cea mai a dracului smucire de cleşte, am reuşit să-i scot ancora dintre gât şi urechi. Simultan, din ochi i-a ţâşnit un lichid vâscos de culoarea laptelui şi i-a băloşit toată căpăţâna. Am privit-o cu sprâncenele ridicate, puţin ruşinat: Oau, asta s-a entuziasmat că-i dau drumul, până a ejaculat pe ochi.
Barca luneca spre asfinţit, spintecând cămaşa trandafirie de apă ca un fermoar. Am pus ştiucanul cu botul în apă, l-am ţinut câteva secunde şi l-am eliberat între valuri. „Drum bun, prietene din adâncuri! Drum bun…”
