Lectură obligatorie pentru nostalgicii comuniști

O discuție reală cu un nostalgic comunist nu este posibilă pentru că genul ăsta de interlocutor nu are nevoie și nu folosește argumente economice/sociale/morale ci recită o mantră simplă, plină de gogomănii.

Pentru el gogomăniile alea sunt adevăr la fel de palpabil ca apa pe care o bea și nici măcar nu e vina lui. Perversitatea comunismului și a oricărui regim totalitar cu bază ideologică stă tocmai în spălarea pe creier a unor generații întregi.

Vei auzi povești propagandistice atât de aiuritoare că par venite din basmele populare cu mere de aur, dar spuse cu o convingere atât de plină că e șocantă.

Aceeași oameni care declară cu obidă acum ”presa e toată cumpărată și totul e minciună la comandă” iau de bune informațiile produse de o presă aservită legal și fățis sistemului de guvernare. Repet, aceeași oameni care azi, când presa e polarizată după interese contrare și de asta mizeria iese la suprafață în valuri ca muniție politică, o declară plină de falsuri nu au nici o îndoială în presa plătită direct și public de cei despre care scriau.

De asta auzim bălării de genul ăsta: Continue reading

Năucitorul comunism

Nu poți să nu te minunezi de discursul nostalgicilor comuniști din țara asta și de totala lipsă de priză cu realitatea pe care o afișează. Și te miri și te miri și, când crezi că nu mai are ce să te surprindă, te mai miri o dată.

Oameni care continuă să povestească cum a scos comunismul țara asta din epoca de piatră și cum a construit blocuri și străzi deși știu foarte bine că, în același timp, în Europa capitalistă se făceau lucruri net superioare. Nu e nevoie decât să te uiți – când am ieșit din comunism cum arătau șoselele noastre și cum arătau ale lor, cum arătau trenurile noastre și cum arătau ale lor, cum arătau mașinile și autobuzele noastre și cum arătau ale lor (după revoluție s-au importat mijloace de transport în comun de afară, vechi de 10-15 ani și erau net superioare).

Mai mult de atât, nu era lucru mai de preț și mai dorit în vremea comunismului decât ceva de producție străină. Orice. Jucării pentru copil, haine, casetofon, video (chiar mă, video românesc exista?), televizor, nici să nu mai vorbim de o mașină, venite de afară erau nestematele zilelor comuniste. Ei, exact aceeași oameni care au trăit realitatea respectivă și și-ar fi dat salariul pe juma de an pentru trei mărunțișuri produse afară, susțin sus și tare că în comunism România era superioară tehnologic și economic. Continue reading

Generația comunistă trebuie să moară

Lucrurile nu merg cum trebuie în țara asta. O știu eu, o știi tu, o știm toți. Ce nu vrea să știe toată lumea este că noi, ca societate, purtăm o mare parte din vină. Că, indiferent cât de hotărât aruncăm toată responsabilitatea pe clasa politică, două lucruri rămân în picioare:

– clasa politică tot noi o alegem, o suportăm și nu o penalizăm așa cum trebuie;

– respectul față de ceilalți, lege, normalitate și bunul simț social nu depind deloc, absolut deloc, de cine ne conduce.

Și aici intervine realitatea crudă a unei societăți defecte – nu e defectă din cauza mea, a ta, a lui, ci din cauza unui mod de a gândi care ne definește ca întreg. Nu contează că eu și cu tine suntem diferiți, dacă în spatele nostru o mie gândesc așa și, indiferent cât de tare ne luptăm cu acei o mie și strigăm în gura mare că noi suntem altfel, ghici ce? Pentru societate doi dintr-o mie nu contează.

Să ne întoarcem un pic privirea spre generația comunistă – cei educați și munciți în comunism. Sunt ăia o mie de care vorbesc și, fie că-și dau seama sau nu, influențează decisiv mersul societății (la nivelul ultimului sfert de veac) cu câteva principii pe care le au în sânge: Continue reading

Puterea râsului

Hazul de necaz face parte din ADN-ul poporului ăsta și nu cred că a fost vreo vreme, de la daci încoace care să ne îngroape de-ajuns încât să ni-l pierdem. Sigur făceam mișto de tătari și cum mănâncă ei de sub șaua calului…

La naiba, eu l-am întrebat pe taică-meu dacă nu-i e frică să nu răcească îmbrăcat așa. Adevărul că era frig tare acolo, în casa mortuară sau cum îi zice locului ăla unde se păstrează mortul. Mortul fiind el, taică-meu.

Mai exemplu de-atât nu se poate. Mă rog, am cam Continue reading

Vai cât s-a construit în comunism – o altă tâmpenie nostalgică

Doamne cât au mai construit comuniștii, cum ne-au făcut ei case și drumuri și poduri și căi ferate și câte și mai câte, cum ne-au scos ei din țarnă și glod și, dintr-un neam de țărani ce dormeau cu vacile, ne-au emancipat la oraș.

Și rumegă la placa asta nostalgicii de zici că-s tablele lui Moise. Am și eu o întrebare: mă, voi sunteți tâmpiți?

O pun din două motive mari și late:

1. Pentru că se construia prost, la un standard de o calitate de doi bani, lucru de altfel normal – cine ar fi avut tupeul să comenteze că nu-i convine?

Nu veniți cu Vai, dar cutare baraj, vai dar centrala nucleară – dragilor, astea-s obiective strategice, știți care e diferența între ele și blocul lui bunica? Dacă pe astea nu le făceau bine, rezultatul era bum bum bum sau inundații pe trei județe iar responsabilii și-ar fi pierdut, fără nicio îndoială viața (dușmani ai poporului, trădători, închiși sau chiar mai rău).

Eu vorbesc despre Continue reading

Cele mai grave efecte ale comunismului

A trecut aproape un sfert de secol de la revoluție. În douăzeci și cinci de ani prin alte părți ale lumii se pot construi metropole întregi, crea economii înfloritoare și orice alt lucru spre care-și pune omul mintea.

La noi infrastructura e la pământ, legislația e plină de goluri, un sistem informatic decent în administrația de stat e doar un vis, birocrația încă presupune tone de hârtii și greșeli pe care nimeni nu și le asumă, sistemul de sănătate e o corcitură ciudată între evaziune, șpagă și jurământul lui Hipocrate, clasa politică e o adunătură de imbecili fără caracter, hoți până în măduva oaselor și așa mai departe.

E unul dintre cele mai triste tablouri la care se poate uita un om care ține la țara lui. Am auzit de multe ori Continue reading

În comunism era stabilitate

Nu are rost să ne ascundem după deget, în comunism era stabilitate. Nu tremurai pentru un acoperiș deasupra capului, nu tremurai nici după un loc de muncă, nici ca să ai ce pune pe farfurie.

Dacă nu erai unul dintre dușmanii partidului, conducătorului iubit și implicit poporului în general, toate lucrurile de mai sus veneau de la sine. Mă uit cum generațiile care s-au angajat și au muncit pe vremea aceea nu au nici cea mai vagă idee prin ce trece un tânăr care-și începe profesia acum sau la ce presiune e supus sau care e ritmul de muncă în mediul privat.

Continue reading

Șpaga înainte și după revoluție

Nu pot să înțeleg cum s-a născut în capul unora ideea că șpaga aparține perioadei post-revoluționare și aici vorbesc despre cei care au trăit comunismul și au uitat cumva, inexplicabil, cum mergeau lucrurile pe atunci.

Pentru mine două aspecte sunt clare: șpaga era în comunism un fenomen generalizat într-atât încât devenise la fel de natural cum e plata prețului afișat acum și că efectele și circuitul șpăgii sunt mult mai vizibile acum, în democrație. Continue reading

Agricultura comunistă sau cum să distrugi viitorul

Hai să aruncăm o privire asupra modului de funcționare al agriculturii comuniste și cum s-ar traduce asta într-o economie reală, în sensul că e condusă de principiul cererii și ofertei.

Pământul fusese confiscat, prin urmare nu s-a plătit nimic pe el nici la început nici după aia. Cost zero.

Forța de muncă era formată din foștii proprietari, oameni fără potențial proletar, oameni fără arbore genealogic agreat, soldați, studenți, pioneri, deținuți. Cost minim – poate jumătate din salariul minim pe economie azi când era vorba de CAP-isti și zero pentru cei sezonierii ”voluntari”.

Tehnologia a stagnat la nivelul la care era când s-a implementat și s-a pus la punct sistemul, atât ca raport dintre munca la mână și munca mecanizată cât și ca evoluție zero al mijloacelor mecanice. Așa cum a rămas mașina națională pe loc un sfert de secol la fel au rămas și tractoarele, combinele, camioanele și metodele din agricultură. Continue reading

Copilăria mea comunistă

Eram, ca și restul de plozi cu care umblam în gașcă, un copil ars de soare vara și îmbujorat iarna, cu semne de purtare peste tot, ochi de drac împielițat tot timpul în căutare de ceva, fără nicio grijă pe lume și iubit fără măsură.

Băteam mingea, săream coarda, trăgeam cu cornete pac-pac, furam cireșe, pescuiam în ape în care mai era pește, începusem să citesc și deja când era vorba de bătălii cu săbii de lemn știam că-s D’Artagnan și nu altul, mâncam pe repezite roșii dulci și zemoase și dormeam buștean în pat cu arcuri.

Nu-mi lipsea nimic sau poate că țin minte greșit dar oricum sunt sigur că-mi lipseau mult mai puține decât le lipsesc copiilor de azi. Și asta nu pentru că aveam de toate ci pentru că, în afară de timpul de joacă, singura undiță pe care o văzusem într-un magazin și brifcor nu prea aveai ce să îți dorești… Continue reading