Eram, ca și restul de plozi cu care umblam în gașcă, un copil ars de soare vara și îmbujorat iarna, cu semne de purtare peste tot, ochi de drac împielițat tot timpul în căutare de ceva, fără nicio grijă pe lume și iubit fără măsură.
Băteam mingea, săream coarda, trăgeam cu cornete pac-pac, furam cireșe, pescuiam în ape în care mai era pește, începusem să citesc și deja când era vorba de bătălii cu săbii de lemn știam că-s D’Artagnan și nu altul, mâncam pe repezite roșii dulci și zemoase și dormeam buștean în pat cu arcuri.
Nu-mi lipsea nimic sau poate că țin minte greșit dar oricum sunt sigur că-mi lipseau mult mai puține decât le lipsesc copiilor de azi. Și asta nu pentru că aveam de toate ci pentru că, în afară de timpul de joacă, singura undiță pe care o văzusem într-un magazin și brifcor nu prea aveai ce să îți dorești…
Era de la sine înțeles că brifcorul se întâmpla foarte rar și nu aveam nevoie de o explicație pentru asta, la fel cum nu aveam nevoie de o explicație pentru răsăritul soarelui sau luna plină, că bananele trebuiau să fie verzi și aveai nevoie de câteva zile la întuneric învelite în ziar și că ananasul creștea direct în cutii de compot. Pentru că așa stăteau lucrurile de când le știam eu nu aveam decât așteptări posibile…
Iar undița, de care vorbeam, singura undiță pe care o văzusem vreodată în magazinul de articole sportive, atât de bine brănduit cu ”Sport”, mi-a dat bani tata să mi-o cumpăr singur când am câștigat primul turneu de șah la care m-am dus vreodată. Ce-am trăit atunci, ieșind cu bățul ăla rusesc, extrem de greu și de urât, din magazin se cheamă fericire pură.
Și fericirea asta pură o întâlneai în copilăria comunistă pe toate drumurile unde lucrurile erau simple și ordonate și dacă se întâmpla ceva ieșit din comun erai imediat și fără nicio îndoială fericit.
Când ajungeam la rând înainte să se termine smântâna, când nu a avut cine sta la coada de dinainte de Craciun pentru portocale și la 6 ani, după cinci ore, am coborât triumfător strada Maternității cu o pungă plină PLINĂ, cu fructele extazului, când am fugărit 30 de km o mașină poloneză și am cumpărat rola de fir de pescuit ce o văzusem din mers lipita de luneta mașinii bej… toate, toate momente de fericire… desenele de sâmbătă, glumele de revelion, mersul la mare în doua familii ca să ne ajungă benzina… astea și multe altele.
Ce vrei să fii când o să fii mare? Copilul pe care îl ia Ceașescu în brațe – ziceam pe la 3 ani jumate. Iar când președintele a venit la noi în oraș, bunicul a trecut val-vârtej să mă ia că știa ce bucurie mi-ar face… da, să-mi văd visul cu ochii…
Mi-e greu să-mi imaginez o copilărie mai frumoasă decât a mea, la fel cum cred că e pentru oricine a avut o copilărie fericită. Nu mi-a lipsit nici iubire, nici joacă, nici sănătate, nici mâncare, nici jucării, nici idoli, nici nimic.
În comunism am fost un copil fericit poate mult mai fericit decât majoritatea copiilor de azi, tentați de milioane de lucruri și implicit aproape tot timpul lipsindu-le ceva. Și-atunci cum pot să privesc cu atâta silă spre regimul trecut și să-i judec atât de aspru pe cei rămăși cu mentalitatea în trecut?
Simplu, am crescut. Lumea mea nu mai e lumea copilului care ia bananele verzi, statul la coadă și avertizările constante despre ce am voie să spun în public drept normale, nu mai e lumea în care doar eu trăiesc ci și a sutelor de mii de oameni furați și nenorociți de comuniști, nu mai e locul unde fericirea supremă era să-mi iau undița mult visată ci visez la o viață în care poți să te exprimi, să călătorești, să-ți urmezi pasiunile liber și așa mai departe.
Și pentru că am văzut în discursul nostalgicilor atâta lipsa totală de considerație față de orice altceva decât stabilitate, stomac, recompensarea mediocrității și absența intimă a oricărei dorințe de a te afirma, de a-ți atinge potențialul maxim, toate sprijinite cu niște argumente care calcă în picioare orice urmă de logică, bun simț sau cunoștințe economice, am început prin scrierea asta o serie de articole (comunism – o radiografie subiectivă) – prin care să explic, o dată pe săptămână, prin ochii mei de copil fericit în comunism dar crescut între timp în apele tulburi ale coruptei democrații post revoluționare, toate aspectele societății respective, așa cum le știu foarte bine atât din datele adunate de mine cât și din cele trăite de apropiații mei de diferite generații.
Vlad B PopaScriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati |
|---|
Daca nu era articolul cu “Viermii” nu descopeream un condei talentat. Curios pentru mine, care mi-am petrecut nu doar primii ani ai copilariei in anii de trista amintire pentru mine ai comunismului ci si toti anii de scoala si chiar anii de stagiatura dupa absolvirea facultatii, sa observ ca exista tineri care au perceput atat de corect atmosfera acelor timpuri chiar daca au trait o mica parte atunci. Personal nu ma aflu printre cei cu o situatie prospera in aceste vremuri, sunt insa constient ca sunt principalul responsabil pentru asta. Am observat doua categorii de nostalgici ai perioadei comuniste. Unii care erau privilegiati ai acelui regim si carora le inteleg frustrarile. Cealalta categorie sunt neadaptatii sau pur si simplu oameni care nu au reusit in viata din diverse motive, unul dintre ele fiind si inabilitatea de a-si pune in valoare pregatirea si calitatile sau pentru altii, pur si simplu, comoditatea, lenea sau lipsa unei minime pregatiri intr-un domeniu sau altul. Acestia, in loc de a se autoblama, pun nereusita lor personala pe seama evolutiei haotice a societatii noastre de dupa decembrie ’89 refuzand sa vada esentialul, astazi sucesul personal intr-o lume libera depinde in mod esential de perseverenta, munca si putere de adaptare la nou.
Salut initiativa autorului privind seria de articole viitoare.
Am speranta ca voi reusi eu insumi candva sa astern pe hartie proprile experiente de viata traite atat in perioada comunista cat si in democratie, perioade aproximativ egale in timp pentru mine.
Multumesc. Aspectul cu cat de bine poate intelege un tanar comunismul daca nu i-a trait toate etapele si daca are dreptul sa scrie despre asta il voi atinge chiar in urmatorul articol, intr-un fel tot introductiv.
Sunt de acord cu caracteristicile majore ale nostalgicilor prezentati de tine și vor face și ele subiectul analizei. Si da, cât mai multă lume care să-și expună experiențele lor, nu la nivelul era mai bine inate pt ca toata lumea avea case si era stabilitate, ne-ar ajuta pe viitor.
Legat de chestia cu potentialul, parintii s bunicii mei si-au atins potentialul mult mai mult decat o sa mi-l pot atinge eu vreodata in lumea aparent libera, cu toate ca aveau cate o tinichea de coada. Si mai nasol e ca am avut si inca as mai avea posibilitatea sa fac bani daca mi-ar place sa pup in cur, sa-mi tin gura, sa ma combin cu oameni cu muulti bani care mi-ar pune o viata pe tava, sau care mi-ar da bani direct. Am avut colegi care au fost promovati pe langa mine ca pupau in fund in timp ce eu munceam ca tuta. Lumea libera in care iti atingi potentialul mi se pare un mit. In schimb firmele in care managerii sunt rude cu actionarii, fetele de presedinte ajunse europarlamentar si oamenii care nu sunt foarte competenti dar se vand cu talent mi se par o realitate.
Chestia asta cu atinsul potentialului si promovatul pe merit in comunism este o absurditate pe care o voi trata pe larg in unul din articolele dedicate.
Pana atunci insa ce pot sa iti spun este ca impresia ta despre corectitudinea promovarilor exclusiv dupa merit in comunism este totalmente falsa, iar numarul semianalfabetilor ajunsi in posturi de decizie pe filiera de partid, de activitate politica, era substantial si atunci.
In rest din nou faci exact aceeasi chestia pe care tot ti-o arata Hary, iei etalon de lume libera o românie cu o democratie construita de vechii comunisti sau mai tinerii lor purtatori de servieta, in loc sa iei ca esalon al lumii libere o democratie matura.
Faptul ca parintii si bunicii tai au reusit sa-si atinga potentialul in comunism, mult mai mult decat te vezi tu in stare sa o faci in prezent, spune mai multe despre tine decat despre ei sau sistemul comunist.
Din pacate te complaci in frustrarea ca lumea aceasta nu e asa cum ti-ai dorito si nu faci nimic ca sa-ti gasesti rolul si locul in ea. Gasesti o mie de explicatii si motive care stau in calea fericirii tale, in loc sa te concentrezi pe inlaturarea acestor obstacole.
Olivia, cu respect desi aspectele pe care le ridici sunt absolut adevarate si revoltatoare, ele fac parte dintr-o alta discutie, dintr-un alt subiect, pe urma caruia se poate dezbate la fel de mult. Faptul ca democratia noastra este una originala, si ca mentalitatile de la noi sunt anacronice nu ne indreptatesc sa privim cu nostalgie intr-un trecut in care dupa cum bine amintea cineva, doar faptul ca eram tineri merita trait cu nostalgie. Nu voi regreta niciodata o lume traita intr-o incinta ingradita si uneori avand si botnita, ca sa nu mai vorbesc de lipsa libertatii intelectuale…Nu voi regreta acestea nici macar pentru toate tarele evidente ale societatii de azi. Am reusit sa-mi educ curat copilul si ma bucur ca a trait o copilarie in care cunoasterea nu i-a fost ingradita. Pentru nedreptatile si enormitatile vietii cotidiene de care amintesti copilul meu este avertizat si va trebui sa invete sa le infrunte singur. Asa cum multi dintre cei de varsta mea gaseau solutii la nedrepatile si lipsurile perioadei comuniste, tot asa si cei tineri de astazi vor trebui sa lupte zilnic cu ceea ce este stramb astazi. Pacat ca vor trebui sa se schimbe cateva generatii pana se va schimba mentalitatea noastra in ansamblu. Dar va trebui macar sa tindem spre un tel corect…ce era in trecutul comunist este ceva departe de a fi regretat si de a fi ales ca obieciv, ca directie de evolutie a societatii…
Aurel, da, fix despre asta este vorba. Despre asumarea realitatii si infruntarea greutatilor cotidiene, peste care din pacate nostalgicii se impiedica…
Hary, as putea sa imi ridic obstacolele din drum dar ar trebui sa fac lucruri pe care de fapt refuz sa le fac. Si stiu ca cei care imi fac acest gen de oferte considera ca imi ofera oportunitati ptr care sa fiu recunoscatoare, dar prefer sa ma abtin chiar daca in felul asta nu rezolv nimic si chiar daca am mai mult de alergat ca sa rezolv ceva. Si da, ma frustreaza sa vad oameni promovati ptr ca pupa in cur si pretind ca nu exista probleme si ca tot ce propune ala care e sef e minunat.
Olivia, astea-s argumente de fata mare. Nu stiu in ce lume traiesti tu, insa in Romania de astazi, ai mai multe sanse sa faci ce vrei, fara sa trebuiasca sa lingi in fund, decat in comunism.
Ceea ce spui tu Olivia, se practica si inainte de 89, inca cu sarg, unii fiind chiar experti in asa ceva. Stii care e tragedia? Atunci ca sa ai mici avantaje fata de multime trebuia sa pupi in cur persoane cu pregatire intelectuala precara, uneori idivizi grobieni, primitivi, propulsati in posturile respective de originea sanatoasa sau rude bine situate politic. Astazi procedeaza la fel unii din cei potenti financiar…Lingusitul nu s-a inventat in zilele noastre. Daca mediul in care muncesti este unul poluat excesiv de practici de acest gen schimba-l, presupun ca esti tanara, la tinerete nu este niciodata tarziu pentru un nou inceput. Unele lucruri par grele sau imposibile, daca gasim suficienta putere, incapatanare si consecventa, le depasim. Toate astea insa nu au de-a face cu comunismul sau democratia…suntem in afara topicului cu discutia asta…
Scriitor, jurnalist si… basist. Cum vine asta? Sa fii anticomunist si sa sustii o relicva a comunismului?
Ovi,
Cum vine asta, sa te pui sa scrii un comentariu, dar sa nu citesti articolul pana la capat? :))
ovi, eu sunt basist doar in capul tau – cand am spus ca omul asta e nenorocire ca presedinte majoritatea romanilor inca se emotionau la discursurile lui despre presedintele jucator care face si drege…
Hary, de fapt tu ai plecat din Romania, cand era de belea……ai castigat cateva zeci de mii de marci in Germania, si te-ai intors in democratie, cand puteai sa incepi o afacere cu banii castigati in Germania…mie-mi suna a ipocrizie toate comenturile tale….hai sictir, vb unui mare poet de-al nostru:CVT
A facut bisnita cu merțane si bemveuri, l-ai ghicit :)))
Szaniszlo+Lajos,
Corneliu Vadim Tudor, un mare poet de-al nostru?????
delicios. :))))))
Szaniszlo+Lajos – dupa cum vezi am inceput seria asta de articole Comunismul-o radiografie subiectiva in care voi explica pe larg de ce argumentele pe care le-am primit de la nostalgici in articolele anti-comunist sunt false, fara baza, sau nu au nicio legatura cu comunismul.
Pentru ca argumentele astea se leagă de foarte multe aspecte si pentru ca am vazut ca majoritatea celor care vor sa combata o idee se leaga de câte un cuvânt scos din context, am sa le tratez pe fiecare separat in articole dedicate – agricultura, tehnica, invatamant, ocupare functii, dezvolare individuala si asa mai departe.
De asta am sa te rog, daca ai rabdare, sa urmaresti seria asta de articole si sa iti dai cu parerea la ele, este fizic imposibil sa scriu asa ceva in comentarii la un articol.
Si da, am degand sa ating absolut toate lucrurile prezentate de Filip Ion si de ceilalti.
Hary, prima oara am scris al vostru, dar am revenit, pt ca nu vroiam sa schimbam subiectul:))))))
Doar asa ca si idee, ca sa nu ramai cu idei preconcepute.
Eu nu am facut bani in Germania, doar am mers la scoala si am studiat. Cu banii castigati in vacante, mi-am finantat concedii.
Am venit in Romania cu degetul in fund. Si primii 5 ani in Romania am si ramas cu degetul acolo… :))
Vlad B. Popa, astept cu nerabdare
DE FAPT CE INSEAMNA SA TRAIESTI MAI BINE?
IN NICI UN CAZ SA TE REALIZEZI MATERIAL MUNCIND PANA PESTE CAP SA ADUNI AVERE. SA TRAIESTI BINE INSEAMNA SA AI LINISTE, INCREDERE SI AJUTOR RECIPROC INTRE OAMENI,SA ITI VEZI COPII CRESCAND IN LINISTE SI PACE , CEEA CE ERA DIN PLIN IN PERIOADA COMUNISTA.TOATA LUMEA ERA EGALA. SI PUTEAI FI FERICIT CU PUTINE LUCRURI MATERIALE CEEA CE ASTAZI NU MAI E POSIBIL, LUMEA DE ACUM E O LUME F URATA, A CONCURENTEI UN FEL DE JUNGLA IN CARE NIMENI NU CASTIGA
Da, puteai fi absolut linistit daca iti acceptai rolul de oaie, daca acceptai ca tot ce gandesti sa vina de la partid, daca acceptai sa joci orice rol iti dadea partidul si sa informezi la cerere despre orice face cutarescu, daca acceptai ca niciodata nu o sa-ti urmezi vreun vis in afara liniilor stabilite de comunism.
Daca nu acceptai complet toate astea atunci de linistea ta si a familiei tale, așa cum erau ele din plin in comunism, se ocupa securitatea și militia – culmea e ca e vorba de sute și sute de mii de romani care au avut de-a face cu asta dar asta nu va opreste pe voi, cei care nu aveau nicio problema sa accepte cu plăcere ca toți sunt egali și nu prea ai ce să-ți dorești că nu ai nici libertatea nici informația de a o face, să vorbiți de o liniște și stabilitate care nu era nici pe departe valabilă decât pentru cei supuși – reversul medaliei, care acum este inexistent, adică procente semnificative din populatie cercetate, arestate, inchise, trimise la munca, sicanate permanent, umilite în functii mult sub calificarea lor si asa mai departe, nu il vedeti – pentru ca mentalitatea voastra se rezuma la atat – mi-era mie bine ca eram egal cu vecinu.
Daca mai scrie vreunul cu majuscule pe aici jur ca-l arunc în spam. Cat de Idiot sa fii?
Hary, ma mai vazut și cred că în unele cazuri tastatura e setata pe caps lock pentru că așa văd mai bine ce scriu, nu cred că e vreo intenție de a folosi scrisul cu majuscule ca intărire a mesajului sau urlet – astea sunt convenții ale generațiilor tinere.
Am dat pur intamplator peste acest articol, sau nimic nu e intamplator… Imi place mult ideea din spate. Astept si celelalte articole din seria pe care ti-ai propus-o! Ce m-ar mai interesa pe mine ar fi o dezbatere – apropos de paralela dintre copilaria noastra si copilaria copiilor nostri – ce putem noi face ca parinti ca sa-i ghidam pe copiii nostri spre aceleasi momente de fericire? cand totul se rezuma la ipad, iphone si cand, intr-adevar, nimic nu e suficient si niciodata nu au suficient de multe, ce putem face? Ce putem face ca sa contracaram aceasta supra-stimulare? Sau poate nu trebuie sa o contracaram? Poate reusim sa o folosim in avantajul copiilor? cum? Uneori am senzatia ca ma lupt cu un val extrem de puternic, daca vreau (de exemplu) ca timpul petrecut in familie sa fie mai valoros decat orele petrecute pe gadget-uri… Tare mi-ar placea o dezbatere pe aceasta tema…
Cristina și eu sunt în fața aceleași încercări, dar cred ca la noi, în România, sunt mai multe șanse să aduci împreună lumea copilăriei noastre cu lumea copilăriei de azi.
Eu cel puțin voi încerca să-i ofer cât mai multe din momentele de joacă și copilărie așa cum o înțelegeam noi, fără însă să o privez de diavoleștile unelte apărute peste noapte, căci asta cred că ar duce la un sentiment de inferioritate față de ceilalți copii.
O să îmi dau seama peste câțiva ani dacă mi-a ieșit sau și fata mea e un zombie palid îngropat în tabletă :)))
Si da, e o temă excelentă de articol și discuție.
ti-as zice ceva urat despre comunismul tau…. mancai ananas la conserva? erai mare smecher inseamna….
da, probabil aveam acces la mai multe chestii capitaliste decât alții – era motivul pentru care tacă-meu se ploconea la toate vânzătoarele…
ia vezi, poți să traduci și ultima parte a articolului?
cat de bine te inteleg…
Daca iti doresti asa copilarie pentru copiii tai, de ce nu-i duci in Africa? Sunt convins ca lipsurile de acolo i-ar face sa se simta la fel ca tine in copilarie.
Am trait si eu vremurile acelea si in mare parte, da, am fost fericit cu putinul care-l aveam, insa nu e ceva ce mi-as dori pentru copilul meu. Putinul care-l pot oferi copilului meu este suficient pentru el, pentru ca stie ca totul vine din inima, asa cum si noi primeam putinul de la parinti, in vremurile sus mentionate.
Desi pe de o parte inteleg mesajul tau, dorinta de a ramane blocat in trecut si refuzul de a accepta progresul, asta nu inteleg. Realitatea e simpla, viata merge inainte si noi evoluam, chiar daca nu in totalitate catre ceva mai bun. Restul sunt bla bla-uri…
:))))
Ce comentariu e asta? Ai inceput sa citesti prima parte a articolului si te-a lovit asa un impuls de a comenta, ca nu ai mai putut citi mai departe, sau cum? Incredibil:)))))
Coane, asa de frumos ar fi daca inainte sa comentezi ai avea macar un minut rabdare sa citesti si sa intelegi tot articolul, inainte de a veni pe un cal alb si a ma trimite in Africa…
Cat de amuzant :)) Te critica si aia cu care esti de acord :))
pai da nu? :)))) și mă laudă și mă plac parte din cei care mă spânzurau acu câteva zile :))))
eehei Reactii.ro, in comunism daca erai de aceasta parere…sau orice parere a ta, individula, dar mai ales una care nu se inscria in directivele socialismului, nici nu mai erai… Nu ca era fain? 😛
Ori nu înțeleg eu deloc unde bați ori tu nu ai citit/înțeles finalul articolului unde autorul, adică eu, vorbește exact despre lucrurile pe care mintea unui copil le percepea altfel decât o face mai târziu, odată crescut.
Despre intelegerea articolului ti-a scris Vlad, asa ca nu cred ca are rost sa mai bat eu un cal mort. Totusi, ca sa nu las lucrurile incepute si neterminate si sa nu crezi ca scriu doar ca sa ma aflu in treaba, o sa te intreb doar atat: DAR CU "PE" CE-AI AVUT? Trebuie ca te-a suparat destul de tare daca ai decis sa il ignori in asa hal acolo unde se cere si unde, sunt sigur, bietul tau invatator si-o fi dat osteneala (zadarnica, se pare) sa te faca sa-l retii si sa-l folosesti.
Cand o sa intelegeti, ma, ca romanii mereu au fost sclavi ? Si atunci, si acum, nu e absolut nicio diferenta, tot sclavie se cheama !
Noi niciodata nu vom fi mai mult decat niste soareci pe rotita, oricat de intelectuali ne credem si oricate carti am scrie…