Ai ceva de zis?
Pe plaja din Olanu s-a ridicat un bot maro;
În beciuri varsă dracii cristelnițe pe coarne;
Miroase botul fripte, măceluri pe platou.
Și ies curați cornuții, cu rugăciuni în palme.
În codrii din Olanu dansează miei în frac.
Să-mi iei pulsul pe buze când voi pluti pe scânduri,
Atârnă câte-un miel de fiece copac.
Din lamă i-am iubit, din suflet facem vânturi.
Continue reading
“Unde se fărâmă dealurile peste şesul mut şi Oltul se tăvăleşte într-o ciorbă noroioasă, se unesc două cărări de glod, bătătorite sub tălpi goale şi copite de cal. Acolo sălăşluieşte peste veacuri teiul hâd, borna satului Olanu. Mai la vale, fumegă casa lui Măgădan, rudarul. Şi peste pârleazul din mărăcini, începe întinderea de araci. Goi, găunoşi şi strâmbi, purtând pe vârfuri mucegaiul vremii.
Sunt aliniaţi cu stricteţe; tăcuţi şi fioroşi, ca o armată blestemată de morţi vii. S-au născut sub tăişul toporului, privind spre cer. Şi au rămas aţintiţi spre cer, cerşind milă: un singur fulger care să-i reîntoarcă în pământ. S-au adunat nori grei şi plouă. Poate acum.”
Da, încă un Paşte fericit în pădurile olaniste. Feerice ţinuturi, deşi nu mai simt aceeaşi magie copilărească. Sunt convins că nimic nu s-a schimbat la aspectul geografic, problema este la mine – mi s-au ramolit simţurile, receptorii nu mai adună întreaga fabuloşenie.
Continue reading
“Şi cum mi se topeau ochii peste ogorul ţaţei Corina, văd în capătul pârleazului o fătuşcană cu chip măsliniu şi părul negru, despletit, jucând în vânt ca o coadă de lup. Venea Magdalena lu’ Măgădan cu un sac de costreie, călărind un măgăruş deşirat şi plin de spume.
Venea agale spre mine, zâmbăreaţă, muşcându-şi gentil buza de jos şi ştergându-şi cu mâneca boabele de năduşeală împoponate pe fruntea negricioasă. A descălecat măgarul şi se apropia cu paşi apăsaţi, sfărmând pământul uscat sub călcâiele goale.
Îi jucau ţâţele sub cămaşa transpirată mai ceva ca ugerul vacilor când se întorc vara de la izlaz. Am vrut să o salut din priviri, ea a vrut să mă soarbă. Şi-a lăsat coapsele goale, arcuindu-şi trupul subţire şi lung. Ne-am prins în braţe şi ne-am prăvălit acolo între cioturile de varză uscată.
Şi-am început să-mping, să mă opintesc, să mă sufoc şi iar să-mping, de se cutremura ogorul şi zburau brazdele din copitele măgarului speriat de aşa vuiet şi urlete.
(…)
Continue reading
Amurg
Priveam soarele strivind oraşul mut
Ca un cavou de plumb, surpat peste cadavru.
Oraşul înhumat al timpului pierdut
Unde-am crescut cochet cu funia de gât
Acronic legănat de candelabru.
Vin razele călâi să-mi pupe gâtul frânt
Sunt buze de călău atins de vină.
S-a înecat oraşul în seva ce mi-a supt,
Îmi plouă cu schelete în sufletul de lut
Din norii plângăcioşi ce-mi fac cunună.
Apele Deltei sunt multicolore. În funcţie de sol şi vegetaţie, îşi schimbă nuanţele mai ceva ca părul unei rebele adolescentine de vreo 40 de ani. Şi fiecare luciu, fiecare val, fiecare spectru de lumini reflectate şi refractate se transformă în liste de ingrediente pentru cunoscători. Este suficient să interpretezi corect irizarea apei şi vei cunoaşte conţinutul din adâncuri.
În apele tulburi şi pământii se ascunde crapul, în cele de capucino cu extra lapte am înţeles că aş avea ceva şanse la şalău. În cele cu nuanţe trandafirii de limpezime ştiuca îţi va ataca linguriţa. În cele albastru-marin mănâncă pelicanii. Iar în cele violacee fumează melcii trabucuri din piele de şarpe.
Cu lecţia cititului în valuri bine învăţată, şi după vreo trei ore de lansări ratate (la rândunicile din pomii de pe mal), am reuşit! Prima mea captură la linguriţă. Un exemplar rar de ştiucalete, cu solzi aurii, ochi de spahiu căpiat şi fălci de vrăjitoare octogenară. O superbă captură de vreo 200 de grame.
Continue reading
Acel moment când totul devine clar, când eşti convins că ţi-ai îmbibat neuronii în chintesenţa a tot ceea ce este, şi tot ce ar putea fi. Ai avea atât de multe de spus şi totuşi îţi lipsesc mijloacele. Încerci din răsputeri să scoţi prin orificii bulgărele de energie ce ţi-a crescut pitit undeva între atriul drept şi esofag.
Nu îţi găseşti cuvintele. Şi nu din cauza unei posibile intoxicaţii. Cuvintele s-au scurs spre baza stivei de memorie pentru că erau nedemne; depăşite de gravitatea momentului. Încă nu s-au inventat acele cuvinte potrivite pentru a-ţi exprima cu exactitate dibăcia gândului.
Ai parcurs labirintul cunoaşterii, ai descuiat falnice uşi de toţi îndepărtate şi neştiute. Uşi a căror clanţă pură, neatinsă, ţi s-a topit în palma incandescentă de providenţă. Şi ai ajuns la ultima uşă.
Ultima barieră între cel dintâi dintre pământeni şi adevărul absolut. Eşti aproape, cel mai aproape. Auzi pe gaura cheii foşnetul volutei divine, arcuindu-se din palma Creatorului spre podeaua ultimei încăperi.
Continue reading
“…Îi admiram bunătăţile şi fierbeam de ciudă, strângând în mână un ciot ofilit. Şi cum mi se topeau ochii peste ogorul ţaţei Corina, văd în capătul pârleazului o fătuşcană cu chip măsliniu şi părul negru, despletit, jucând în vânt ca o coadă de lup. Venea Magdalena lu’ Măgădan cu un sac de costreie, călărind un măgăruş deşirat şi plin de spume. Venea agale spre mine, zâmbăreaţă, muşcându-şi gentil buza de jos şi ştergându-şi cu mâneca boabele de năduşeală împoponate pe fruntea negricioasă.
A descălecat măgarul şi se apropia cu paşi apăsaţi, sfărmând pământul uscat sub călcâiele goale. Îi jucau ţâţele sub cămaşa transpirată mai ceva ca ugerul vacilor când se întorc vara de la izlaz. Am vrut să o salut din priviri, ea a vrut să mă soarbă. Şi-a lăsat coapsele goale, arcuindu-şi trupul subţire şi lung. Ne-am prins în braţe şi ne-am prăvălit acolo între cioturile de varză uscată. Şi-am început să-mping, să mă opintesc, să mă sufoc şi iar să-mping, de se cutremura ogorul şi zburau brazdele din copitele măgarului speriat de aşa vuiet şi urlete.
Continue reading
Sex mental
M-am îmbrăcat migălos. Nu elegant, dar nici sport. Am pantofi albaştri din piele întoarsă, cu talpă subţire, descheiaţi la şireturi. Pantaloni cenuşii, dintr-un material asemănător cu blugii, dar mai eleganţi. Cămaşă gri închis, din mătăsuri fine, sintetice. Şi un fular foarte la modă, indispensabil în orice sezon. Sunt smart casual.
Final checklist: telefon, portofel, ţigări, brichetă. Sunt gata! Peste strada îngustă a semaforului ars, violonistul cu dinţi mari strânge monede în pălărie. În spatele lui e Roxane, cafeneaua unde beau bere şi fumez. Deschid cu greu uşa. De fiecare dată uit că trebuie să trag, nu să împing. Îmi fac loc prin pâcla aromată şi mă aşez la masa mea, pe scaunul meu.
Am emoţii. Îmi comand berea, nu înainte de obişnuitul proces de triere: cel mai mare procent de alcool, la preţul cel mai mic. Beau, fumez, privesc enigmatic în jur. Un decor vechi al anilor ’80. Pereţi acoperiţi cu lemn, posteruri cu Police, tablouri mici şi abstracte, poze îngălbenite şi o chitară atârnând de tavan, prin norul de fum. Beau, fumez şi o aştept pe ea. Ştiu şi care este masa ei, scaunul ei.
Continue reading