”Stai ca prostu’ cu bâta în baltă”
Așa rezuma tata părerea lui despre pescuit, iar disprețul față de așa îndeletnicire pentru idioți i se citea clar pe față de fiecare dată când plecam pe apă.
Dacă ar fi știut tata câtă frumusețe, liniște, bucurie și prietenie mi-a adus pescuitul, nu s-ar mai fi gândit niciodată la pasiune mea ca la un simplu ținut de băț.
De multe ori avem tendința să râdem de pasiunile altora, mai ales când îi vedem ridicol de exaltați pe niște subiecte care pentru noi nu înseamnă absolut nimic. De fapt, actul fizic al pasiunii nu e același lucru cu ce primește omul din el.
Tocmai de asta, pentru că nu știi ce simte și ce găsește mental colecționarul de sâmburi când își lărgește colecția, nu ai de ce să râzi. S-ar putea ca sâmburii ăia de cireașă să-i aducă lui exact ce-ți aduce ție pescuitul, fotbalul, pictura, muzica…
Să râdem mai degrabă de cei fără pasiuni, ăia-s nebuni la cap.
Vlad B PopaScriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati |
|---|
S-au anunţat câştigătorii? 😀
Da.
Vai, pescuitul!
Chiar ieri s-a dus și bărbatul casei la pescuit. Primul pescuit de anul ăsta. A plecat omul pe o baltă pentru jumătate de zi, nu în Deltă, nu la Dunăre pentru mai multe zile.
S-a trezit de la 5 dimineața (curios că nu mai fu obosit de la munca pe care o încheiase la ora 24 a serii ce-o dormise), s-a dus în beci și l-a golit: a umplut un portbagaj de echipamente: undițe, masă pliantă, scaun pliant, 3 genți, altă geantă, mai o geantă, mai 5 undițe, 40 de mulinete, etc etc. A venit roșu ca racul, insolat (că cică nu și-o imaginat că soarele de mai arde așa), fără pește pentru că nu îl curăță nimeni, vesel nevoie mare și mai frânt decât dacă ar fi arat singur un ogor.
”Stupid” (mi-am râs în barbă).
:)))) fericire pe pâine nu alta