Strofa de joi – Ediţie specială

poza2015 ierni născute şi înmormântate în ieslea Nazaretului. Maternitatea şi cripta rugilor, a plânsetelor şi a fericirilor. Toate exalaţiile emanate din fânul jilav, muiat în placentă, în viaţă. Ridicate din iesle, răstignite, îngropate sub pale de fân viu şi din nou înălţate. Pure şi destoinice, ecouri contopite timp de 2015 ierni într-o singură voce.

Vocea noastră, de astăzi. În ea purtăm sânge, lacrimi, vinuri, lauri şi ghimpi, săbii şi cruci; toate ecourile străbunilor ne pătrund, doar pentru a se contopi cu ale urmaşilor.

La mulţi ani! E sărbătoare, e aniversare, am adus dar: Ecoul meu de petrecere, ofranda adusă Vocii.
Continue reading

Strofa de joi

culeasă de aka anatati:

“vină, vină poezie
cin’ te-aude să se-nvie
vină, vină poezie
pe sub pleoape de te scrie
poezie, zie frustă
să-mbraci fetele în fustă
poezie, zie-uşoară
cu un vârf se scorțişoară
poezie în doi peri
să ne râzi, să nu ne superi
poezie fără pizmă
să ne pui pinteni la cizmă
poezie fără seamă
să ne legi la cataramă
poezie cu bun gust
ca să-mi lase gura must.”

(Frumoasele dezechilibre, Mircea Moroianu)

Strofa de joi

Tulpinile îmbrăcate în cojocel verde, pufos
Peste maioul de scoarţă suculentă, de căprioare ros
Se-adapă din grişul cu lapte, vărsat de paşi în botoşei
Paşi mărunţi şi grăbiţi, de iepuri vorbitori, călărind ponei.

Şi peste veri, luni şi sori răsuciţi
S-au scuturat tulpinile de puf pe pulpele de iepuri fripţi.
În noaptea albastră, tu, cântec şoptit prin buze cochete
Ai legănat crengile năduşite, în picurii sucului prunelor fierte.

(…)

Strofa de joi

Culeasă de aka anatati

“Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,

[…]

Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea… mă-ntunec!”

Strofa de joi

Culeasă de aka anatati:

“Te mistuie iubirea? Credeai că-i o păpuşă,
Să-ţi faci un joc cu toane, ca în copilărie.
Când ea-ţi cerea o fire de salamandră vie,
În tainica-i văpaie să arzi făr’ de cenuşă.
Ea nu stă-n trup, stăpână a cărnii şi-a plăcerii,
Înflăcăratu-i spirit, urgie, le consumă;
Îşi cată-n noi duh geamăn… şi, de-l îmbii cu humă,
Rămâi o biată urnă cu zgurile durerii…
Te ispiteşte jindul să-mbraci şi fericirea
Cum pui, pentru petreceri, o rochie de brocarte?
Dar trebuie-nfruntată cu spaimă, ca o moarte…
Căci ea, ca să pătrundă, îţi sparge-alcătuirea,
Preface în genune lăuntrul tău, anume
Ca să încapă-acolo, cu ea, întreaga lume.”

Strofa de joi

Culeasă de aka anatati:

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Strofa de joi

Culeasă de aka anatati

Nimeni n’avea ceea ce el avea:
superba lui trufie
și elefanții
și labele lor sfărâmând vertebrele
acestor Alpi albiți de spaimă.

Călca, de- abia să se audă, peste stânci
și s’auzea în lună, și
nimeni nu mai văzuse trâmbițele
de piatră ondulândă ale acestor fiare.

Și n’au învins.

Strofa de joi

Românie din străbuni,
Ţara mea de duh şi stâncă,
Precum dangătul răsuni,
Eşti ca doina de adâncă.

Aripi mari te duc în zbor
Către zări de mult visate.
România mea de dor,
Ţara mea de libertate.

Nu mai pui nădejdii frâu,
Tot ce-i rău e-acum în scapăt.
România mea de grâu
Şi de codri fără capăt.