2015 ierni născute şi înmormântate în ieslea Nazaretului. Maternitatea şi cripta rugilor, a plânsetelor şi a fericirilor. Toate exalaţiile emanate din fânul jilav, muiat în placentă, în viaţă. Ridicate din iesle, răstignite, îngropate sub pale de fân viu şi din nou înălţate. Pure şi destoinice, ecouri contopite timp de 2015 ierni într-o singură voce.
Vocea noastră, de astăzi. În ea purtăm sânge, lacrimi, vinuri, lauri şi ghimpi, săbii şi cruci; toate ecourile străbunilor ne pătrund, doar pentru a se contopi cu ale urmaşilor.
La mulţi ani! E sărbătoare, e aniversare, am adus dar: Ecoul meu de petrecere, ofranda adusă Vocii.
Piu,
Stai şi bei ca un plăvan
Ţi-ai fiert creierii în aburi de vin
Mai ia două guri de rachiu
Şi varsă-ţi maţele pe maidan
Urlând către lună cu chiu:
„Doamne, nu mai beau!”
Piu, piu!
Piu,
Te-ai buimăcit cu vise şi speranţe false
Ai împuşcat fantome, sperând să prinzi minuni
Ai căutat văpaia, săpând cu palme arse
În maldărul de fumuri, cenuşă şi tăciuni.
Acum înghiţi nisipul de pe Jiu
Te minţi că-s icre de moruni.
Piu, piu!
Piu,
De ce nu te-au mai iubit femeile ?
Au devenit mai mintoase
De ce îţi curg pe suflet zoaiele ?
Ai fost zidit din materiale proaste
Eşti gluma răsuflată a zeului capiu
Te-ai învechit frumos ca laptele.
Piu, piu!
Piu,
Ai faţa albă şi rece
Ca de mort
Ţi-ai ars lumânarea şi curge
Topită pe tort
Te minţi că eşti viu
Îţi slobozi sămânţa-n pustiu
Piu, piu!
