Rimele din cocină

O fabulă cu truisme și porcisme

Se dărâmă cocina peste Marele Alb românesc! Unii nechează, alții mugesc. Șobolanii simt mirosul rănii și cară drobii de sare. Stăpânul scârbește-n mustață: “Niște animale!”

Mustața lui este o balanță – la un cap stă frumușica, la un cap, o cotoroanță. Frumușică, ușurică, dar stăpânul cară într-însa bărbăție, avuție, șmen, tradiții, toată tolba cu muniții. Până taleru-i coboară frumușica drept în poală.

Se dărâmă cocina peste Marele Dac! Perfide suide i-au râmat temelia de bălegar. I-au ros tencuiala de muștar și grinda din mici lipiți cu scuipici. Râturi rujate bălesc pofticios, să muște șoriciul Marelui Prost.
Continue reading

Strofa de joi – Ediţie specială

poza2015 ierni născute şi înmormântate în ieslea Nazaretului. Maternitatea şi cripta rugilor, a plânsetelor şi a fericirilor. Toate exalaţiile emanate din fânul jilav, muiat în placentă, în viaţă. Ridicate din iesle, răstignite, îngropate sub pale de fân viu şi din nou înălţate. Pure şi destoinice, ecouri contopite timp de 2015 ierni într-o singură voce.

Vocea noastră, de astăzi. În ea purtăm sânge, lacrimi, vinuri, lauri şi ghimpi, săbii şi cruci; toate ecourile străbunilor ne pătrund, doar pentru a se contopi cu ale urmaşilor.

La mulţi ani! E sărbătoare, e aniversare, am adus dar: Ecoul meu de petrecere, ofranda adusă Vocii.
Continue reading

Strofa de joi

culeasă de aka anatati:

“vină, vină poezie
cin’ te-aude să se-nvie
vină, vină poezie
pe sub pleoape de te scrie
poezie, zie frustă
să-mbraci fetele în fustă
poezie, zie-uşoară
cu un vârf se scorțişoară
poezie în doi peri
să ne râzi, să nu ne superi
poezie fără pizmă
să ne pui pinteni la cizmă
poezie fără seamă
să ne legi la cataramă
poezie cu bun gust
ca să-mi lase gura must.”

(Frumoasele dezechilibre, Mircea Moroianu)

Strofa de joi

Culeasă de aka anatati:

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.