Ai ceva de zis?
A trecut întâi o boare peste balta lui Pilat; stolul unor șoapte lucii, râcâite cu hârlețul din gâtlejul înghețat.
Și am tremurat cu toții – fâțe mici și fițe mari – juisorii bălții care, amorțiți de lucia boare, gustul bălții l-am uitat.
Nu mai știe cărășelul cum zburda peste nălucă, sorbea râmă după râmă, lăsa acul lins sub plută.
Și când mai creștea puietul, spre sfârșit de primăveri, dădea iama fără milă, chicotea balta febrilă, zbârlea solzii și pe știucă!
Continue reading
Mama ta știe să-ți facă plăcintuță cu dovleac.
Mama mea e fugăreață cu un petic după sac.
De m-ar prinde sub fuior să îmi coasă fir cu dor,
Coasă rece și tăioasă sub bărbia mea de drac,
Perpelit ș-mpielițat – curge sufletul în sfincter de fecior:
Prost și depravat!
Te-am vrăjit că sui în pod să scriu rime dichisite
Dar suii să mă ascund de teluric și să plâng,
Fi-mi-ar peticul al dracu peste plăgi de prunc cărunt!
Niciun pântec nu m-ar ține să îmi crească stalactite
Din mucii lui Jung.
O fabulă cu truisme și porcisme
Se dărâmă cocina peste Marele Alb românesc! Unii nechează, alții mugesc. Șobolanii simt mirosul rănii și cară drobii de sare. Stăpânul scârbește-n mustață: “Niște animale!”
Mustața lui este o balanță – la un cap stă frumușica, la un cap, o cotoroanță. Frumușică, ușurică, dar stăpânul cară într-însa bărbăție, avuție, șmen, tradiții, toată tolba cu muniții. Până taleru-i coboară frumușica drept în poală.
Se dărâmă cocina peste Marele Dac! Perfide suide i-au râmat temelia de bălegar. I-au ros tencuiala de muștar și grinda din mici lipiți cu scuipici. Râturi rujate bălesc pofticios, să muște șoriciul Marelui Prost.
Continue reading
Noaptea a curs din strugurii grei – Pământul înghite flămând.
Între brazdele-fălci auzi mustul fierbând.
Ţi-e poftă de noapte: O bei.
Pe scări rulante, din sat suie câinii.
În via din deal se adună, cu ochii aprinşi.
Au bale de lapte, prin sfârcuri le cântă plămânii.
Nu latră, nu mişcă; doar şuieră-n cor
Şi suie cuminţi.
Continue reading
E o molimă! O molimă la noi, în cătănie
Se plâng soldații că-i roade, că pute a rânced și acru.
Mușcați de călcâie, de gambe – ne deterăm dracu:
E molimă de șobolănie!
Se-aude chiuit de ducă: căprari, fruntași,
Mușcați de gambe, de pulpă, de piept, de gât,
Le-a crescut blană pe bot și au trecut la supt
Sug sângele altor ostași.
Continue reading
E linişte la mare, în ianuarie. Auzi doar spuma deşirând din viaţă mărgele efemere, frânturi de goliciune – nimicuri pocnitoare desprinse dintr-un suflet. E linişte la mare, în pierzanie.
Continue reading
În Bucureşti a plouat. A plouat mult.
Am auzit şobolanii grohăind în canalizarea pufoasă.
Şi călduroasă – unde copii afumaţi îşi cântă “Mulţi ani trăiască!”
Acum s-a răcit. Doar aburi înalţă scârba spre nori.
Hârâie găleţi de tablă roasă.
Se scaldă-o ţigancă borţoasă,
În soarba de mucuri şi şlapi plutitori.
Continue reading
La amurg plesneşte cerul în ostroave călătoare
Epistaxis de lumină izbucneşte în prăvaluri
Pe un om ş-un snop de paie –
Sperietoare pentru grauri.
Amândoi au pălărie şi la fel bifurcă vântul.
Sunt egali în forme, unde,
Pe ogor, egali în umbre.
Nu-i separă nici lumina, nici pământul.
Continue reading
În căsuţa din pădure avea casă un pitic.
Cocârjat de timp, de valuri
Şi de visul nemuririi, pe când se credea voinic.
Acum vântu-i suflă-n ţeasta dezvelită de amar
Gust etern ce-i umple gura siameză c-un pahar.
La apus plânge sirena, despletită, fleaşcă toată:
“Vreau să stau şi eu aici!
Ce bărbat ai fost odată…
Şi-nc-o dată, şi-nc-o dată, şi-nc-o dată!”
Dar piticul n-o aude pe sirena înspumată
Îşi alintă piticimea cu un cal, un urs ş-o vacă.
Continue reading
Amurg
Priveam soarele strivind oraşul mut
Ca un cavou de plumb, surpat peste cadavru.
Oraşul înhumat al timpului pierdut
Unde-am crescut cochet cu funia de gât
Acronic legănat de candelabru.
Vin razele călâi să-mi pupe gâtul frânt
Sunt buze de călău atins de vină.
S-a înecat oraşul în seva ce mi-a supt,
Îmi plouă cu schelete în sufletul de lut
Din norii plângăcioşi ce-mi fac cunună.