La amurg plesneşte cerul în ostroave călătoare
Epistaxis de lumină izbucneşte în prăvaluri
Pe un om ş-un snop de paie –
Sperietoare pentru grauri.

Amândoi au pălărie şi la fel bifurcă vântul.
Sunt egali în forme, unde,
Pe ogor, egali în umbre.
Nu-i separă nici lumina, nici pământul.

Şi de s-ar porni artistul, într-o furie de cubism
Să îi rupă bucăţele şi să-i mestece olaltă.
S-ar opri vreo clipă vântul, ori lumina, ori pământul
Să întrebe sperietoarea unde-i omul de-altădată?

Într-un şir de-egalităţi, omul – simplu element
De ne-ar şterge cineva – un efect indiferent.
La apus s-a stins lumina, pe ogor umbrele mor.
Noi păşim în întuneric, adormind spre adevăr.