În prima zi a anului m-am răsfăţat cu Stanley Kubrick şi capodopera anilor ’70: 2001: A Space Odyssey
Dacă încă nu aţi văzut odiseea lui Kubrick şi nu vă puteţi stăpâni curiozitatea, încercaţi să nu ignoraţi data producerii. Filmul a fost lansat pe 15 mai 1968. Cu un an înaintea primului pas făcut de om pe Lună.

Şi totuşi, secvenţa aselenizării imaginate de Kubrick seamănă izbitor cu materialul filmat în data de 20 iulie 1969 de echipajul Apollo 11. Până şi imaginea Pământului văzut de pe Lună: 15 mai 1968 aproximativ egal cu 20 iulie 1969. Spun “aproximativ” pentru că, trebuie să recunoaştem, în imaginile din ’69 Pământul este filmat cu detalii mai pretenţioase. Arată mai natural, mai veridic.

Predicţiile lui Stanley Kubrick îşi pierd însă din precizie pentru intervale mai mari de un an. În mod evident avea pretenţii mult mai mari de la specia umană şi credea într-un galop neobosit al progresului ştiinţific. Inteligenţa artificială imaginată de Kubrick pentru data de 12 ianuarie 1992 nu a fost atinsă nici măcar la 2 ianuarie 2015. Robotul umanizat, HAL 9000, rămâne la stagiul de SF şi după 47 de ani.

Iar cursele regulate Pământ – Lună, imaginate la pachet cu zborul spre Jupiter, pentru anul de graţie 2001, par astăzi simple utopii. Cel puţin pentru încă vreo 47 de ani.

Din 1972 nu am mai ajuns pe Lună şi, aparent, nici nu ne dorim. Explozia cuceririlor spaţiale încă nu s-a produs, a rămas un simplu scenariu de film, născocit de mintea unui artist pretenţios.

Comentariul meu este unul adiacent subiectului prezent în 2001: A Space Odyssey. Filmul este complex, călătoriile în Univers reprezintă doar o parte infimă a operei. A capodoperei. Vizionare plăcută!