Putem spune despre Green Book că este un film bun la fel cum putem spune despre o tocăniță că este bună. Nu înseamnă că tocănița a fost preparată de vreun artist culinar sau că ingredientele au fost niște minuni greu de găsit. Dar ne-a plăcut. Banalii cartofi, o prăjeală de ceapă, câteva rădăcinoase, un cârnat afumat și niște pătrunjel: Bună tocăniță! Caldă și gustoasă, îți lasă o senzație de împlinire, cât să-ți mângâi burta câteva secunde.
Nick Vallelonga este unul dintre scenariști și fiul personajului Tony Vallelonga (Tony Lip) – amănunt important pentru veridicitatea “poveștii reale” pe care este “bazat” filmul: Relația dintre descurcărețul italian Tony Lip și pianistul negru Dr. Donald Shirley în strânsorile rasiste ale anilor ’60.
Alt amănunt edificator pentru destinul preparatului (sau de ce a ieșit tocăniță și nu vreo delicatesă greu de pronunțat):
Regizorul este Peter Farrelly. Același care a regizat comedia There’s Something About Mary. Sau Mary cea cu vino-ncoa’ – varianta arhi-cunoscută publicului român după cea de-a douăzecea reluare difuzată de Pro Tv. Și același care a scris scenariul pentru Dumb and Dumber, o altă comedie mainstream cunoscută telespectatorilor Pro Tv ca Tăntălăul și Gogomanul.
În Green Book, comedia are o pondere mai mare decât drama. Mi se pare corectă etichetarea filmului prin Biografie, Comedie, Dramă (în această ordine). Iar drama nu se rezumă la rasism ci poate fi mai precis cuprinsă de antagonismul social. Nimic nou: individul diferit de toate categoriile sociale care își macerează singurătatea în alcool. Câte o sticlă de Cutty Sark în fiecare noapte.
Altă temă stereotipă: Evoluția personajului determinată de puterea exemplului. Rasistul Tony Lip care aruncă paharele folosite de negri devine un admirator și un bun prieten al pianistului negru.
Încă una: Sacrificiul geniului pentru salvarea prostimii. Sau complexul mesianic care înflorește simpatia pe umerii geniului alcoolic.
Singura temă mai proaspătă și curajos abordată este comportamentul retrograd apărat de cultura maselor. Învățătura părintească, credința, povețele care te-au crescut în mediul tău mic pe care îl confunzi cu Universul sunt mai puternice decât informația văzută și auzită la maturitate.
Oricât de educat, manierat și talentat va fi un negru, tot în fundul curții îl trimiți la toaletă, tot cu animalele în grajd îl pui să doarmă. Pentru că în cultura/credința respectivă ai crescut. Și “așa se face” dărâmă orice alt argument.
Deși Green Book nu marșează în direcția asta, putem dezvolta ideea până la cap: Omenirea a avut și are nevoie de sacrificați, de inadaptați dispuși să renunțe la tot pentru schimbarea celorlalți. Are nevoie de Mesia pe care să-i tortureze și să-i scuipe. Fără ei, lăsată să evolueze împreună, ca un tot unitar, omenirea s-ar fi bătut astăzi cu alte primate pentru bananierul cel mai stufos.
