Cum văd eu filmele

Eu văd filmele la fel cum mănânc din farfurie. Și pentru că se întâmplă câteodată să zic pe-aici că Expandables 2 e foarte foarte bun dar Birdman nu m-a impresionat peste măsură și voi să mă credeți tâmpit, a venit momentul unor explicații.

Consum munți de filme și seriale, de când mă știu. Sunt printre fericiții care l-au văzut pe Jackie Chan și Arnold pe vremea comuniștilor, printre maniacii care au vreo 20 de seriale constant în playlist și pentru care un film reușit este o sărbătoare. Nu am o nișă preferată și mă uit la absolut orice fel de film urmăribil.

1. Zero snobism. Nu numai că n-am suferit niciodată așa ceva dar nu prea-l înghit nici la alții. De asta vă spuneam că văd filmele la fel cum mănânc. Dacă intru într-un restaurant de prin Bucovina și cer o tochitură sau niște cartofi prăjiți și-mi aduc băieții o tochitură excelentă, eu o să fiu deplin mulțumit și-o să zic că bucătarul de acolo e foarte bun.

Dacă mă duc la un restaurant de nșpe stele și comand prepeliță cu trufe și miez de sepie, iar ăia mi-aduc o farfurie nesărată cum trebuie, n-am să fiu deloc mulțumit și-am să zic că au un bucătar vărzet. Da, e mult mai greu de făcut decât o tochitură, dar ghici ce? Nu i-a forțat nimeni să-l bage în meniu și să ți-l propună.

Și da, cine laudă un fel de mâncare dificil executat prost, doar pentru că e un dish cu pretenții, e snob.Iar pentru mine e la fel și pentru filme. Nu am cum să plasez, așa cum am văzut că fac destui ca să-și arate finețea obrazului, toată categoria filmelor de artă, de compoziție, de introspecție, deasupra categoriilor comerciale, fără să mă uit la cât de bine sunt realizate filmele respective.

De asta despre Expandables 2 o să zic că este extrem de bun (tribut filmelor de acțiune, cu clișee expuse, eroi de pus în muzeu și autoironie cât cuprinde), pentru că a ieșit exact ce trebuia și ce au vrut să facă. Poate să nu-ți placă genul, dar filmul rămâne foarte bine făcut.

De asta despre Shutter Island o să zic că e un fâs, pentru mine. Acolo s-a vrut un film deștept, cu un twist de intrigă care să te dea pe spate. Pentru unul care s-a prins de marele twist în primele 15 minute, e cam greu să mă declar uluit de calitatea filmului, dacă e eșuat în demersul lui principal.

Bineînțeles că prefer să mănânc de câte ori pot în super-restaurante unde se pune artă pe farfurie și să văd filme care să mă tulbure intelectualo-emoțional, dar adevărul e că sunt foarte puține locuri și filme unde realizarea să se ridice la nivelul intențiilor și pretențiilor. De asta voi nota oricând o tochitură bună peste un file de rechin prost sau mediocru.

2. Deformații. Scriu carte, scriu scenariu, nu percep dialogul unui film la fel ca spectatorul obișnuit. Un film prost scris e pur și simplu tortură pentru mine, mă zgârâie efectiv și asta fără nicio intenție de analiză sau concentrare din partea mea.

Este unul din motivele pentru care nu prea mă pot uita la filmele românești, majoritatea au un dialog total artificial și personajele par cretine de la replicile alea, iar faptul că e în română îl face mult mai greu de ignorat. De asta aștept de atâta vreme să văd Usturoiul lui Groparu și Aferim e și el prioritar – am auzit că-s bine scrise.

Sunt pasionat de fotografie, mă uit din instinct cum pică lumina pe cadre și pe fețele subiectelor. Școala asta românească nouă, plină de premii internaționale, a ridicat la rang de demers artistic luminarea de căcat și cadrele fără o brumă de estetică – cică e vorba de realism. E pe dracu, nu-s bani, nu-i echipament și nu-s nici directori de fotografie destul de buni ca să  scoată niște filme frumoase.

Filmele cu dialog bun și cinematografie reușită, indiferent de temă sau subiect, vor avea tot timpul un plus de la mine. Cele cu text și cinematografie proastă, chiar dacă subiectul și ideea sunt magnifice, îmi vor fi greu de digerat.

3. Compartimentare. Și din cauza celor de mai sus și pentru că sunt oarecum înclinat spre analiză, pot să separ componentele unui film, indiferent de impresia generală pe care mi-a făcut-o. Dacă spun că un film e extrem de bine regizat, nu înseamnă neapărat că filmul este extraordinar ci doar că este bine regizat. La fel și pentru cinematografie sau scenariu.

Uite, American Sniper, e un film regizat absolut superb. Aaaa, că nu s-a prea întâmplat mai nimic, că scenariul nu sclipește deloc… Da și am stat și m-am uitat la tot filmul, fără să fiu tentat să citesc sau să lucrez ceva, pentru că regia a fost atât de bună încât a scos maximul dintr-o poveste lentă și fără cine știe ce zvâc, ba mi-a și plăcut.

4. Pretenții. Un film cu pretenția de a fi bun, deștept, artistic, impresionant, declarat și promovat drept un film de genul ăsta mă va face să-mi folosesc tot intelectul pe el. Dacă la filmele pentru băjeți îmi închid jumătate din creier și-mi las puștiul din mine să se bucure de explozii, la cele de mare angajament cultural îmi las mintea să zburde.

Rezultatul? Marea majoritate a filmelor de artă, de festival, sunt niște dobitocenii sinistre, plictisitoare până la Dumnezeu și cu niște mesaje atât de simple și de banale că până și un preșcolar le-ar descifra. Iar eu pot să trec, când mi se prezintă o uluitoare capodoperă cinematografică, peste filmări de nuntă, peste lipsă decoruri, peste scene ridicol de provocatoare, dar peste idei sărace nu pot să trec.

5. Interstellar. În sfârșit l-am văzut și eu. Foarte bun, foarte încărcat emoțional, bine regizat, bine filmat, bine jucat. Totul perfect până la final, unde prea parcă s-au potrivit toate ca la un basm cu prințese. Cel puțin pe mine, un final mai ușor de înghițit, cu personajul principal suspendat în timp, m-ar fi lăsat marcat profund.

PS. Acum știți cum îmi dau eu cu părerea despre filme – dacă zic că e bun, înseamnă că e bun strict pe genul lui, dacă zic că e slab tot așa. Dacă mă refer la un aspect particular – dialog, regie, cinematografie – părerea nu se extinde la tot filmul, dar daca zic despre un film că e bun, atunci înseamnă că toate componentele sunt cum trebuie.

Dacă zic eu că e prost scris sau prost filmat, pe voi s-ar putea să nu vă deranjeze la fel de tare.

În rest, gusturi și gusturi.

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

2 Comments

  1. In cea mai mare parte sunt de acord, mai ales cu:
    “Este unul din motivele pentru care nu prea mă pot uita la filmele românești, majoritatea au un dialog total artificial și personajele par cretine de la replicile alea, iar faptul că e în română îl face mult mai greu de ignorat. De asta aștept de atâta vreme să văd Usturoiul lui Groparu și Aferim e și el prioritar – am auzit că-s bine scrise.”

    Apropo de pretentii, de-asta mi s-a parut Pacific Rim genial. Del Toro (pe care nu l-am prea suportat, cu exceptia “Labirintului”) a spus din start: luati-va ochelarii 3D si popcornul, ca filmul asta n-are treaba cu scenariul. Si da, ala a fost film de IMAX.

    Reply

Leave a Comment.