Oooh, sinecuriști ai căprioarelor sinucigaşe, ai inimilor însetate de vrăji nechibzuite, ai minţilor plăpânde şi golaşe,
Oooh, voi, vânători cu obuz şi lunetă; binecuvântaţi ai sorţii, cu feţişoarele voastre de golănei simpatici, cu lipici pe obrăjori, pe baionetă…
Luaţi aminte de la un adevărat vânător. Neînzestrat, veşnic ferit de noroc, dar curajos: Fără vrăji, fără lunetă şi baionetă. Doar el şi pumnu-i vânjos, la vânătoare în curu’ gol.
Cu prima a fost poezie! Ginită la buza barului, acolo-i place să stea. Daaa, aşa avea, ochi ca de stea. Unul din ei mai spre luceafăr. Timorat şi puţin umed, am urlat: „Fă, nu mă fă să sufăr!” Am clacat. Emoţia, candoarea, n-a fost să fie.
A doua, mare sufletistă. N-am apucat să vorbim, dar purta un suflet de bălţată românească. Păcat, era măritată. I-aş fi spus că doar sex nu înseamnă înşelat, dar aş fi fost măgar. Porneam cu stângul, relaţie din start ratată: Cum să împerechezi un măgar cu o vacă?
A treia, din categoria „fete oneste”. Avea o filozofie aparte: patruj de minute parte-n parte, jumate la ea, jumate la peşte.
Mi-ar fi plăcut tare mult a patra, dar a fost prea complicată. De carieră, de viitor, de hobby-uri…mai mereu ocupată. Se împărţea într-un fel alambicat: Ziua femeie, noaptea bărbat.
Trecut-au ş-a cincea, a şasea, trecut-am de zece. Şi tot nu găseam dragostea din poveste. Sau, mă rog…orice dragoste cu puţină salivă şi iz de peşte.
Oooh, sinecuriști ai vieţii uşoare! Notaţi-vă-n suflet cu lacrimi amare: Dragostea nu înseamnă să cioflăi frivole pe maidan. Dragostea adevărată nu ştie durere, invidie, trădare, nu ştie cancan. Căci eu am aflat-o!
O cheamă Nivea şi vine în tub, cutie şi borcan.
