Misterul Iosefinei

Pe Iosefina am cunoscut-o online; ea este INTJ, iar eu, INFP – perfect match! Așa au stabilit algoritmii care îți stabilesc personalitatea și viitorul. Astronomia, tarotul și ghiocul în linii de cod compilând sorocul.

Sunt 7,5 miliarde de oameni pe planetă care cresc, învață, se prostesc, se transformă. Dar dacă am îngheța timpul și transformările, am putea să-i împerechem pe toți în funcție de compatibilitate. Din cele 7,5 miliarde doar una poate fi pe primul loc, potrivindu-se cu tine 99,999…9%.
Asta a fost Iosefina. Informatică, știință, nu vrăjitorie.

Ne-am cunoscut online și acum ne vedeam pentru prima dată: două piese lego îmbucându-se cu precizie de micron. Și pluteam așa, cu sufletele îmbucate, într-un caiac pe Delta Neajlovului.
Continue reading

Dragostea de capră (III)

În jurul căminului cultural, sătenii au făcut o roată densă, clocotitoare. Rumoare, nasturi împuşcaţi, fermoare, tot neastâmpărul lumesc bănuit dincolo de ulucile curţii lui Prâslea. Jerseuri cu paie înnodate printre ochiurile largi, fâşuri împunse de puf pe la cusături, fuste înfoiate, rochii cocoşate şi pantalonii din stofă neagră, lucind albicios în fund – cel mai frecvent element al mulţimii.

„Fă, domne, loc, că-s cu ăl micu!” strigau cei ce se împingeau spre centrul roţii vii, purtând pe umeri câte un ţânc proaspăt înţărcat. Toţi se doreau cât mai aproape de pânza colorată şi de cele două difuzoare conice, adânci cât înălţimea turlelor ce domneau peste sat. Toţi, în afară de Prâslea, rămas de partea bună a ulucilor, pitit printre salcâmi.

Cunoscuse seara de film ca pe un izvor de lumini stridente, aruncate haotic în orânduirea întunericului. Iar difuzoarele huruiau prosteşte, neinteligibil şi zgârietor, stârpind graiul bufniţelor şi pe al greierilor trubaduri.
Continue reading

Dragostea de capră (II)

De câţiva ani, Prâslea a învăţat să aprecieze rostul verilor, singurul anotimp care îl elibera din chinga băncuţei şcolăreşti. Îi provoca repulsie obiceiul de a sta 4 ore în aceeaşi cameră cu alţi copii ai satului, să le privească îmbrăcămintea şi mutrele, să le asculte zbieretele golăneşti şi smoircăielile de ţânci pirpirii.

Şi, cel mai mult, ura să o privească pe Casandra, priponită atâta amar de zi lângă poarta şcolii. „Nu mai paşte. De ce? A terminat toată iarba bună din juru-i? Trebuie să scap de aici, să o duc la izlaz, la iarba grasă!”

Se apropia finalul lunii iulie, în cel mai secetos an cunoscut de elevul Prâslea. Mergea la păscut şi de trei ori într-o zi, până când burta Casandrei avea curba potrivită. Doar bunică-sa ştia în ce poziţie să-şi sprijine ciomagul, cum să-şi încline capul îmbrobodit şi din ce unghi să analizeze curburile caprei. „Du-te, Prâslea, mamă, mai du-te o dată! Du-te, că-i nemâncată săraca! Nemâncată niam.”
Continue reading

Dragostea adevărată

femeie-in-barOooh, sinecuriști ai căprioarelor sinucigaşe, ai inimilor însetate de vrăji nechibzuite, ai minţilor plăpânde şi golaşe,

Oooh, voi, vânători cu obuz şi lunetă; binecuvântaţi ai sorţii, cu feţişoarele voastre de golănei simpatici, cu lipici pe obrăjori, pe baionetă…

Luaţi aminte de la un adevărat vânător. Neînzestrat, veşnic ferit de noroc, dar curajos: Fără vrăji, fără lunetă şi baionetă. Doar el şi pumnu-i vânjos, la vânătoare în curu’ gol.
Continue reading