Joker: doar un film bun

Căutătorii de nod în papură spun că Joker este nociv; promovează violența, insinuează ideea unei societăți predestinate grozăviilor fizice și psihice. O societate care poartă sămânța răului și doar așteaptă câțiva stropi ca să înalțe lujeri otrăvitori. Hai să respirăm adânc și să defecăm pe distinctele noastre trupuri caste.

Filmul artistic (ficțiunea), la fel ca beletristica, nu este dator să educe ori să inspire pe nimeni. Arta cinematografică doar este; nu are o existență condiționată de corecta modelare intelectuală si sufletească a cetățenilor privitori.

“Arta de amorul artei este o sintagmă seacă. Arta de dragul adevărului, al binelul și al frumosului: acesta este credința pe care o caut.” scria baroana Dudevant, cu mult avânt și curaj, din spatele pseudonimului George Sand.

Într-adevăr, putem evalua arta conform criteriului puritan gândit de baroneasă la începutul sec. al XIX-lea. Dar fără să zburdăm din registrul artistic pe bulevardele metropolelor, unde hoarde de maturi alienați așteaptă povețe de viață din partea unor eroi de benzi desenate. La început a fost cuvântul. Și s-a auzit din Gotham City. Suntem sănătoși la cap?
Continue reading

Green Book

Putem spune despre Green Book că este un film bun la fel cum putem spune despre o tocăniță că este bună. Nu înseamnă că tocănița a fost preparată de vreun artist culinar sau că ingredientele au fost niște minuni greu de găsit. Dar ne-a plăcut. Banalii cartofi, o prăjeală de ceapă, câteva rădăcinoase, un cârnat afumat și niște pătrunjel: Bună tocăniță! Caldă și gustoasă, îți lasă o senzație de împlinire, cât să-ți mângâi burta câteva secunde.

Nick Vallelonga este unul dintre scenariști și fiul personajului Tony Vallelonga (Tony Lip) – amănunt important pentru veridicitatea “poveștii reale” pe care este “bazat” filmul: Relația dintre descurcărețul italian Tony Lip și pianistul negru Dr. Donald Shirley în strânsorile rasiste ale anilor ’60.
Continue reading

Epoca scenariilor plate

Mă sperie cinematografia ultimilor ani; industrializarea artei a fost prea lejer acceptată de elementul final, consumatorul. Nu se mai produc opere “la bucată”, cinematografia s-a adaptat producţiilor în serie. Sute de bucăţi identice, livrate şi consumate într-un an. Un proces automatizat, cinic şi rece, anticipat în urmă cu vreo opt decenii de Chaplin şi “Vremurile moderne”.

În cinematografia automatizată, nu mai este nevoie de scenarii singulare ci de modele implementate matematic. Termenul “script” ne conectează imaginaţia la codurile informaticii, nu la manuscrisul cald, proaspăt bătucit de maşina scenaristului. Am intrat în epoca scenariilor plate, iar viitorul nu are nevoie de scenarişti. Va fi suficient un script care scrie scripts (scenarii). Continue reading

Black Panther, black sheep

L-am văzut la Cinema City, 3D.

Vorbim despre un film din seria Marvel, notat cu 7,9 pe IMDB și despre un box office de peste 400 de milioane $, doar în State. Lansat pe 16 februarie 2018, 400 de milioane încasări (USA), o săptămână mai târziu.

Important de precizat scenaristul și regizorul: Ryan Coogler, un wonderkid al Hollywoodului, născut în 1986, deja la al treilea mare succes, după Fruitvale Station și Creed. La raportul succes/vârstă l-a depășit deja pe Francis Ford Coppola, cel care a regizat The Godfather când avea 33 de ani.

Filmul, în tehnologie 3D, este un spectacol vizual. Dar povestea și replicile par scrise de un student la Politehnică, pe budă, mort de beat. Continue reading

Kuroneko – Pisica neagră


Kuroneko este un film de Kaneto Shindo, același regizor și scenarist responsabil pentru Onibaba (Femeia Demon), film prezentat anul trecut în ACEST articol. Am scris anul trecut:

“Onibaba este un film despre oameni. O călătorie caustică spre primordial, esenţa speciei. Împins dincolo de limita suportabilității, omul îşi pierde aura care ne diferenţiază de restul animalelor. Acţioneză instinctiv, supravieţuieşte: Mâncare, Somn, Sex – Ultimii piloni ai existenţei umane.”

Transpus în apocalipticul Japoniei medievale, la fel ca Onibaba, Kuroneko este efortul complementar găsit de Keneto Shindo după patru ani de căutări 1964 (Onibaba) – 1968 (Kuroneko). Celor trei piloni ai existenței umane (Mâncare, Somn, Sex) li se adaugă Răzbunarea, absolut al evoluției cunoscut doar de noi, specia supremă.
Continue reading

Cum văd eu filmele

Eu văd filmele la fel cum mănânc din farfurie. Și pentru că se întâmplă câteodată să zic pe-aici că Expandables 2 e foarte foarte bun dar Birdman nu m-a impresionat peste măsură și voi să mă credeți tâmpit, a venit momentul unor explicații.

Consum munți de filme și seriale, de când mă știu. Sunt printre fericiții care l-au văzut pe Jackie Chan și Arnold pe vremea comuniștilor, printre maniacii care au vreo 20 de seriale constant în playlist și pentru care un film reușit este o sărbătoare. Nu am o nișă preferată și mă uit la absolut orice fel de film urmăribil.

1. Zero snobism. Nu numai că n-am suferit niciodată așa ceva dar nu prea-l înghit nici la alții. De asta vă spuneam că văd filmele la fel cum mănânc. Dacă intru într-un restaurant de prin Bucovina și cer o tochitură sau niște cartofi prăjiți și-mi aduc băieții o tochitură excelentă, eu o să fiu deplin mulțumit și-o să zic că bucătarul de acolo e foarte bun.

Dacă mă duc la un restaurant de nșpe stele și comand prepeliță cu trufe și miez de sepie, iar Continue reading