Simţi suflul unei zile botezate în providenţă atunci când te prinde răsăritul pe coama Tihuţei
Nu am avut noroc de cel mai fotogenic cer – Norii spoiau orizontul ca un rimel ieftin şiroind printre brazdele unui gâtlan de babă.
Ne-am trezit în al cincilea ceas al zilei cu avânt războinic şi dulci ramoliţii drese-n frecţii pescăreşti. Ţinta supremă: O torpilă de şalău înzăuat, jumate peşte, jumate dragon, blindat în solzi de titan.
Odată prins, urma să-l culcăm peste jar, nespălat şi necurăţat – aşa, cu armura pe el, doar cu măruntaiele lepădate. Faimosul Şalău în Coajă, una dintre starurile Dracula’s Kitchen II.
Fiind prima zi în care am legat cârligul într-un nod pescăresc, şi nu ca pe şiretul tenişilor, am socotit de cuviinţă să-i pasez lui Vlad ţinta supremă.
Iar eu am făcut masacru în populaţia de cărăşei argintii şi plătici. Am agăţat peste 30 dintr-ăştia:
Văzând că tăticul şalăilor refuză să-l viziteze pe tăticul pescarilor (cum şi-ar spune Vlad), am aplicat o tactică mârşavă: I-am răpit copiii. Care mai de care mai zvelt şi fraged în coamă:
Să nu vă imaginaţi că am nenorocit puietul de şalău. I-am eliberat pe toţi, iar unii (nu mulţi, cei drept) au supravieţuit şi următoarele minute. În plus, am prins şi din ăştia mai mari!
M-am luptat vitejeşte cu fâţele bălţii jumate de zi. Pe măsură ce sorele îmi pârjolea fruntea şi grumazul, simţeam un mic clocot de lehamite bolborosind spre esofag. Trebuia să-l sting cu nişte beri reci. Dar de unde? Chibițul de mine a plecat la pescuit cu capul departe în nori şi mâna adânc în…
Răbdam pe mal, ancorat în mătăsuri de broască şi stoicism. Puternice mirosuri de maladresă şi malahi Malizia îmi blagosloveau tricoul opărit. Un singur gând m-a ţinut animat şi încă încrezător: Printre zeci şi zeci şi zeci de fâţe, dacă cumva, Sfinte Juvelnic, va veni şi peştele ăl mare?!
– Vlad, e posibil să vină vreun crap la râma mea, aici la mal?
– Aham… da, Dani. Dar oricum n-ai cum să-l scoţi.
Spre orele amiezii, raţiunea mi-a învins credinţa. Pescarii profesionişti din echipa mea, care lansau special pentru crap în mijlocul bălţii, agăţaseră un singur exemplar pe la un kil. Toată ziua! Şi atunci, cum să vină crăpoşenia la băţul meu, un metru lângă mal?!
Neooo, n-are cum. Îmi chem ajutorul – Într-o echipă meşterită, până şi ultimul chibiţ are chibiţul lui.
– Cristinuţa, mă duc să caut bere. Ţine şi tu de băţul ăsta 10 minute.
– Bine, pui.
Ce-i drept, am întârziat o leacă. Să fi trecut un sfert de oră. Cât pe ce să-mi explodeze cutiile de Argus, atunci când am văzut aşa ponegrire scuipată de spiritele bălţii.
Deci eu… Eeeu!!! Eu am fiert toată ziua. Am aşteptat şi am răbdat şi am sfârâit la soare. Am ros unghii, buze, frunze. Degeaba. Plec un sfert de oră şi se întâmplă aşa ceva.
– Pui, nici măcar nu am schimbat râma. Am luat-o aşa cum mi-ai lăsat-o şi am băgat-o în apă.
Apropo, Cristinuţa a agăţat superbitatea de crap cu un fir de 0,18.
Trebuie să fie un semn. Dacă ai făcut primul nod pescăresc la vârsta de 29, înseamnă că eşti deja prea bătrân pentru meseria asta. Epuizantă zi: am ajuns în cameră de-a buşilea, am adormit la 8 seara şi m-am trezit acum, de dimineaţă, pe la un 4:30.
PS: Unui membru al echipei (nu Vlad) i s-a făcut milă şi m-a lăsat la poză cu un crap oglindă adolescent, proaspăt păcălit de lansetă.
