Dragnea şi Grindeanu la pescuit în Deltă
Eu în Deltă
Liviu Dragnea:
“În acest sfârșit de săptămână, l-am învățat pe Sorin să pescuiască. Marea ruptură între Parlament și Guvern a avut loc: eu am prins 17 știuci și el 9. Eu cred că e foarte bine pentru un începător care nu pusese niciodată mâna pe o lansetă!”
Ptiu, drace, norocul începătorului!
Eu:
“Apele Deltei sunt multicolore. În funcţie de sol şi vegetaţie, îşi schimbă nuanţele mai ceva ca părul unei rebele adolescentine de vreo 40 de ani. Şi fiecare luciu, fiecare val, fiecare spectru de lumini reflectate şi refractate se transformă în liste de ingrediente pentru cunoscători. Este suficient să interpretezi corect irizarea apei şi vei cunoaşte conţinutul din adâncuri.
În apele tulburi şi pământii se ascunde crapul, în cele de capucino cu extra lapte am înţeles că aş avea ceva şanse la şalău. În cele cu nuanţe trandafirii de limpezime ştiuca îţi va ataca linguriţa. În cele albastru-marin mănâncă pelicanii. Iar în cele violacee fumează melcii trabucuri din piele de şarpe.
Cu lecţia cititului în valuri bine învăţată, şi după vreo trei ore de lansări ratate (la rândunicile din pomii de pe mal), am reuşit! Prima mea captură la linguriţă. Un exemplar rar de ştiucalete, cu solzi aurii, ochi de spahiu căpiat şi fălci de vrăjitoare octogenară. O superbă captură de vreo 200 de grame.”
***
Cred că peştii ascund o inteligenţă tulburătoare, ceva intens, imperceptibil pentru mintea omenească. Nişte senzori druidici care detectează energiile pescarului.
Uraaa! A venit domnul prim-ministru! De-abi aştept să ma ia în barcă! Ce, este şi d-l Liviu?! Pe barba ta, Poseidoane, mi-ai pus furca-n cap! D-l Liviu, uhuuu! D-l Liviuuu! Mare fan, mare fan aici. Vâră-mi-o! Vâră-mi ancora în bot!
Şi după ce se încolonează toate ştiucile de peste trei kile în dreptul bărcii guvernamentale, se ivesc fâţele, alea la care nici măcar n-au crescut solzii, ruşinile bălţii. Slute, tălâmbe, înoată împleticit şi chicotesc invidioase:
– Uite, fă, uite la curvele alea! Ale dreacu panarame, cum s-au pus toate la coadă. Pe cine or cunoaşte?
– Neooo, au pile mari, fată!
– Da, da, da, câte cârlige au trecut prin botul lor…
– Fatăăă, trebuie să ne ridicăm şi noi cumva, altfel ajungem ca Verginica lu’ Ştiucan.
– Ptiu, nu mai cobi!
– Daaa, ajungem în barca unui coate-goale, strâmbă-lemne, încurcă-lume!
– Taci, măăă!
– Ajungem, fatăăă! Şi o să fim ruşinea bălţii. Ne face sărăntocul de râs, scrie poezii despre noi!
– Nu mai ziii, ueeea, ueaaa (toate fâţele slute se pun pe bocit).
Nişte plângăcioase. Dacă vă uitaţi la poza mea de mai sus, înţelegeţi. Verginica lu’ Ştiucan a fost chiar frumoasă. 200 de grame bine aşezate!
