Una dintre numeroasele neghiobii care solicită (în mod abuziv) minţile odihnite ale multor compatrioți este statutul de colonie al României.

De ce nu suntem noi cei care trosnim pupitrul sub pumn la Bruxelles? De ce ascultăm comenzi de la Washington? De ce se bagă ambasadorii altor ţări în bucătăria noastră? Inevitabil, urmează singura concluzie demnă de aşa raţionament: Suntem colonie!
Concluzie precedată fie de un războinic “Huoooo!”, stil Floricica Dansatoarea, fie smiorcăită din putregaiul senectuţii – varianta intelectuală Ilie Şerbănescu.

Simplificând problema, într-un context lipsit de nuanţe şi accente, războinicii şi plângăcioşii au deopotrivă dreptate. Da, comportamentul României este al unei colonii. Una adaptată epocii, nu trebuie să avem în minte plantaţia de bumbac, târnăcopul înfipt în cărbune ori ghiulelele slobozite din burţile velierelor.

Totuşi…când am fost noi altfel? Când a avut România libertate absolută? Şi, cel mai important, ce isprăvi istorice ne-ar justifica libertatea? După ce răguşim de la Huoooo-ul floricesc şi ni se usucă glanda plângăcioasă, hai să fim raţionali! Nu ne pricepem la aşa ceva, este total împotriva firii, ştiu. Hai măcar să încercăm.

Să ne smulgem pentru un moment din cleiul patriotard, să ne dezrădăcinăm şi să levităm în neutralitatea celestă. Nu mai suntem români, nu mai suntem oameni. Doar veghetori imateriali, entităţi neviciate care plutesc peste teluric şi scrutează.

Ajungem deasupra lor, poporul care nu a iniţiat vreodată un război. Au fugit, s-au ascuns, au îngenuncheat în propria casă ori pe la uşi străine, au supravieţuit. Dar nici prin gând nu le-a trecut să cucerească; din victimă să devină agresor. Nu au fost aliaţi de nădejde în marile bătălii. Au trădat când au avut ocazia, cu gândul doar la pielea lor. Au picat de fiecare dată ca musca-n lapte, fără însemnătate în rezultatul final, alternând între victimă colaterală şi cantitate neglijabilă.

Ghinion! Nu toate popoarele pot fi învingătoare. Doar că tu, entitate neviciată care studiază atent din văzduh, descoperi pentru prima dată faţa lumii din care te-ai ridicat. Câte popoare se bucură astăzi de libertate absolută? Oare mai există? Hai, nu eşti sigur, dar bănuieşti câteva, numărându-le pe degetele de la o mână.
Ce argument, ce judecată imparţială ar plasa România printre aceste state?!

Da, suntem o colonie. Mereu am fost. Nu putem exista sub altă formă.
Ce credeţi că se întâmplă dacă vesticii ne întorc definitiv spatele? Vom rămâne o oază de independenţă sau vom fi încălecaţi de ruşi în secunda următoare? Cu propagandă şi spălături cerebrale, ca în cazul Moldovei. Ori cu tancul, varianta ucraineană.
Încă mai avem acest privilegiu – mai avem un cuvânt de spus în alegerea stăpânului.

Am adus subiectul în discuţie pentru că se apropie momentul reorganizărilor. Am rămas singurii pro-vestici din zonă, toţi vecinii noştri au făcut paşi (de dimensiuni diferite) spre Rusia. Presiunea se simte şi la noi, propaganda rusească a trecut printr-o augmentare acerbă în ultimii 5 ani. Internetul este infestat de postaci, temele de propagandă sunt clare, au căpătat contur, chiar strălucire.

Au fost expuse la Bucureşti şi de Aleksandr Dughin, părintele spiritual al lui Vladimir Putin:
Să ne ferim de Soroş, să ne respectăm gena dacică, să respingem multinaţionalele vestice, să fim buni patrioţi, buni ortodocşi. Să fim prietenii Rusiei, nu sclavii vesticilor!

Toate inepţiile care au transformat spaţiul public autohton într-un sanatoriu imund au o origine şi un scop.
Propaganda lucrează la toate nivelurile media (online, presă scrisă, televiziuni de ştiri) şi, oricât de stupid-inofensivă ar părea, sapă sârguincios în subconştientul majorităţii.

Iar atunci când avem o majoritate săracă, mutilată spiritual, nemulţumită de sistem, devine şi mai uşor să plantezi sămânţa rebeliunii.