Americanizare și integrare în obsolete

Am cunoscut de curând un tânăr inteligent și eficace pe feuda sa, care nu avea habar cine este Mircea Dinescu. Nu-i auzise vreodată numele acest prăselnic tânăr de 20 de ani. Nu cunoștea și nu cunoaște (m-am retras subit din conversație) scriitorul Mircea Dinescu, jurnalistul, revoluționarul, bucătarul, omul Mircea Dinescu. În oblongele glisări ale telefonului deștept (smartphone swipe, dăăăh), pe tânărul model nu l-a încercat vreodată curiozitatea revoluției din 1989.

Nu am ales exemplul negativ, vorbim despre un reprezentant de seamă al milenialilor, un tânăr de succes care muncește, învață, trăiește pe cont propriu. Ba mai ține și discursuri motivaționale în fața altor sute de mileniali. Tot respectul! Doar că nu a auzit de Dinescu. Și nici de termenul “antisemit” – a întrebat fără jenă într-o discuție amicală despre bizarul termen: antisemit

Nu vreau să acuz, doar identific fenomene intrate în obișnuință, la care boșorogul din mine încă nu s-a adaptat. Acest tânăr model trage în spate o pleiadă colorată de minți efervescente, viitorul țării… viitorul cuiva. Tineri inteligenți care au acces la educație și citesc! Citesc poate mai mult decât am făcut-o noi, boșorogii. Pentru că nu mai au maidane să bată mingea, nu mai au țăvuști și cornete, nu mai au capre. Au internet integrat în scutec și smartphone ca prim părinte. Or fi 50% analfabeți funcțional, dar 70% petrec minimum 6 ore/zi cu ochii în telefon (nu zic eu, au măsurat experții).
Continue reading

Câte am făcut pentru România

De fiecare dată când “o glorie” a sportului românesc găseşte motiv de întristare, suntem serviţi cu imuabilul reproş: “La câte am făcut pentru România…”
Hagi se simte abandonat în aventura de resuscitare a fotbalului (în care singur s-a aruncat)? Ruşine să ne fie, la câte a făcut pentru România! Nu a primit un unşpe metri, un galben, o laudă? Cum e posibil, la câte a făcut pentru România?

Dan Petrescu ameninţă după fiecare meci că aşa nu se mai poate, pleacă din România! La câte a făcut pentru România. După turul de glorie al ringului, Doroftei a făcut turul de ruşine al televiziunilor. Şi-a construit bar într-o clădire cu bulină roşie. Conform legii, trebuie să închidă. Doar că Doroftei nu încape în aceeaşi lege cu restul. Pentru că e glorie şi a încasat pumni pentru România. Alţii au bubuit băşici (de diferite dimensiuni) cu piciorul, cu palma, cu paleta. Ori au alergat, s-au învârtit pe bară, au călărit bârne, au rupt pagaia. Tot şi toate pentru România!
Continue reading

Colind de 4 iulie

Disney, Broadway, Hollywood, ne dădurăm jos din dud. Şi acum avem cultură, nu mai vrem bread cu untură. Suntem fashion, cool, în trend şi îţi spun ţie, my friend, mă răsfăţ cu steak şi burger, doar am plus pe primul quarter.

Neam căznit prin iobăgie, crăcănat de sultănie, ne plecăm la poarta ta, ia-ne coarnele-n lasou şi nevasta-n private show!

Master of Romania, limba mea de catifea să-ţi dea luciu la parbriz, nu mai vreau să put a cheese! Mulţumim, am dat all in, swear to God că vă iubim! Se topeşte inima…

Ca la Hiroshima.

La mulţi ani, America!

***

Cu ocazia sfintei sărbători de 4 iulie, s-a lansat Atlasul Geografic pentru profil LGBT.
Continue reading

Suntem colonie şi e bine

Una dintre numeroasele neghiobii care solicită (în mod abuziv) minţile odihnite ale multor compatrioți este statutul de colonie al României.

De ce nu suntem noi cei care trosnim pupitrul sub pumn la Bruxelles? De ce ascultăm comenzi de la Washington? De ce se bagă ambasadorii altor ţări în bucătăria noastră? Inevitabil, urmează singura concluzie demnă de aşa raţionament: Suntem colonie!
Concluzie precedată fie de un războinic “Huoooo!”, stil Floricica Dansatoarea, fie smiorcăită din putregaiul senectuţii – varianta intelectuală Ilie Şerbănescu.

Simplificând problema, într-un context lipsit de nuanţe şi accente, războinicii şi plângăcioşii au deopotrivă dreptate. Da, comportamentul României este al unei colonii. Una adaptată epocii, nu trebuie să avem în minte plantaţia de bumbac, târnăcopul înfipt în cărbune ori ghiulelele slobozite din burţile velierelor.
Continue reading

Ţară atractivă caut stăpân generos

romaniaDupă un sfert de secol de tranziţie, România a ajuns în sfârşit pe mâini bune. Adică pe mâinile altora. Pentru mine au fost de fiecare dată bine conturate schiţele primite de statul român din afară. Un stat de drept, democratic, independent, dar totuşi mai puţin independent decât altele. Vorba porcului lui Orwell “Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele.”

Este bine. Cineva, o entitate superioară nouă, românilor, s-a săturat de toate mâzgăliturile ultimilor 25 de ani. Acum trebuie doar să aşternem acuarela peste schiţa desenată de cinevaul preeminent. Sunt americani, sunt nemţi, francezi, englezi, NATO, UE şi tot acaretul camuflat în servicii şi agenţii. Sunt tot mai vizibili, mai vocali şi mai direcţi. Dar este bine.

România, ţara minunată, dar veşnic inadecvat locuită, a demonstrat de-a lungul istoriei doar stângăcie şi corupţie în tentativa de autoguvernare. Singurele zone care s-au dezvoltat sănătos social şi cultural, pentru o scurtă perioadă, se găsesc în Transilvania. Iar perioada coincide cu stăpânirea habsburgică. Austrieci, da? Nu urmaşi ai lui Ştefan, nici nepoţi de vampiri sau şerpi de dudău.
Continue reading

Suntem un popor americanizat

americanizationÎntrebare incipientă: Atunci când vedeţi cuvântul “GAME” vă gândiţi la un joc sau la pluralul substantivului “gamă”?

Influenţele externe asupra noastră se observă cel mai bine la nivelul lexicului. Atunci când foloseşti anglicisme nu pentru a te da fudul, ci pentru că îţi vin mai lejer decât echivalentul românesc, înseamnă că ai ajuns acolo. Da, te-ai americanizat. Şi să fie foarte clar. Nu ţi se trage de la James Joyce, ci de la Charlie Sheen sau alt motherfucker hollywoodian.
Continue reading