Întrebare incipientă: Atunci când vedeţi cuvântul “GAME” vă gândiţi la un joc sau la pluralul substantivului “gamă”?

Influenţele externe asupra noastră se observă cel mai bine la nivelul lexicului. Atunci când foloseşti anglicisme nu pentru a te da fudul, ci pentru că îţi vin mai lejer decât echivalentul românesc, înseamnă că ai ajuns acolo. Da, te-ai americanizat. Şi să fie foarte clar. Nu ţi se trage de la James Joyce, ci de la Charlie Sheen sau alt motherfucker hollywoodian.

Întrebare mediană: Nu peste tot se întâmplă la fel? Suntem moderni, în pas cu lumea.

Da, probabil nu există popor care să nu fi împrumutat măcar un termen de sorginte anglo-americană. Omul modern ştie să pună semnul echivalent între mărul desenat pe laptop şi termenul “apple”. Ştie să extragă din KFC sintagma “fried chicken”. Dar nu vei vedea o civilizaţie cu temelii solide încercând să imite, cât mai stângaci posibil, una îmbibată în superficialitate.

Şi atunci, unde să apară americanizarea? Într-o democraţie vest-europeană, ridicată pe valori sociale şi culturale, ori într-un popor buimăcit de o epocă a genocidului civic? Timp de câteva decenii, am visat să aterizeze americanii şi sa ne scape de mizeria comunistă. Băieţi finuţi cum îi ştim, au venit.

Întrebarea de final: O fi bine?

Asta rămâne de văzut. Dar am mari dubii că atunci când se va trage linie, când vom ajunge la momentul zero, momentul deşteptării naţionale, vom mai avea capacitatea de a privi corect trecutul. Pentru că o deşteptare desăvârșită presupune, în ultimă fază, şi uitarea drumului plin de mizerie pe care l-am parcurs.