De fiecare dată când “o glorie” a sportului românesc găseşte motiv de întristare, suntem serviţi cu imuabilul reproş: “La câte am făcut pentru România…”
Hagi se simte abandonat în aventura de resuscitare a fotbalului (în care singur s-a aruncat)? Ruşine să ne fie, la câte a făcut pentru România! Nu a primit un unşpe metri, un galben, o laudă? Cum e posibil, la câte a făcut pentru România?
Dan Petrescu ameninţă după fiecare meci că aşa nu se mai poate, pleacă din România! La câte a făcut pentru România. După turul de glorie al ringului, Doroftei a făcut turul de ruşine al televiziunilor. Şi-a construit bar într-o clădire cu bulină roşie. Conform legii, trebuie să închidă. Doar că Doroftei nu încape în aceeaşi lege cu restul. Pentru că e glorie şi a încasat pumni pentru România. Alţii au bubuit băşici (de diferite dimensiuni) cu piciorul, cu palma, cu paleta. Ori au alergat, s-au învârtit pe bară, au călărit bârne, au rupt pagaia. Tot şi toate pentru România!
Mi-aş vedea de alte gânduri, dacă respectivele glorii ar fi singurele care achiesează la asemenea frânturi logice. Dar nebunia este încurajată de presă şi acceptată de populaţie într-o continuă mângâiere floral-musonică. Ne înnobilăm, lăsăm blajinătatea să ne zugrăvească sufletele nemobilate. “Da, sunt ai noştri, au dres pentru România! Şi noi suntem români; am bubuit, alergat, învârtit, călărit împreună.”
Asemenea versiuni false ale realităţii trebuie mărturisite ca atare; ar fi dezolant să ne consumăm întreaga viaţă într-o halucinaţie. Este nedrept, nesănătos, ruşinos pentru o societate să defileze doar cu icoanele sportivilor la parada “Ei au făcut pentru România”. Pentru că, în afară de divertisment, să mi se ierte ignoranţa dacă îmi scapă marea bravură făptuită. Habar nu avem cum se numesc medicii care au salvat mii, zeci de mii de vieţi de-a lungul carierei. Habar nu avem cum se numesc profesorii care stau la temelia fiecărei societăţi. Dar să-i facem statuie celui care a vârât băşica în aţe!
Măcar de ne-am rezuma la statui, dar acum se cer stadioane! Cum să nu investim sute de milioane de euro într-un stadion, în oraşul Regelui? Am rezolvat toate problemele României, mai lipseşte doar o arenă unde se pot aduna huliganii constănţeni pentru înjurat şi bătut jandarmi. Nişte stadioane le-au lipsit şi zecilor de milioane de brazilieni subnutriţi. Asta le trebuie şi ruşilor.
Dacă FIFA ar avea o brumă de moralitate, ar interzice organizarea campionatelor mondiale/continentale în statele cu fiscalitate exotică – acolo unde există cei mai mulţi miliardari, dar şi cei mai mulţi înfometaţi. Un astfel de campionat doar mută banii celor mulţi şi săraci în contul bogaţilor. Uşor de anticipat din ce bani s-au construit stadioanele în jungla amazoniană şi unde au ajuns încasările.
Trebuie să înţelegem că fotbalul şi sportul televizat înseamnă divertisment, nimic mai mult! Ceva pentru care merită să plăteşti, despre care merită să scrii, merită să urmăreşti. La fel cum plăteşti pentru cablul tv. Asta nu înseamnă că îl facem pe Bendeac erou naţional şi leşinăm într-o admiraţie feciorelnică “Vaaai, ce-am mai râs! Câte a făcut pentru România!”
Plătim pentru fotbal ca pentru orice altă formă de divertisment, nu înfometăm populaţia.
Iar prosteala cu “sportivii sunt adevăraţii ambasadori ai ţării” a fost inventată de industria sportului pentru nesătula gaură neagră în care s-a transformat săculeţul de bani supracomprimat.
Cum ar fi arătat astăzi România fără Hagi, Nadia, Năstase, Patzaichin, Lipă, Doroftei, Halep? La fel. Poate doar cu o populaţie mai mult preocupată de propria activitate, nu de performanţele sportive “alor noştri”. Cred că am crescut enorm în ochii lumii după ce am bătut Argentina la fotbal în ’94. Şi noi şi bulgarii. Au dat năvală investitorii şi turiştii străini, şi la noi şi la vecini.
Iar când auzim de Usain Bolt, primul gând este despre Jamaica. O ţară minunată trebuie să fie, uite-l pe Bolt cum aleargă!
Sunt doar sportivi, se ocupă cu entertainment-ul şi sunt plătiţi pentru asta. Muncesc pentru ei, nu pentru România. Nu sunt ambasadori, statui, eroi, piloni ai societăţii. Nici aportul la expansiunea culturală a ţării reprezentate nu poate fi considerat motiv de adulare naţională. Divertismentul sportiv are impact mult mai slab decât cinematografia, muzica, beletristica. Majoritatea românilor crescuţi şi educaţi după ’90 se descurcă în engleză datorită Hollywood, MTV şi Cartoon Network. Nu fotbalul ne-a înfrăţit cultural cu americanii.
Dacă tot ne plac metaforele cu ambasadori, să vedem diferenţa dintre un meci de fotbal (oricare ar fi) şi ce a reuşit Metallica la Moscova, în 1991, în faţa a 1,6 milioane de flămânzi. Flămânzi de libertate:
Parcă l-am auzit pe James Hetfield cerând o statuie. Şi nişte stadioane.
In Egipt, la ultimele alegeri prezindentiale, mai mult de 1 million de alegatori au sters numele canditatilor si l-au scris pe a lui Mo Salah in buletinul de vot. 🙂
La câte a facut Salah pentru Egipt, daca ar fi candidat, ar fi fost ales presedinte. 🙂
După meciul de ieri, ar fi ales şi primar în Liverpool.
Postul de primar in Liverpool e a lui Klopp. :))
Observaţie (de Denii) pentru decerebratul din spam: “Noi” nu este persoana a treia, prostănacule isteric care nu mai ai loc în piele de atâta prostie! :))
Delirium tremens…
Bine, la noi regimul comunist a cultivat si o obsesie pentru performantele sportive. Am ramas intr-adevar cu mentalitatea aia de tip “daca n-avem paine, macar circ sa fie”.
pentru performante in general, nu numai cele sportive. a fost cultivata (si inca se pastreaza) performanta “comuna”
Da, exact. Tot ce faceau sportivii, matematicienii sau oamenii de stiinta geniali din Romania era “meritul poporului” si, prin urmare, dedicat celui din urma.
timpul verbului nu este cel corect, inca “este”. cel mai bine se vede asta in titlurile “Romania a castigat x medalii la y olimpiada”…noi, tot poporul; dovada suprema ca invatamantul nostru e “cel mai perfect”
Cel mai fain titlu de genul asta mi-a venit pe maini in primul an de facultate, cand am facut trunchi comun cu Jurnalismul. O profesoara de investigatii ne tot obliga sa citim tabloide pentru nu stiu ce proiect. Bai, nene, si am luat o Libertatea de-atunci, la apogeul ei cultural (2006-2007).
Ce titlu era pe ultima pagina? “4 Oscaruri Porno pentru Romanii Nostri” (le luase doar Sandra Romain, dar ne bucuram toti, aparent, de la bunicutele de pe banca la pustanii din curtea scolii).
eram toti patrunsi de premiile respective:)
oricum, buna stire 🙂
Oho, Sandra… ce vremuri! A luat Oscarul mai mulţi ani la rând pentru cel mai bun cur într-un rol principal. A fost epoca de aur, cu Sandra, Titus Steel şi soţia sa, Jasmine Rouge. Acum, s-a ales praful, nici porno tradiţional nu mai avem!
Dani, un fin cunoscator 🙂
parca luase premiu si pentru dubla penetrare anala… 🙂
Da? Stiam că ăia doi au luat best supporting actors, dar na, eram tânăr, posibil să-mi joace memoria fese.
Aia e, ne-a plecat tot talentul. Mi se parea interesanta obsesia media pentru femeia aia: Daaa? Ai ajuns actrita porno? Cum, cum ai facut?
Eu am rămas prost când am văzut oameni pe fb cum spuneau că e normal ca sportiva Cristina Neagu să fie plătită de primărie cu 20.000 euro lunar fiindcă joacă la o echipă. Primăria a ascuns salariul ei dar apărătorii ei argumentau cu clişeele amintite mai sus în articol.
Acolo deja e putin “ceausism”: Firea a cules ramasitele fostei Oltchim Ramnicu Valcea si a completat-o cu jucatori de-afara pentru a avea o echipa “de care sa fie mandra” 🙂