După un sfert de secol de tranziţie, România a ajuns în sfârşit pe mâini bune. Adică pe mâinile altora. Pentru mine au fost de fiecare dată bine conturate schiţele primite de statul român din afară. Un stat de drept, democratic, independent, dar totuşi mai puţin independent decât altele. Vorba porcului lui Orwell “Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele.”
Este bine. Cineva, o entitate superioară nouă, românilor, s-a săturat de toate mâzgăliturile ultimilor 25 de ani. Acum trebuie doar să aşternem acuarela peste schiţa desenată de cinevaul preeminent. Sunt americani, sunt nemţi, francezi, englezi, NATO, UE şi tot acaretul camuflat în servicii şi agenţii. Sunt tot mai vizibili, mai vocali şi mai direcţi. Dar este bine.
România, ţara minunată, dar veşnic inadecvat locuită, a demonstrat de-a lungul istoriei doar stângăcie şi corupţie în tentativa de autoguvernare. Singurele zone care s-au dezvoltat sănătos social şi cultural, pentru o scurtă perioadă, se găsesc în Transilvania. Iar perioada coincide cu stăpânirea habsburgică. Austrieci, da? Nu urmaşi ai lui Ştefan, nici nepoţi de vampiri sau şerpi de dudău.
Cel mai dăinuitor preşedinte al României, Băsescu Traian, şi-a recunoscut zilele trecute corupţia mandatelor sale cumulate într-un deceniu al nelegiuirii. D-l Băsescu nu mai vrea să facă parte din vreo formaţiune politică. Pentru că vrea, citez, “să lase loc unor elemente noi ale societăţii, unor structuri politice noi, care să nu aibă încărcătura compromisurilor din perioada de tranziţie. Nici încărcătura compromisurilor, nici încărcătura corupţiei, nici uzura perioadei de tranziţie.”
Politicianul nostru de vârf al perioadei postdecembriste afirmă asta, în contextul în care acuarela DNA-ului începe să umple schiţa primită din afară şi puşcăriile. Staţi liniştiţî, vesticii nu vor să ne ajute pentru că le-a înmuiat inima tragedia unui popor năpăstuit. Dar România este un stat fără infrastructură, pavoazat cu imagini rupte din primitivism. În aceste condiţii, suntem inutili economic pentru UE şi, cel mai important, inutili strategic pentru NATO.
Toate ţările tampon dintre Rusia şi “lumea bună” sunt vizate de intruziunea americană. Un exemplu recent este Polonia, stat aflat într-o competiţie acerbă cu sârbii pentru titlul de cei mai încăpăţânaţi şi orgolioşi din lume. Probabil nu au colaborat la fel de benevol ca noi, motiv pentru care directorul FBI i-a declarat pe polonezi “complici ai Holocaustului”.
România nu este Polonia şi nici Serbia. Cromozomii poporului nostru sunt mai degrabă împăciuitori decât războinici. Suntem erbivorii lanţului trofic; vrem doar o poieniţă cu soare şi iarbă proaspătă, în care să nu ne mănânce lupul. Descurcăreţi, dar tânguitori de-o potrivă, am supravieţuit cu greu istoriei. În sfârşit, avem speranţe de mai bine. Pentru că România nu mai este a mea, nici a voastră, ci a altora mai capabili.
