– Pui, am luat peşte din piaţă, am găsit şalău.
– Bravo, Cristinuţa!
– Am luat doi.
Am căzut puţin pe gânduri, recunosc. În timp ce-i ascultam entuziasmul în zumzetul pieţei, mă chinuiau ceva gânduri de lehamite – Pfaaa, păi ce facem nene cu atâta peşte? Îmi vine cu doi monştri acasă, trebuie să-i porţionez, să-i congelez… muncă, nenică! Mâncăm toată luna numai peşte.
Şi a venit cu ăştia:
Pe bune, chiar este şalău. Proaspăt fătat din icre.
N-oi fi eu cel mai iscusit pescar, dar măcar am permis, validat pentru al doilea an consecutiv. Din câte ştiu, şalăul legal este peste 40 de centimetri. Dacă îl prinzi mai mic, îl laşi în pace să meargă la grădi.
Ăştia doi sunt mai uşori decât roşia de lângă. Împreună sunt mai uşori.
Uite, zice şi în dex: “ȘALẮU1, șalăi, s. m. Pește răpitor de apă dulce, lung de 30-70 cm, cu greutatea de 1-3 kg”
Care 30, mă? Care kilograme, prietene? Pe ăştia îi aşezi pe cântarul de precizie, ori îi urci pe balanţă, împreună cu nişte coji de ou.
Ce să-i mai faci? I-am înfofolit în staniol şi i-am dat la cuptor. Separat, fac pe grătar legumele din poză. Am mare încredere în roşia aia gigantică. I-am mirosit codiţa şi mi-a adus aminte de grădina bunicilor.
Daca nu e de captura poate fi si cat bricheta, nu zice nimeni nimic.
Păi am pornit din start de la ideea că e de crescătorie. Dar totuşi, cât creionul? Ce gust să aibă mogâldeaţa asta care a eclozat luna trecută şi a halit un pumn de grăunţe?
Dacă mergi în piaţa mea din Berceni, o să vezi că toţi peştii sunt “de Dunăre” şi “prinşi la undiţă” 🙂
I-am înfofolit în staniol şi i-am aşezat într-un platou cu margini înalte, manufacturat de mine tot din staniol. Nu mai curge zeamă să-mi ardă cuptorul, plus că o văd. Atunci când zeama se caramelizează, ştiu că sunt gata.
Eu fac pestele infoliat, pus in vas de sticla cu putina apa in el. Dupa un timp ii dai folia jos si se rumeneste numa’ bine de zici ca e facut la gratar.
Interesant e cum de nu te-ai dus tu la cumparaturi…
Păi na.. O dată pe lună are şi bărbatul dreptul să poarte pantalonii.
1. Nu prea are sens pentru un crescător să-i vândă la dimensiunea aia, probabil sunt pescuiți.
2. Ăștia mai mici au un gust mult mai bogat decât cei mari, având dietă porcească 🙂
3. Pește fiert < Pește copt. Nu mai ferbeți peștili, bă! Dăcât în borș și nici acolo prea tare.
Niciun gust n-a avut. Fad, fad! Ziceai că-i piept de pui umflat cu prafuri :p
Şi o carne care ţi se lipea instant pe degete.
O fi fost furat din crescătorie :))). Gustul șalăului e fad, de asta e preferat de oameni care nu consumă pește cu gust pronunțat… la mărimea aia trebuia însă s-aibă gust mai bogat, că nu era trecut doar pe dietă de peștișor (dacă e însă gobit din crescătorie, tot granule halește).
Cât despre textură, aia e găteala lu matale – dacă aștepți să se rumenească zeama, ca la porc, până crezi că-i făcut, nu mai are textură de pește ci de hârtie udă (cu ocazia asta îi ștergi și gustul, dac-o fi avut vreunu).
Zi-i lu Hary să te trimită încoa, să mergem la șalău sălbatic (și așa îmi trebuie pentr-o poză la rețetă) să prinzi meșteșugul 🙂
Ăla nu-i șalău, e strapazan. Șalăul, adică versiunea matură a strapazanului, se zice că merge cu maioneză, pentru că altfel nu-i nimic de capul lui. Am gustat în copilărie, dar nu mi-a plăcut și acum evit experiența. Știuca e și mai infectă.
Scrumbia de Dunăre la grătar (nu merge chiar mereu pentru că e cam grețoasă), crapul sălbatic de Dunăre sau Prut la cuptor cu roșii multe, saramura de biban la grătar cu roșii, ardei la grătar etc, somotelul de Prut (aduc moldovenii în piața lor la Galați) prăjit cu mujdei, cam ăstea merg cel mai bine.
Nu pun la socoteală speciile la care avem acces în ultimele decenii cum ar fi somon de supermarket etc.
Scrumbie la grătar încerc să mănânc şi eu de vreo 3 ani. De fiecare dată când merg în Giurgiu la nişte restaurante pescăreşti, mi se spune că nu e sezonul. Cred că m-am dus în toate perioadele, mai puţin iarna.
Crapul da, este peştele meu favorit. Dar pe grătar, nu la cuptor. Să sfârâie grăsimea printre fibre 🙂
Am fost cu Dracula’s Kitchen vreo 2 săptămâni în Deltă. Am mâncat numa’ peşte: zeci de reţete, până şi desertul era tot din peşte. Şi din tot ce s-au chinuit oamenii ăia să ne gătească, mi-a plăcut cel mai mult o halcă de crap pe grătar.
Salaul este pestele meu preferat. Nu exista carne mai nobila de peste decat cea de salau. Poate doar bibanul de apa dulce mai poate concura cu el. Dar asta nu prea creste la dimensiuni de 1 kg in apele noastre. 🙂
Problema cea mai mare este ca in Romania oamenii nu prea stiu sa-l gateasca.
As manca niste biban. O sa imi iau un băț, poate prind pe Bega:))
Iti dau eu cate bete vrei. Stau oricum aiurea la mine acasa.
Pe Bega insa, prinzi doar albituri. Bleah.
Eventual sa incerci pe Bega necanalizata, adica inainte de a intra in oras. Sau pe baltile dion imprejurimi.
Așa-ți zice mă nevastă-ta, PUI???? :)))))))))) Vai de steaua ta :))) Ce terminat. Păi io să fi avut o muiere (Doamne, ferește apără și păzește, tocmai am bătut în lemn)- păi io nici nu îi permiteam să imi vorbească la per tu măcar, ci să-mi spună domnule și dvs. Puțin respect așa. Da, tu ce dracu, la cum arăți, ca un pokemon, îmbrăcat ca din desene animate, ce dracu respect să ceri sau să impui tu . Auzi pui :)))))))))))))) Zi să-ți zică direct -PRIPAS :)))))))))))
Bă, Fraugedank, am văzut pe un site că ai murit. Nasol, ce să zic?
Mă mir totuşi: n-a prea venit lumea la înmormântare. 2-3 ameţiţi care te-au plâns (probabil tu cu alte nume) şi atât. Cum doar atât? Păi la ce vedetă eşti tu, la ce starlet, doar 2-3 ameţiţi? Mă aşteptam să apară sute, mii de fani la înmormântarea ta.
Tsss, urât moment. Vezi, de-abi post-mortem realizează omul că n-a contat aşa de mult, a fost important doar în mintea lui.
Pleacă dă-te-n * mea, îmi vorbești mie de grasu ăla. Tu nu zici nici pâs în fața lui, faci parte din retardații de fontă care îl aprobă la orice. Bine, că sunteți la fel ….
Dar eu am avut tupeu și m-am * pe el. Dacă voiam să mai comentez , nu îl insultam, îl pupam în cur în continuare și comentam bine mersi. Dar m am cam săturat.
Te-ai săturat de pupat în cur? :))
Ţi-a luat câtiva ani. O viaţă de trol am putea spune.
Ce-ar fi sa-l ingropam pe Freige si pe reactii? Adica de tot, nu numai cand injura. Mai il lasam sa comenteze doar daca se deconspira.
Altfel, mortii cu mortii…
Ne-ar uşura munca. Acum, de exemplu, trebuie să-i bag cele 30 de comentarii în Trash. Nu ştiu dacă merită efortul ăsta în fiecare zi…
Dacă-l înmormântăm creştineşte, poate se duce să bântuie şi prin alte locuri 🙂