Șalău copt pe jar și vârsta cocălarului

Pe malul Bistriței Aurii, sub umbră de copac și-n susur de râu de munte, mă pregăteam să coc câțiva șalăi aduși tocmai de la Dunăre (dau rețeta la final de articol, aveți puțintică răbdare), când începe să-mi sară inima din piept pe ritm de bas turbat.

Găsisem greu locul, că toată valea era plină de turiști trași pe dreapta, să se bucure de-o gură de aer și de-un fir de iarbă, să pună de-un picnic, să-și lase gunoiul, tradiționale din astea. Știind că-n vreo 10 km nu am altul, am oftat și m-am apucat de aranjat pietrele pentru vatra focului.

Brad și mesteacăn pe pat de cărbune, flacără sprintenă și șalăul, ținut în sare o zi și-o noapte pus la uscat, pe bolovanii din jur – gata pregătirea. Acum aveam de stat până se potolea flacăra și se făcea patul de jar.

BUM_BUM_BUM, fără să exagerez îmi vibra pieptul ca-n club, dacă aș fi stat fix în fața boxei. Mă uit printre copaci și văd un suv argintiu, acolo o fi sursa iadului… măi și ce muzică, un hârâit cretin și-un bas de butoi spart, fără absolut nicio variație.
Continue reading

Pedofilie cu şalăi

– Pui, am luat peşte din piaţă, am găsit şalău.
– Bravo, Cristinuţa!
– Am luat doi.

Am căzut puţin pe gânduri, recunosc. În timp ce-i ascultam entuziasmul în zumzetul pieţei, mă chinuiau ceva gânduri de lehamite – Pfaaa, păi ce facem nene cu atâta peşte? Îmi vine cu doi monştri acasă, trebuie să-i porţionez, să-i congelez… muncă, nenică! Mâncăm toată luna numai peşte.

Şi a venit cu ăştia:

şalău2

Pe bune, chiar este şalău. Proaspăt fătat din icre.
Continue reading