Reţeta asta trebuie să aibă ceva rădăcini antice. Pe vremea când strămoşii dacilor (atlantienii) îşi plăteau războinicii în peşte şi sare.
Nu ştiu cum se găteşte somnul în sare. Dar o să vă arăt cum l-am gătit noi. Şi a ieşit perfect.
Am construit o moviliţă de sare în jurul somnului. Maluri înalte de cărbuni, brichete frumos mirositoare.
Le-am dat foc.
La puţin timp după ce am acoperit totul într-un munte incandescent de cărbune, ne-am adus aminte că suntem pribegi între colţii sălbăticiei. A început o lapoviţă fioroasă, cu rafale de vânt câinesc şi fulgi de zăpadă cât zarzăna.
Am ferit cărbunii cu nişte frunze de staniol sălbatic, culese în pădurea de argint.
După aproximativ o oră jumate, am dat cărbunii jos. Sarea se transformase într-un bloc fierbinte şi omogen.
Iar înăuntru… desfătare pură!
Asta se întâmplă, dacă mă laşi 10 minute cu un somn de 3 kile. Somn în sare.
O să mă aventurez să spun că e primul somn în crustă de sare la jar făcut vreodată în țară, deci își merită locul în rețetarul nostru tradițional :)))))))))))))
in orice caz, e primul somn de 3 kile mancat de o singura persoana:))))
Au luat şi Cristina cu Vlad 2-3 guri 😀
Dani, daca l-ai mancat tu singur…crezi ca mie imi ajungea?:)))