Fotografie făcută de echipa Dracula’s Kitchen în drum spre Castelul Corvinilor:

Între Haţeg şi Hunedoara sunt câteva dealuri. Drumul arată ca un slalom pe Mont Cervin; curbe strânse la 90 şi 180 de grade, făcute parcă în ciudă, nu cumva să te mănânce degetele şi s-o bagi în a treia.

Nu mai sunt drumarii şi nici ciobanii de altădată… Cum să fii, mă, atât de sadic?! Pesemne a ajuns internet mobilul ăsta şi la sălbaticii din vârful dealului (mulţumim, Ghiţă Ciobanul!). Şi s-au uitat la prea multe filme cu vikingi.

Am parcat teferi lângă Castelul Corvinilor. Este o construcţie masivă, dar fără ținută. Nu s-a aflat într-un top arhitectural al vremii, dar are gravitatea necesară pentru ațâțarea unor ambiţii vremelnice – La periferia Hunedoarei, s-a ridicat un fălos cartier de castele şi palate.

Am vizitat fosta reşedinţă a Corvinilor în aproximativ 10 minute. Ne-am grăbit; un tur complet făcut pe-ndelete şi în păsuire necesită cel puţin un sfert de oră!

Am remarcat ceva mobilier din secolul al XVI-lea, foarte bine prezervat. Arăta ca noptiera bunicii, învechită doar juma de veac.

Camera trofeelor vânătoreşti m-a dezamăgit crunt – O blană de râs, un cerb, un iepure şi ceva păsăret. Pe-astea le vânez într-o vacanţă de vară cu praştia.

La final am vizitat temniţa şi pretinsa cameră de tortură. Aveau o cuşcă cu gratii, în care să înghesui vreo 3 purcei ş-un berbec, un scaun cu ţepi pe spătar şi o roată cu scripete. Atât!

Pe fundal, o muzicuţă copiată dintr-un horror low-budget pe care oricum nu o auzeai din cauza pocănitului de ciocane, mistrii şi boloboace – “Castel în renovare”

Mini-temniţa şi cămăruţa de tortură din piese lego au fost suficiente. Să nu vă imaginaţi că ajungeau acolo prizonieri de război ori cine ştie ce bestii fioroase. Singura întrebuinţare era pedepsirea robilor antipatici. Stăpânii noştri îşi torturau proprii iobagi, pentru etalarea puterii şi dăinuirea dinastiei.

Dar nu vreau să intru în discuţii antipatriotice, anticreştineşti. Este un castel decent. Dacă treceţi prin Hunedoara şi chiar nu aveţi ce face, merită vizitat.
Eu am ajuns la saturație în privinţa asta: de fiecare dată când vizitez în România un castel, un conac, un palat, o cetăţuie, cad mâhnit pe gânduri: Băi, cât de mici am fost… Minusculi!