Încerc să mă las de un obicei prost. De mult timp, de prea mult timp, îmi consum energia şi-mi corodez nimbul, chinuit de un viciu înjositor: Citesc “presa” românească!
Un ritual bolnăvicios, o malahie scârboasă în care mă las păcălit de realităţi false, autosatisfăcându-mi pofte cognitive.
Trebuie să părăsesc mirajul, să accept adevărul crud: Presa nu există!
Este doar o măciucă fluturată prin pleavă, dirijată de curente şi interese efemere.
În timpul zilelor noastre, de exemplu, avem două direcţii:
În ambele, găsim acelaşi laitmotiv – Statul de drept.
1 – CCR şi Parlamentul atacă statul de drept. Parlamentul oricum este un cuib de hoţi, răul absolut pe care poporul şi-l face periodic cu mâna şi ştampila lui. SRI este organismul suprem care veghează întru binele poporului. Pentru că, prin natura lui sereistă, este un serviciu bun, alcătuit exclusiv din persoane bine-intenţionate.
2 – DNA-ul este o instituţie abuzivă, de control şi represiune. Iar colaborarea cu SRI îi dă puteri apocaliptice. Sunt puşi pe rele nemernicii: Uitaţi-vă câte procese pierde România la CEDO din cauza arestului preventiv abuziv!
În cazul direcţiei nr. 2, următorul fapt este în permanenţă ignorat:
Nu procurorul decide arestul preventiv, ci judecătorul. Este datoria procurorului să ceară pedepse, la fel cum este datoria avocatului să apere corupţi, tâlhari şi criminali în serie (chiar dacă vinovăţia este evidentă). Judecătorul este cel care mediază; el decide punctul de echilibru între extremităţi.
Conform direcţiei nr. 2, nu judecătorii sunt vinovaţi pentru arestul abuziv. Capul răutăţilor este Codruţa Kovesi. Iar ăsta nu e stat de drept!
Presa – câinele de pază al democraţiei – a devenit un beţigaş de scurmat în baligi. Slugi aservite celor două poziţii generale: Pro şi contra SRI + DNA.
În absenţa unei mase critice înzestrate cu discernământ, în absenţa unei prese libere care să resusciteze societatea civilă prin informaţii nealterate, România va rămâne un sat fără câini – un stabiliment damnat, cotropit de migratori flămânzi şi sadici.
Soluţia? Cel puţin pentru generaţia mea, nu o văd. Jurnaliştii tineri care au crezut în misiunea lor au plecat deja de la trusturile consacrate şi acum se zvârcolesc pe malul arid al independenţei sau trăiesc fantasme vremelnice prin tot felul de divane pubere.
Jurnaliştii care şi-au făcut meseia din mercenarism, încă activează şi vor fi ridicaţi doar cu spatula fierbinte de pe fişicul glazurat cu rahat.
*
Noi supravieţuim deoarece suntem utili altor state mai dezvoltate. Suntem coordonaţi pas cu pas.
Avem resurse naturale şi umane. Suntem coconul în care materia moartă şi gelatinoasă s-a transformat în hrană pentru organisme străine. Dar noi, românii, nu putem funcţiona ca popor neatârnat, atât timp cât nu avem presă.
