Da, ne-am făcut cenaclu. Nu toată lumea a fost prezentă, vedeţi în poză doar câţiva dintre literații bucureşteni.
Acum am observat indicatorul “Să ardă fumătorii-n iad!” purtat de Cristina pe post de aură. Primul cenaclu Datagroup a coincis cu aplicarea legii antifumat.
Şi mă gândeam la stilul plastic în care ne place să facem autocritică: Alţii trimit rachete în spaţiu şi noi… Noi bem bere şi împuşcăm litere.
În anii ’60, omenirea învăţase deja trimisul rachetelor în spaţiu. Cel puţin pentru excursii în vecinătatea planetei şi aselenizări, cochetam cu ultimul nivel – desăvârșirea.
Tot în anii ’60, pământenii au făcut câteva filme excepţionale. Zilele trecute am revăzut The Birds – 1963, pictura lui Hitchcock care te lasă mut la fiecare vizionare. Un amănunt care a devenit strident acum, în contextul ultimelor evenimente (amănunt prezent în toate marile producţii cinematografice ale anilor ’60) – brodarea fumatului în filigran sideral.
The Birds nu este doar o capodoperă vizuală ci şi un monument ridicat fumatului. Când îşi umple prea-senzuala Tippi Hedren plămânii cu tutun, parcă se topeşte cerul în lacrimi de poftă şi admiraţie.
Mai mult, îşi aprinde o ţigară în timp ce cântă la pian şi învăluie în fum fetiţa de 9-10 ani prezentă la juma de metru lângă. Scena este într-atât de intimă şi drăgăstoasă încât m-aş fi aşteptat să poştească amândouă ţigara.
Cinematografia închinată tutunului a continuat până de curând. În anii ’90 încă mai rulau reclame la ţigări. Ţin minte şi acum cowboy-ul macho şi cămila foarte cool care mă îndemnau să trag una sănătoasă-n piept.
Uite de-asta, mă uit la poza cu scriitorii Datagroup, mă gândesc la filme, fete şi rachete, şi nu am cum să nu mă-ntreb:
Am fost atât de inteligenţi să trimitem rachete în spaţiu şi totuşi ATÂT de prostănaci încât să nu realizăm că fumatul dăunează grav sănătăţii?!
Ea este Tippi Hedren. Are 86 de ani.
Furnalul Lieutenant Columbo, idolul copilăriei mele, a murit în 2011 la vârsta de 83.
Singura explicaţie pentru toate dilemele de mai sus: Nu se mai fac dom’le ţigări sănătoase ca altădată! De-asta le-au şi interzis…
Asta pe principiul “stiu eu un om care…”. Treaba cu pericolul pentru sanatate nu e discutabila (poti face cancer de la doua tigari sau de la doua reactoare – mecanismul e ceva mai complex si, in cazul tigarilor, se bazeaza pe predispozitia nativa, toxicitatea unor substante si capacitatea unor particule de a forma o “baza pentru cancer”).
Partea discutabila ramane cea cu “cine decide mai exact ce face X cu sanatatea lui?”.
Fumatul dauneaza grav sanatatii… unor oameni. La fel ca alcoolul si cafeaua, sau aditivele alimentare. Cine face cancer la plamani din cauza a doua fumuri, are predispozitia sa se imbolnaveasca grav si de la aerul de metropola. Nu te poti apara de pericole si de predispozitii genetice, incercand sa eviti expunerea la pericole, interzicandu-le p unele si promovandu-le , altele. Nu mai mori de tigara, mori de gaze de esapament. Nu mai esti dependent de nicotina, dar devii alcoolic sau dependent de heroina. Predispozitia la dependente fizice si psihice, nu o poti controla interzicand si eliminand doar o mica parte din factorii externi care aparent le declanseaza. Cred ca abordarea aceasta e gresita, pentru ca triggerul nu vine din afara, ci din interiorul nostru. Modul de viata, stresul, predispozitia genetica la boli sistemice sunt factorii declansatori.
Dincolo de orice aere şi de fumuri, concrete ori metaforice, mă bucur sincer să văd cum prinde contur “Schola Litteraria DG”, felicitări tuturor pentru mobilizarea surâzătoare şi abia aştept să ne reîntâlnim pe baricadele literaturii bune asezonate cu terapii neconvenţionale. Până la începutul lui iunie puţin mai e, Bookfestul se apropie şi ne putem deja gândi la orice soi de evenimente visăm şi dorim să punem în practică pe acolo. În speranţa că nu ne vor mai bloca uşile laterale de acces în pavilion sau că ne găsim noi un loc de expunere mai şmecheros unde să se împiedice lumea de cărţile noastre, frumoase!