Sevechiek tocmai semna hotărârea de eradicare a planetei Quintus 072156 când Pacio dădu buzna în caverna sa hipertehnologizată cu un pătrat transparent în mână. Fălcile îi acoperiseră jumătate de faţă, până sub linia ochilor, făcându-i guşa să pară că nu a existat vreodată. Arăta aşa doar când nu vorbea pentru o lungă perioadă de timp. Pesemne că avusese treabă şi tot ce avea nevoie ca să comunice erau sprâncele galbene, stufoase, pe care le ţinea încruntate sau în formă de semilună.

Văzându-l, Sevechiek se demoraliză instant, încercând să intuiască ce fel de problemă avea Pacio să-i aştearnă pe covor de această dată. Era peştele în ale cărui aptitudini avea cea mai mare încredere, de aceea îl numise vicepreşedinte al CRIGIS (Centrul de Relaţii Intergalactice şi Interspaţiale), dar asta nu însemna decât că figura aceea împietrită de seriozitate urma să devină simbolul problemelor grave pentru orice peşte care lucra acolo. Cu toate astea, contextul îl forţa să afişeze de fiecare dată când îl vedea un zâmbet.

• Paciolinos, ce veşti îmi aduci astăzi ?
• Aţi citit raportul despre Quintus ? Gura imensă se deschise mai repede decât a-i fi crezut, începând să excaveze cuvinte ca un buldozer.
• Tocmai ce semnam hotărârea de eradicare.
• Deci la asta aţi decurs până la urmă…
• Păi nu se mai putea altfel. Îi tot sesizăm de cinci mii de ani. Le-a intrat planeta în putrefacţie de un deceniu deja. Şi dacă i-am mai fi lăsat un an, doi… de acum daunele au devenit ireparabile.
• Da, vă cred. Ştiţi doar că eu am scris articolul acela…
• Ştiu, da, cum să nu ştiu. Exclamă Sevechiek ca să dea impresia că subiectul îi trecuse deja prin minte şi poate participase chiar la decizia pe care o luase, deşi el nu se interesase niciodată cu adevărat de opiniile publicate ale lui Pacio. Avea propriile opinii, iar asta îi mânca deja destul timp ca să poată lua decizii importante în numele poporului său. Ia zi, cu ce te pot ajuta ?
• Datagroup, domnule, se întâlnesc. Am primit raportul observatorilor acum două ore. M-am străduit să vă sintetizez toată informaţia legată de proiect de când s-a deschis. Aveţi aici dosarul.

Inima de peşte a lui Sevechiek începu să-i inunde stomacul cu ecoul bătăilor. Avusese parte de responsabilitate încă de când era mormoloc şi mergea cu prietenii pe uscat să admire femelele umenoide când îşi alăptau pruncii. De el depindea totul, să afle când avea loc perioada de alăptare, să creeze o diversiune pentru părinţii care i-ar fi întrebat pe unde umblă, să găsească o cale de a se strecura afară din apă fără ca poliţia Frânturii Unduitoare să-i sesizeze, şi mai ales, să se asigure că se întorceau cu toţii acasă teferi.

Încă de la aceste expediţii de masturbare în aer liber, inima lui Sevechiek se obişnuise cu frica, dar asta nu însemna că încetase să o mai simtă. Acum, când i se aducea în faţă o asemenea problemă de rezolvat, se simţea din nou mormoloc, dar de data aceasta ştia că de el depindea siguranţa întregii seminţii.

• Am înţeles, mă voi apuca de el de îndată. Anunţă toţi membrii consiliului să se prezinte aici în două ore. Până atunci voi fi terminat, sper.
• Dacă aveţi nevoie de ajutorul meu, domnule, vă stau la dispoziţie. Nu există nimic mai important decât acest proiect. Toate celelalte suportă amânare.

Sevechiek ar fi vrut atunci să se repeadă şi să-i îngroape mâna lui Pacio într-ale sale, să se lase pe burtă, să dea cu fruntea de podea şi să-i mulţumească vicepreşedintelui pentru ajutorul oferit, care nu făcea parte din responsabilităţile sale. Dar, din nefericire, tocmai acest lucru nu-l putea face, iar un sentiment copleşitor de vină îi îngreună respiraţia şi mai mult când trebui să refuze peştele pe care şi-ar fi dorit cel mai mult să-l aibă alături în acele momente.

• Am înţeles. Nu am luat în considerare posibilitatea ca unele aspecte să fie secrete de stat. Îmi cer scuze. Dacă aveţi nevoie de ceva muncă birocratică, echipa mea vă stă la dispoziţie. Vă salut şi succes, domnule !
• Te salut şi eu dragă Pacio, ai încredere, viitorul Letaniei e în mâini bune !
• De asta nu m-am îndoit niciodată, domnule !

Se uita cum părăsea peştera cel care i-ar fi putut fi cel mai bun prieten şi ochii i se umeziseră. Nu putea să nu-i fie milă atât de Pacio, cât şi de el însuşi. Dacă l-ar fi cunoscut mai bine la început, nu s-ar fi lăsat niciodată sedus de soţia lui. Problema era că Pacio, la început, îi fusese prezentat de către restul personalului ca cel mai antipatic peşte, încăpăţânat, conservator, un adevărat dictator. Şi-a lăsat imaginaţia să-i definitiveze această proiecţie după ce îl cunoscu personal.

Sprâncenele sale galbene, încruntate, puse în evidenţă de gura imensă, care îi acoperea jumătate de faţă, sugerau un individ dificil, cu mult prea multe frustrări ca să mai accepte lucrul în echipă şi atmosfera relaxată. Adevărul era că, îşi dădu Sevechiek seama în scurt timp, Pacio era peştele cel mai lipsit de stres, cu un interior atât de calm încât crizele reprezentau pentru el doar un mic foc peste care avea în curând să plouă.

Cu o capacitate de muncă extraordinară, şi o putere de concentrare rar întâlnită, nu era privit deloc bine de către restul personalului din centrul CRIGIS, care era în majoritate format din tineret, deoarece, pe vremea când era doar un coordonator de presă, îşi impusese modelul de organizare a propriei echipe în toate celelalte.

Practic, înainte ca Sevechiek să fie numit în funcţia de preşedinte, centrul era condus, indirect, de Pacio, deoarece fostul preşedinte nu mai era capabil să gestioneze proiectele şi să rezolve problemele de interes intergalactic şi interplanetar, dar nici să-şi părăsească funcţia nu avea de gând.

Ineficienţa de care centrul ajunsese să fie caracterizat îl făcu pe Pacio să se teamă de o eventuală restructurare, motiv pentru care luă frâiele organizaţiei în propriile mâini membranate (pentru mediul acvatic). Stresul cu care rar se confruntase în viaţă şi pe care îl anticipase, veni însutit. Nici nu mai avea timp să vorbească, motiv pentru care gura sa, agăţată tot timpul de nas, se lărgi într-un mod catastrofal pentru aspectul său estetic.

În acea perioadă, Pacio uitase complet de relaxare, de dreptul altora la opinie, de pauzele de masă prelungite, şi de toleranţa faţă de posibilele erori, niciun peşte nu era perfect. Din acest motiv,  respectul se transformă în scurt timp în frică, iar tinerii, care începuseră să reprezinte mai mult de jumătate din totalul angajaţilor, reprimau în fiecare zi un sentiment vulcanic de revoltă.

Îl recunoşteau pe Pacio ca fiind cel mai capabil să conducă centrul, dar nu puteau accepta ca puterea să-i aparţină în totalitate, deoarece asta echivala, pentru ei, cu instaurarea unei dictaturii, după ce toleranţa faţă de ineficienţa unei atmosfere democratice se consumase…

Din acest motiv, Sevechiek a fost mutat de la centrul de Organizare Militară la CRIGIS, pentru a reinstaura o atmosferă plăcută la locul de muncă de care atârna soarta întregii peştimi, pentru că, în anul acela, CRIGIS urma să aibă de-a face cu cea mai relevantă problemă a Letaniei, cenaclul Datagroup care se întrunea pentru prima dată pe Pământ.

Dându-i câteva îndatoriri menite să-i dezvăluie caracterul dezagreabil, Sevechiek descoperi în scurt timp că cel mai temut angajat al său era ca un antivirus pentru orice tip de problemă sau criză apărută. Cu imensa responsabilitate luată de pe umeri, şi cu o percepţie extrem de funcţională asupra segmentării puterii în organizaţie, apariţia lui Sevechiek îi rezolvase lui Pacio, care refuzase în nenumărate rânduri funcţia de preşedinte oficial, toate probemele.

După mai puţin de o lună, peştele care îşi înghiţea faţa ajunsese să devină peştele pe care preşedintele CRIGIS îl respecta cel mai mult. De aceea îl şi numi vicepreşedinte, alături de promisiunea că nu va mai avea niciodată de suportat cantitatea de responsabilitate din trecut, dacă accepta. Titlul îl înfioră, dar vorbele preşedintelui şi tovărăşia care îi licărea în ochi îl făcură să accepte. În onoarea acestei promovări, Sevechiek fu invitat, împreună cu soţia şi copiii, la cină, acasă la Pacio.

Ajungând cu firul narativ al amintitor cam pe unde am ajuns şi noi, doar că mult mai repede, pe Sevechiek îl încercă din nou o tristeţe profundă. Se duse până la gura peşterii ca să închidă oblonul, iar ochii i se aprinseră verzui deschis, ca să vadă în întuneric. Se întoarse la culcuşul său de perne şi ezită puţin cu mână deasupra pătratului transparent, adus de Pacio, care licărea pe covorul din faţa lui.

Se răzgândi şi apăsă un buton invizibil de pe o tastatură din perete. Aşteptând cu ochi fosforescenţi într-un întuneric democratic, pe care compania îl dorise, se decise până la urmă să arunce o privire asupra raportului întocmit de Pacio, aşa că luă pătratul transparent şi îl aruncă în peretele mat din faţa sa. O proiecţie fără sursă începu să ruleze.

Dosarul: Datagroup

Responsabil: Pacio Algeritmic

Agenţi: Nume de cod: Andru David Simionoiu (ADS); Nume de cod: Pantelimon Cristian Sorin (PCS)

Rezumat:

Planeta Pământ s-a descoperit ca fiind sursa filotei pe care se situează Letania. Forma energetică de transmitere este numită, trivial, „imaginaţie”. Într-un moment de manifestare a unui act de „imaginaţie” de pe Pământ, (nu ne este cunoscut creatorul), planeta noastră, Letania a luat naştere pe o poziţie diagonală, de-a lungul a 16 galaxi şi jumătate, faţă de „Pământ”, acum 5000 de ani.

După calculele celor de la Centrul de Astrologie Acvatico-Spaţială, creatorul nostru poate exista într-un interval de cel puţin 100 de ani în trecut. Atât am putut afla până la acest moment despre sursă, dar mai multe informaţii avem despre viitor. Distrugerea iminentă a Letaniei din pricina suprapopulării şi a nivelului din ce în ce mai ridicat de stres, care omoară peştii, a fost anunţată acum 1000 de ani, iar de 500 de ani ştim că aceasta va putea fi prevenită dacă influenţăm linia filotică ce ne leagă de Pământ.

O anumită adunare „creativă”, cunoscută sub numele de Datagroup va avea loc în viitorul foarte apropriat. Exerciţiul lor imaginar este poziţionat ideal pentru a favoriza dublarea dimensiunii Letaniei în maximum 100 de ani. După aceea, planeta noastră va avea o suprafaţă de 1 miliard 300 de milioane de kilometri pătraţi, ceea ce ne situează deasupra limitei de 1 miliard de km patrati, dupa care planetele civilizate sunt acceptate în Uniunea Selenară.

Extinderea suprafaţei va rezolva problema suprapopulării, iar Uniunea ne va include în programul ei de Meditaţie Universală prin care ne vom descotorosi pe vecie de sistemul birocratic şi de stres.

Update: Agent Andru David Simionoiu (ADS) – iniţiat integrare artistică; iniţiat program de integrare Agent Pantelimon Cristian Sorin (PCS), iniţiat program de socializare „PsihoTerra” ataşat de Centrul de Cercetare Sociologică a Civilizaţiilor Străine.

UPDATE 1: În această seară, 16 Martie 2016, data de pe Pământ, va avea loc întâlnirea cu autorii Datagroup în care s-a prezis că va trebui creat Cenaclul pentru a influenţa cum dorim linia filotică pe care se situează Letania. Soldaţii umenoizi ne-au lăsat, acum jumătate de oră (timp pământean), pe mine şi pe agentul PCS, pe acoperişul unui liceu din apropierea locului de întâlnire.

Datorită poziţionării ideale şi spaţiului destul de mare şi de pustiu, am hotărât să ne instituim baza aici pentru următoarele câteva luni, în care vom supraveghea desfăşurarea cenaclului, dacă va avea loc. Umenoizii actori, care ne-au însoţit, şi-au luat rolurile de director şi profesori pentru timpul pe care îl vom petrece pe această clădire.

Amplasarea aici a bazei se va dovedi şi o extraordinară oportunitate de a studia comportamentul adolescenţilor umani, în care puterea imaginativă se agită descentrat (după modelul bolii mentale Heimerdinger de pe planeta noastră, echvalenţa nebuniei), creând constant forme inexplicabile în Universurile de dincolo de spaţiu…

În timp ce agentul ADS scria raportul pe care avea să-l trimită la CRIGIS, pe care avea să-l citească mai întâi Pacio, iar după aceea Sevechiek, mai trăgea din când în când cu urechea la discuţia pe care agentul PCS o purta cu câţiva dintre soldaţii umenoizi care îi însoţeau. Cu mâinile pe marginea ridicată a acoperişului, cetăţenii letanieni admirau curbele aţâţătoare ale fragedelor femele umane, extraordinar de asămănătoare cu femelele umenoide care plăceau şi peştilor şi umenoizilor deopotrivă.

„Zici că sunt umplute cu apă din Frântura Unduitoare nu alta”; „Of ce m-ar undui pe mine apa lor dacă mi-ar exploda în faţă” Râsete „Da ce mă, tu crezi că astea-s ca femeile noastre? Pariez că nu iese nimic din ţâţele lor. Sau dacă iese,poate o picătură două” Râsetele se repetară, se amuzau pe seama celui care şi când vedea femele care îl excitau, tot la cele de acasă făcea referinţă.

„Tu până şi din împerechere faci motiv naţionalist”. Pe urmă, îl luară la întrebări pe agentul PCS, „Ia zi mă, de când eşti aici, ai pus şi tu mâna pe-o bucată d-asta?” „Nu tovarăşe, că eu nu-s pedofil ca dumneata” Câţiva umenoizi râseră, dar nu ştiau de ce, aşa că agentul PCS continuă „Femelele astea după care salivaţi voi, aici sunt considerate copii, e ilegal să pui mâna pe ele”, „Păi cum mă? tu nu vezi că faţa şi spatele lor stau să explodeze? Astea-s coapte pentru cel puţin 15 prunci”.

După ce agentul PCS le explică umenoizilor cum stătea de fapt treaba, toţi oftară dezamăgiţi. „Lăsaţi mă, că dacă ar fi să o luăm obiectiv, voi sunteţi de exact aceeaşi vârstă cu ele, vreo 17 ani pământeni” „Adică noi suntem nişte copii virgini aici?” „Voi sunteţi copii virgini peste tot, mă Dragfuse!” „Pe mine unul nu mă deranjează dacă prind şi eu o bucată de-asta până se termină Profeţia” Ceilalţi aprobară şi ei categoric. „Da’alea de vârsta ta cum arată, mă, aici?” „Ţi-as spune mă Dragfus, dar nu ai tu imaginaţie pentru alea de vârsta mea”.

După acest ultim comentariu, agentul ADS nu mai putu auzi nimic din ce vorbeau colegii lui. Se uită scurt peste umăr şi observă că formaseră un nucleu acoperit de capete în jurul agentului PCS. Curiozitatea îl făcu să lase raportul şi să se strecoare printre ei fără prea multă zarvă, astfel încât nucleul nu simţi noua adăugire.

Pe sub solzii de sub costumul de piele, fiecare dintre soldaţi, inclusiv agentul PCS, îşi introduceau câte o frântură de piatră Aquasca, pe care o scrijeleau dintr-o rocă cât pumnul, care circula de la unul la altul. În timp ce se drogau sub solemnitatea misiunii profetice, care promitea să salveze viitorul pruncilor pe care îi unii dintre ei îi lăsaseră acasă, agentul PCS începuse să spună câteva lucruri care, pentru agentul ADS, părură stranii.

UPDATE 2: „Aşa o să fac. Dacă iese Cenaclul ăsta, şi mă găsesc poruncit de forţa „imaginaţiei”, ce mă poate opri pe mine să scriu povestea noastră, a Letaniei?! Dacă suntem pe cale să ne distrugem, înseamnă că aşa e dat de la SUPERMINTE, nu? Cine suntem noi să ne jucăm cu destinul Universului?! Şi aşa nu suntem prea importanţi.
Ce altceva facem acasă decât birocraţie?! Şi dacă scriu povestea noastră, totul va fi ciclic, aşa cum au spus ăia de la centrul dde Astrologie Acvatico-Spaţială, ceea ce înseamnă…” Ceilalţi continuară fraza „Că rasa noastră îşi va continua aici destinul”, iar agentul PCS nu-i contrazise.

Fragmentul acesta a fost înregistrat de mine şi reporodus întocmai. Din el reiese foarte clar faptul că agentul PCS repezintă o ameninţare pentru proiectul Datagroup şi că existenţa lui s-ar putea să saboteze întreaga Profeţie, dându-i alt curs. Cer permisiunea ca, după terminarea acestei prime întâlniri Datagroup, care nu mai poate fi amânată, din raţiunea de a nu trezi suspiciuni, agentul PCS să fie lichidat sau măcar arestat şi trimis acasă. De asemenea, cer aprobarea ca întreaga echipă să fie desfiinţată, deoarece a fost deja supusă la ideologia agentului PCS, iar daunele psihologice produse de izolarea sub care i-a înscris această misiune le face acţiunile şi supunerea imprevizibile.

Citind aceste din urmă rânduri, Sevechiek se cutremură la ideea responsabilităţii ce i se punea de acum pe umeri. Nu se aşteptase să primească ceva uşor, poate o restructurare a întregului plan de acţiune a echipei de pe Pământ, în niciun caz la o trădare de o asemenea anvergură. Tocmai ce aprobase lichidarea unei întregi planete pe care nu înotase niciodată, iar acum trebuia să-şi ucidă sau încarcereze concentăţenii.

Costuri, acte care trebuiau semnate, locuri, oameni, relaţii, trebuia să se mobilizeze la capacitatea maximă înainte ca Profeţia să fie sabotată. În aceste momente, nu putu să nu-şi reamintească de Pacio şi de cât de mult şi-ar fi dorit să-l aibă alături. Presiunea care îi închega creierul cerea dezmorţire, şi nu mai aşteptă comanda stăpânului său ca să o zburde aiurea pe sub ce ascundeau păturile subconştientului.

Butonul pe care apăsase mai devreme îl chemase pe Renak, un liliac strălucitor angajat pe postul de lampă ambulantă în conglomeratul de peşteri al CRIGIS. Acestă ocupaţie se plătea cu salariul minim pe economie, destul pentru Renak cât să trăiască lejer de unul singur. De când îşi găsise prietenă, în schimb, nevoile financiare se dublaseră, aşa că liliacul profită de latura „ambulantă” a meseriei sale ca să îşi construiască o mică afacere cu droguri.

Ştia de la început că toţi angajaţii puteau fi posibili clienţi, din moment ce stresul era un factor constant în locul acela. Acesta era şi motivul pentru care Sevechiek îl chemase tocmai pe Renak din echipa de lămpi ambulante care stăteau degeaba. Îşi introduse trei frânturi de Aquasca sub solzii de pe burtă şi îşi continuă gândul, în timp ce Renak înghiţii şi el o frântură şi jumătate, se agăţă de tavan şi începu să strălucească cu capul în jos. Aproape imediat adormi.

Vina lui Sevechiek îl făcu, inevitabil, să se gândească la soţia lui Pacio, cu care se împrechease pasional a doua zi după cina de aniversare. Ochii ei iscoditori, de peste masă, îi dădură de înţeles că-l place, iar când rămăseseră singuri în compartimentul cel mai inferior al colinei în care locuiau, se trezi cu mâna ei masându-l pe fese. Pe moment o refuză, dar a doua zi, fiind bântuit de o excitaţie perversă care nu-i dădea pace să fie stresat, îşi transferă toate task-urile lui Pacio şi dădu fuga acasă la el, unde doamna Algeritmic parcă ştia că vine.

Zăcea în pat, cu capodul desfăcut, după ce tocmai înotase până la piaţă şi înapoi. Umenoizilor le plăcea apa, dar mai mult uscatul, şi nu prea îi vedeai să stea uzi toată ziua. Sânii ei de umenoidă îi amintise de perioada când era mormoloc. Ea era la vârsta cea mai fertilă, şi el râvnea la confortul cald dintre cele două baloane pe cale să explodeze. Perversitatea îi înghiţise sufletul de atunci, şi nu scăpase de lanţurile plăcerii până în ziua de azi.

Aquasca îi amplifica însutit simţirile, iar amintirile vinovate despre cum îşi trădase prietenul se transformară într-o oază de plăcere atemporală, care îl izola de responsabilitatea zilei. Văzându-l pe Renak că doarme profund, se descotorosi rapid de singura piesă vestimentară care îl scotea din rândul animalelor, şi începu să reconstruiască cu plăcere acea zi care îl lăsase acum singur în vârful organizaţiei. Dar asta nu mai conta. Stresul avea să-l aştepte acolo, pe Pământ, până avea să consume clipa prezentă, încărcată de serenitate. Relaxarea pe care el o simţea acum era doar o mostră din ce avea să simtă Letania, odată intrată în US.