”ECHIDISTANȚĂ” de Mircea Anghel

– O recenzie onestă despre un roman onest –

Autor: Teodora Vescan

Într-o lume în care toți vrem să uităm și să ștergem cu buretele trauma mondială ce a fost pandemia de Covid 19 care ne-a ținut paranoici și închiși în case, răsare din valurile literaturii acest roman. În cele numai 192 de pagini ale sale, „Echidistanță” este un debut fără cusur.

Într-un număr atât de scurt de file, Mircea Anghel a reușit să expună toate problemele care ori au apărut odată cu perioada de carantină, ori care existau și înainte, dar au fost intensificate.

Traume generaționale, violență domestică, tulburările alimentare, cyberbullying, abandon, moartea prematură și suicidul, toate aceste plăgi ale societății moderne sunt abordate cu eleganță, fără a abuza de latura șocantă a acestor aspecte pentru pură controversă. Continue reading

Piaza rea

Neluș alu Bărzăun ascultă cum se împing bolovanii în temelia Casei Wagner.
– Nemțoaico, te rod șobolanii, fato! îi strigă jovial din prag.
– Ooo, dom’ filozof, bite, bite! îi răspunse cu vocea fragedă, înainte să o călească tutunul și două decenii de cârciumărie.

Trandafiriul asfințitului îi mângâie lui Neluș silueta de sprinten holtei. Are părul lung, prins în coadă, și ambii obraji rumeniți, dar netezi: lipsește cicatricea semilună.
Cordelia îl momește cu mirosul de liliac și îl trage spre bar, flexându-și degetul, cum ai mulina spre mal mreana fibroasă.
Pe la jumătatea cursei, își lipește unghia prețioasă de buze și îl străpunge cu ochii, mulinându-l spre adâncul turcoaz.
Continue reading

Lampă Finală I – Cursa pentru Timişoara

Schiţă cu dusîntors.

img_20161111_061605519

PERSONAJE:

Sinele (Andru-David Simionoiu)
Şinele (Căile Ferate Române)
Trenul IR (InterRegio) – alias: “Der Zug”
Diverşi oameni şi controlori
Lampa Finală

M-am născut în Buzău.
Momentan, locuiesc în Bucureşti.
Săptămâna trecută am fost în Timişoara.

Am făcut acest drum pentru a mă angaja la editura Datagroup, ca lector/corector. “Proofreader”, dacă ne plac termenii sinceri, direcţi. Acum că am terminat Facultatea de Litere, am fost destul de bucuros să mă pot angaja în domeniul literar, fără ca domeniul să stea sub semnul constelaţiei de profesori de liceu sau sub semnul zodiei Profesorului Universitar. O non-preferinţă personală, nu am nimic cu ideea de a fi profesor. Poate am, însă, câte ceva împotriva modului în care se predă arta de a preda, da, sunt cel puţin nemulţumit de acest frate al metacogniţiei, această metapedagogie organizată în module facultative doileice, dacă-mi este permisă invenţia adjectivului. Însă, momentan mă voi bucura doar de simplul fapt că la întrebarea: “Ăăă… Litere, zici? Şi unde predai?”, pot să raspund într-un mod prin care să iau prin surprindere chiar şi lămpile finale ale marilor strategi militari:

Nu predau. Sunt proofreader la Datagroup.
Continue reading

Şi oamenii depun icre

peşteSevechiek tocmai semna hotărârea de eradicare a planetei Quintus 072156 când Pacio dădu buzna în caverna sa hipertehnologizată cu un pătrat transparent în mână. Fălcile îi acoperiseră jumătate de faţă, până sub linia ochilor, făcându-i guşa să pară că nu a existat vreodată. Arăta aşa doar când nu vorbea pentru o lungă perioadă de timp. Pesemne că avusese treabă şi tot ce avea nevoie ca să comunice erau sprâncele galbene, stufoase, pe care le ţinea încruntate sau în formă de semilună.

Văzându-l, Sevechiek se demoraliză instant, încercând să intuiască ce fel de problemă avea Pacio să-i aştearnă pe covor de această dată. Era peştele în ale cărui aptitudini avea cea mai mare încredere, de aceea îl numise vicepreşedinte al CRIGIS (Centrul de Relaţii Intergalactice şi Interspaţiale), dar asta nu însemna decât că figura aceea împietrită de seriozitate urma să devină simbolul problemelor grave pentru orice peşte care lucra acolo. Cu toate astea, contextul îl forţa să afişeze de fiecare dată când îl vedea un zâmbet.
Continue reading