Nu sunt un admirator al monarhiei, mi se pare o fantomă a Evului Mediu. O prosteală obsoletă, folosită pentru asuprirea maselor, spre deosebire de prostelile moderne, încă în funcțiune. Ca resort logic, găsesc un echilibru între regalitate și religie, ambele fiind răzgâieli confesionale, în niciun caz alternative pentru guvernarea unui stat laic.
Asta nu înseamnă că desconsider istoria Casei Regale, așa sărăcăcioasă cum a fost (istoria, nu casa), și nici rolul avut de regele Mihai în istoria României moderne.
Ce se întâmplă acum, în (aproape) post-mortemul regelui, nu are treabă cu regalitatea; este doar o hârjoană grotescă, o nerozie națională pornită din puricăria crescută peste ruinele Casei.
Ce ne interesează pe noi, prostimea, dincolo de izul dulce al cancanului? Faptul că guvernul păstorit androgin de Dragnea-Tăriceanu va injecta banii noștri în fundurile grase ale belicoaselor beizadele. Da, progeniturile de care am râs în ultima lună, ne-am hăhăit la ele ca la emisiunile în care este cocoțat pe scenă prostul satului, vor avea ultimul hohot. Adevărații proști tot noi rămânem – cei care dau, nu cei care cer.
Nu vorbim despre averea Casei Regale, dreptul incontestabil al urmașilor, oricât de scabroși ar fi.
Androginul Dragnea-Tăriceanu intenționează să ofere ruinelor Casei, puricăriei, un buget care să acopere bunăstarea, o echipă de 20 de servitori și un fond de investiții. Mai mult, puricăria va avea statut juridic, statut de utilitate publică, privilegiile unui șef de stat. Chit că te-au votat 6,5 milioane de proști sau a dat un deștept câteva minute din cur, tot un șef de stat s-a născut.
De ce și de când? De ce acceptăm tacit orice mizerie ni se servește? De când pupă comuniștii fesele regale? Guvernarea PSD, mâna lungă a comunismului, întinsă peste generații, se strofocă să transforme România într-o monarhie parlamentară. Iar pretinșii monarhi vor fi dependenți de banii lor, ai neocomuniștilor. Pardon, de banii noștri, ai proștilor, dați lor, deștepților. Nu este frumos, sublim? Plutește noblețea pe valuri de sânge albastru.
Și nu doar la atât se rezumă investiția Androginului. Dincolo de subordonarea puricăriei, vor câștiga și voturi. Vor aduna sub aceeași cupolă pupătorii de icoane, de seceri, de ciocane și de fese regale! Așa asentiment ideologic, așa înfrățire națională întru propășirea neamului nu s-a mai pomenit. Iar în tot acest timp, îi vom înjura pe străinii asupritori și îi vom sponsoriza pe unii care folosesc româna ca a patra limbă.
Sublim, mistic, aproape ireal.
* imagine Pawel Kuczynski
Asta este dovada cea mai vie, ca PSDragnea nu a avut si nici nu va avea vreodata treaba cu vreo ideologie, fie ea religioasa, neocomunista, capitalista sau monarhista. El doar se foloseste de comunitatile prinse in credintele (convingeri, confesiuni) lor, ca sa-si atinga scopurile electorale.