Cronica unui debut - Teodora Vescan cu „Despre morți numai de bine”

Recenzie de Cristina Chifane

Un roman al generației Z

Teodora Vescan era încă elevă când își concepea primul roman, Despre morți numai de bine. Titlul șochează, dar e în tandem cu ceea ce te-ai aștepta să fie cool pentru generația Z pe care o reprezintă Teo. Am cunoscut-o pe autoare în primăvara lui 2022 la Bookfest Timișoara când editura Datagroup își asuma riscul de a publica o carte a unei fete încăpățânate de 18 ani. În loc să tocească pentru BAC, ea se ocupa cu nonșalanță de morți, pomeni, înmormântări și altele asemenea.

Romanul are fix 186 de pagini. Perfect! Adolescenții răsuflă ușurați. Nu s-ar atinge de orice carte mai groasă de 200 de pagini, feri-te-ar sfântul. Cu mult curaj, Teo intuiește ce ar putea să atragă niște cititori pentru care morbidul a devenit oricum parte integrantă a vieții cotidiene. Astfel, cele 12 capitole cu titluri încadrate în tematica romanului (,,Vinerea neagră”, ,,Halal înmormântare” sau ,,Eterne regrete”) au fiecare câte un motto personalizat. Teo folosește motto-urile pentru a sintetiza conținutul capitolului și a intra într-un dialog incitant cu potențialii cititori.

Dincolo de postmodern

În general, scriitorii aflați la debut scriu cărți cu nuanțe autobiografice. De ce? Fie pentru că se regăsesc, fie pentru că e mai ușor decât să te avânți într-o lume fictivă cu totul necunoscută. În cazul de față, hypertextul ne ajută să înțelegem mai bine procesul prin care trece Teo. De la ,,Această carte ar putea fi bazată pe întâmplări și personaje reale.” va ajunge la ,,M-am gândit mai bine. Această carte chiar este bazată pe întâmplări și personaje reale.”

Deși mottoul primului capitol ne atenționează într-o manieră postmodernistă că nu există neapărat un personaj principal (,,Niciunul nu este protagonistul. Toți suntem protagoniști.” – p. 7), romanul Teodorei Vescan are nu unul, ci doi protagoniști. Mina, o liceană mai mult sau mai puțin depresivă, vrea să scrie un roman despre moarte. Înmormântările la care participă alături de familie într-un sat din Oltenia îi oferă material suficient pentru viitorul roman. Mai mult, îi dau și ocazia de a-l întâlni pe celălalt protagonist, Cristi. Cu nume predestinat, el e un student cinic care cântă la chitară într-o formație metal, trece furibund de la o iubită la alta și se asociază cu o grupare neo-nazistă.

Protagoniști, traume și tabuuri

Personajele credibile, descrierea realistă a ritualurilor de înmormântare din Oltenia și umorul adesea macabru se numără printre atuurile Teodorei. Cu un aplomb tipic adolescentin, Mina dă verdicte absolute: ,,Moartea e onestă. Necenzurată. Sălbatică. Nu are gratiile puse de convențiile vieții.” (p. 24) Nu putem totuși să nu ne întrebăm. De unde fascinația aceasta a morții la o fată așa de tânără? Dacă săpăm puțin, aflăm că tatăl Minei, profesor universitar, nu se dă în lături de la corecții fizice aplicate sistematic unei fiice care nu se conformează normelor sociale agreate de părinți. Și iarăși o întrebare: de unde blazarea și cinismul lui Cristi, care crede că ,,viața e un haos al cărui final e vidul” (p. 94)? Să fi izvorât oare din suspiciunea că ar fi, de fapt, un bastard, rodul păcatelor mamei sale?

Dincolo de momentele de un grotesc hilar care însoțesc ritualurile de înmormântare din satul Mierlești, romanul abordează teme odinioară considerate tabu în literatura pentru tineri: abuzul, violența domestică, dogmatismul religios, traumele, incestul și moartea. Paralela cu Mina lui Bram Stoker merită de asemenea urmărită, mai ales că există scene care se vor dovedi premonitorii pentru transformarea Minei și sfârșitul lui Cristi.

Nu fac parte din generația Teodorei și poate de aceea mai tresar câteodată la ceea ce americanii numesc „profanities” sau la notele stridente de sexualitate ale unor scene. Cred, însă, că tocmai acestea îi vor atrage pe mulți tineri. Se vor regăsi în Mina și Cristi, dar și în alte personaje ca Raanana, Slayer sau Turcu. Vă recomand cartea. Eu am citit-o în câteva ore într-o după-amiază de vară. Teodora Vescan are o forță narativă brută pe care mă aștept să o șlefuiască în timp, nu neapărat în romane coming-of-age precum acesta.