Acest articol este o completare la ce am scris în urmă cu două zile despre Robin Williams. O completare necesară, deoarece anumite aspecte prezentate atunci au fost superficial înţelese. O „pseudo-înţelegere” aş putea spune.
(captură de pe zoso.ro)
Nu contează că nu am scris vreodată aşa ceva despre depresie (în articole sau comentarii). Am prezentat alcoolismul ca fiind afecţiunea oamenilor slabi. Alcoolismul, da? Niciodată depresia.
Dar când omul are o idee bine înfiripată, orice opinie care îi sună familiar, chiar şi tangenţial, este rapid asimilată pe nemestecate. Şi devine o confirmare a popriului crez.
Revenind la subiectul Robin Williams, în continuare susţin ce am scris în urmă cu două zile. Nu mi-a plăcut ca actor, dar asta are puţină importanţă. Cred că un Oscar este ceva mai relevant decât gusturile mele cinematografice.
Şi îl consider pe Robin un om slab. Nu pentru că a fost victima depresiei, ci pentru că A ALES să „o trateze” cu alcool şi droguri. Nu consider alcoolismul o boală. Pentru mine este doar o afecţiune auto provocată din necesitatea de a vindeca alte afecţiuni (de exemplu depresia).
Este o dovadă a slăbiciunii psihice. Un boost de care psihicul uman are nevoie pentru a ignora durerea în lupta cu emoţiile. Depresia nu este controlabilă, nu alegi să fii depresiv. Nici selectarea emoţiilor cu efect pozitiv de cele negative nu este posibilă. Dar în niciun moment al acestor măcinări, uneori crâncene, nu îţi sare Bacchus în spinare, înarmat cu o pâlnie mare şi un butoi cu votcă.
Oricât de sensibil ar fi un organism, alcoolul nu are efectul heroinei. Nu devii dependent irecuperabil după prima gură de bere. Ai de parcurs un drum până la stagiul de alcoolic. Şi absolut nimeni nu te obligă!
Presupunem totuşi că ai ajuns acolo. Eşti în starea în care îţi tremură dinţii dacă nu începi ziua cu o cană mare de spirt. Faptul că nu reuşeşti să renunţi este o nouă dovadă de slăbiciune, ultima verigă dintr-un lung lanţ. Ce poţi să păţeşti? Intri în sevraj? Trebuie să fie o senzaţie teribilă. Dar are caracter terminal? Mai pe scurt, mori dacă nu te faci din nou criţă?
Şi aici apare adevărata diferenţă între o boală reală şi una închipuită. De exemplu, diferenţa dintre cancer şi alcoolism, că tot e la modă pe site comparaţia asta. Nu ai şansa să alegi cancerul. Te alege el, indiferent de stil de viaţă, tăria organismului sau bunătatea sufletească. Şi nu îţi dă posibilitatea să spui „Da, aleg să trăiesc”. Totul este decis, dincolo de puterile şi de acţiunile tale. Nu îţi dă nimeni şansa să renunţi la cancer.
Care e diferenţa dintre alcoolism şi cancer? Aceeaşi cu diferenţa dintre viaţă si moarte.
Nu sunt de acord ca alcoolismul să fie considerat o boală! Este mai degrabă o luptă pe care o porţi cu tine însuţi. Jumătatea ta curată, ambiţioasă se luptă cu jumătatea slabă, vicioasă. Iar atunci când te consideri înfrânt de „boală”, te arunci în braţele unui ajutor extern: Dumnezeu, medici, grupuri care iţi împărtăşesc problema. Apelezi la forţe externe care să îţi câştige lupta personală.
De asemenea, nu sunt de acord cu vindecarea alcoolismului prin abstinenţă. Dacă nu ai mai consumat deloc alcool timp de 20 de ani (cazul lui Robin), nu înseamnă că nu mai eşti alcoolic. Eşti un alcoolic pasiv, care mai devreme sau mai târziu îşi va relua activitatea. Nu ai rezolvat nimic prin abstinenţă, problema a rămas aceeaşi.
Nu mai eşti alcoolic atunci când bei un singur pahar. Fără să tremuri, fără să scrâşneşti, fără să pofteşti după al doilea.
