Cincisprezece ani am muncit pe rupte și credeți-mă nu mi-a fost deloc ușor. A trebuit să fac o grămadă de sacrificii, n-am avut tinerețe, n-am avut timp deloc de mine, douăzeci și patru din douăzeci și patru trebuia să fiu gata de muncă.
Și nu e nicio glumă să faci sex zece-doisprezece ore pe zi, nu e ca-n Parlament să dormi în scaun, trebuie să ai o pregătire fizică de excepție, de maratonistă. Făceam sală, saună și piscină o dată la două zile, dietă strictă și pe alcool nici nu puneam gura, ba și yoga de trei ori pe săptămână să fiu flexibilă pentru scene de mare dificultate.
Asta înseamnă să ajungi la cel mai înalt nivel, sacrificii peste sacrificii.De viața personală ce să mai spun? Soțul meu, pe care-l iubeam din toată inima, a profitat că eram foarte mult plecată din țară și a început să mă înșele cu o fufă… am divorțat, doar nu era să accept așa ceva?
Greu, foarte greu a fost, dar am trecut peste toate ca o profesionistă adevărată. Am o vitrină plină cu premii s-o dovedească. Am filmat în peste patruzeci de state și-mi place să cred că am vorbit peste tot frumos de țara mea, mi-am asumat singură rolul de ambasadoare și cred că m-am descurcat excelent, mai bine decât mulți diplomați oficiali.
Am lucrat cu toate pu…, pardon, numele mari din industrie, uneori și cu câte trei odată. Nu m-am plâns și le-am înghițit pe toate. Mi-am zis că o să merite, o să mă retrag și eu la casa mea, în țara mea dragă și am să trăiesc liniștită – după atâta muncă zic eu că meritam.
Și-acum, când în sfârșit mi-am terminat cariera și-am venit să mă liniștesc în România, am și eu o întrebare pentru voi, domnii de la Guvern:
– De ce Doamne iartă-mă, tocmai acum când nu mai lucrez și-s în țară la mine, mă simt cea mai futută din toată viața mea? Nu credeți că mi-a ajuns?
“…nu m-am plans si le-am inghitit pe toate… :)) Buna asta domnule Ghaita.
ca o profesiionista dom’le le-a inghitit :))))
Ala ce ai facut scrisoarea asta la caterinca esti sub nivelul femeii postate ca pornostar. Esti amarat omule !
sa nu-mi zici ca pana si la articolul asta se activeaza postacii? dom’le da cata vigilenta >)))
Cristi, să nu-mi spui că ești însurat cu o actriță de moravuri ușoare… 🙁
Astia sunt setati pe cuvinte cheie. “Ponta” + “porno” = vizita de la postaci :)) Normal ca s-a suparat cand a vazut ca e “la caterinca”. Postacul are norma zilnica de indeplinit, nu isi permite sa piarda timpul cu glume.
Felicitari pentru articol stimabile! Am ras copios!
Chiar daca veti rade de mine, totusi am sa va spun ce am facut mai adineauri.acum cateva minute. Am vrut sa demontez un mit. Ce-am facut. Am luat un pahar si o lumanare.am pus lumanarea in pahar si paharu pe un scaun. Am aprins lumanarea,apoi mi-am dat pantalonii jos,m-am intors cu curul si m-am basit exact in lumanarea,in flacara lumanarii. Flacara s-a stins. Intrebare-de ce s-a stins si nu a facut flama la curul meu,asa cum e mitul?
exista o diferenta esentiala intre curva si fufa.curva are ceva copilaresc si dureros- inocent in privire.isi asuma statutul.curva poate deveni o f buna si fidela nevasta.
fufa e din alta categorie.e vicleana,profitoare,perversa.e dracu gol.te face fara sa-ti dai seama.oameni aparent cerebrali si pe picioarele lor au dat rateul vietii lor din cauza fufei de langa ei.fufa face pe moralista,are mereu pe buze o scuza lacrimogena pt km de poola sfarsiti intre cracii lor.”am suferit enorm,nu ma merita,eram prea buna pt el,am pus prea mult suflet”-sunt doar cateva din cliseele pe care le veti auzi de pe buzele perfide ale fufei.
cautati curvele si evitati fufele.
dupa 35+ esti predispus fufelor.fufele iti dau sentimentu ca te inteleg,rezoneaza cu trairile tale,ajungi sa-ti ocarasti nevasta,sa-ti versi frustrarile in fata ei si 1-2 esti inhatat.ala e inceputul sfarsitului.
domle, pune-te si scrieti experientele reale sau inchipuite cu viata, am nevoie de un Charles Bukowski de Romania.
“I would be married, but I’d have no wife, I would be married to a single life.”
C.B.
curva da pe gratis si de obicei la toti,la domnisoara am inteles ca nu e cazul
mda,imi joaca imaginatia feste la gandul c-as putea ajunge un mare scriitor,parca si vad pe buzele domnitelor expresia respectului si admiratiei cand vb de paradigma realismului vaginalo-tragic in care s-ar inscrie literatura mea.
omugri,
am intuit bine.
“paradigma realismului vaginalo-tragic” = Charles Bukowski de Romania. :))
De unde reiese din ”scrisoare” ca e pentru guvernul Ponta? fiindca imi amintesc bine ca guvernul Basescu via Boc si Ungureanu f**ea mai bine si mai ”lung”vreo 4 ani… Sau poate Mr.Gainta Traian iti identifici frustrarile impotente cu ale unei curve pensionate…cine stie..
Băi ne omoară ăștia cu zile :))))
Stimate Lulu vrei sa insinuezi ca micutul Boc fute mai bine decat Ponta???? Eu n-aș face greșeli din astea în online ca poate îți pierzi slujba și sigur lui Mr. Gaiță i-ar părea rău de așa un postac valoros rămas pe drumuri.
De unde reiese din scrisoare că e pentru guvernul Ponta?
De pe plic.
toti te f… dar culmea e ca nimeni nu te plateste
Mi-a placut partea in care zicea ca ea facea sex 12 ore pe zi si s-a suparat ca sotul ei a inselat-o cu o fufa :))
pai ea muncea pentru bunastarea familiei si asta, nesimtitu, asa o rasplatea? :))))
1. Domnitza trebuia sa te mariti dupa ce terminai cu filmele. Sa fim seriosi acum, ce drac de barbat poate sta acasa stiind k nevasta si-o primeste 12 ore pe zi iar el si-o freaca ?
2. Mi te simtii speciala? Eu nu m-am simtit sodomizat decat cand am fost plecat in alta tara si am vazut ce inseamna sa iti ajunga banii de la un salariu la urmatoru.
3. Daca are cineva impresia ca Ponta, Basescu si toate gastile lor conduc tara asta se inseala. Ei nu au facut decat sa o vanda. UE vine de la MU.E catre noi de la ei iar noi ne aplecam piosi.
4. Sa mor ca te-as lua de nevasta. Conditia este sa plecam din maghernita romana. 🙂
…au vandut-o din 2007 ca pana atunci ne-am furat caciula unul la altul…adica,pe lanaga hoti am fost si prosti,lacomi…ce sa zica UE cand vede o asa debandada? CIVILIZATI-VA NENOROCITIILOR!!!
oare de ce admiram OCCIDENTUL???
G-E-N-I-A-L !!! GENIAL !!! :)))
Din pacate, e de plans nu de ras… Toti avem gaura curului cat o galeata de larga, la cat ne fut niste incompetenti si analfabeti care sunt la putere… Asa se intampla in orice popor care se lasa condus de niste marionete penibile….
Astea zici ca’s amintirile Dacianei…
tot respectul pentru “Sandra”..
e vrajeala ieftina ca-n povesti cu zmei,de futut suntem fututi de toate guvernele,pt ca suntem o natiune de fraeri,pana cand ne vom rascula,revolutiona,,,,,,,,,,,