Mirana

O siluetă lasciv conturată de argintiul felinarului l-a condus pe Ștefuț într-o curte largă, cât două gospodárii obișnuite. Pășeau atent între cele două fâșii scurse din ferestre; silueta se arcuia reptilian într-o mireasmă dulce de fân tocat și țuică fiartă. „Tătăițăăă!” Din lateralul întunecat al curții se aude un schelălăit umil – cerșesțe mângâiere. „Tătăițăăă, a venit băiatul! Băiatul cu rezervarea. De pe internet.”

Mirana agață felinarul aproape de tavan, peste o carpetă brodată de mână. Se ridică pe vârfuri, întinde tălpile goale, iar fesele se umflă sub rochia vaporoasă. Bunicu-su mestecă o cafea la bar și fumează. În jurul barului sunt patru mese rotunde, inegale. Au picioare strâmbe, scorojite, și scânduri din care cuiele și-au scos capul ruginit. Scaunele sunt buturugi de salcâm, acoperite cu prosoape zdrențăroase – același model ca pe pereți.
Continue reading

Din anul 101…

Mi-am folosit la maximum calitățile de maestru designer (îmi puteți spune Paint prodigy) și am ilustrat evoluția (?!) neamului românesc în ultimii 100 de ani. Mai exact, transformările suferite după 43 de ani în comunism plus Cernobîl.

Bucuros minune-mare la finalul grotescului festivism centenar, vreau să pășesc schimbat în anul 101.
Dintre toate știrile centenarului, una singură mi-a scuturat atenția:
Continue reading

Antisemitismul se învață

Foarte mulți privitori nu au înțeles gravitatea acuzelor lui Ilan Laufer. Pe bună dreptate. “De ce a fost așa grav să-l acuze pe Iohannis de antisemitism?”
Nazismul și antisemitismul se învață, nu sunt noțiuni intuitive. Dacă nu ai fost modelat de fraged și nu ai crescut în paradigma potrivită, nu vei înțelege asprimea. Vei urmări perplex cum presa și (aproape) toată suflarea politică îi smulg perciunii lui Ilan Laufer.

Trebuie să înveți că nazismul și Adolf Hitler au fost cele mai mari atrocități ale umanității. Nu “de ce?”, nu faptic, nu contextual. Simplu și mot a mot: Naziștii și Hitler sunt răul suprem, incomparabili cu alte forme ale răului. Atât de rău, încât devine foarte periculos să-l acuzi de antisemitism pe un președinte de stat, membru UE și NATO. Numele Klaus Werner Johannis este doar un bonus.

Alte adevăruri istorice greu de intuit:
Continue reading

1920: Expresionismul german în cinematografie

1920: Cabinetul Dr. Caligari (Das Cabinet des Dr. Caligari) – un film tulburător a cărui tărie exală și datorită mijloacelor tehnice primitive. Pe vremea când cinematografia nu avansase în era “Mură-n gură”, imaginația privitorului încă avea puls. O poveste cu ilustrații și muzică, forme și culori care îti bagă frigul în măduva oaselor, mutrele actorilor, permanent torturate de spaimă.

1922: Nosferatu – La 25 de ani după Dracula lui Bram Stoker, apare primul vampir în cinematografie. Nosferatu nu are dinții vampirului hollywoodian, crescuți în dreptul caninilor. Configurația bucală este de tip rozător, nu carnivor, doi dinți subțiri și ascuțiți crescând peste incisivii centrali superiori. Nosferatu călătorește împreună cu alte rozătoare, suge sânge și răspândește ciuma în Europa. Da, cinefilii mai puțin informați ai anilor ’20 au rămas cu impresia că Moartea Neagră (ciuma bubonică) a venit din Transilvania.
Continue reading

Excepționalul domn Iordache

Fostul ministru al Justiției, supărat de Ordonanța 13 și de prea multe alte întrebări, cuvântă în Parlament. După ce ocărește Uniunea Europeană principial (pentru interesele absconse de intruziune și sabotaj), dar și personal (pentru îngurguțații din parlamente și comisii străine), punctează decisiv cu două degete: Uie UE!

EXCEPȚIONÁL,-Ă, excepționali, -e, adj. 1. Care face, care constituie o excepție, care iese din comun; deosebit.
Continue reading

Panarame și maidane

Trei derbiuri am urmărit în weekend: Borussia – Bayern, Milan – Juventus și Dinamo – Steaua.

Cu două săptămâni înainte să apară poza de mai sus, l-am auzit pe Becali, în direct la Digi: “Vorbesc acum cu fina și se rezolvă, da? Ea, săraca, i-a lăsat pe alții să se ocupe. Dar acum sun la fina și… băhăhăhă, când te sună nașul tău e altceva, vedeți?”

În timp ce pe Westfalenstadion se juca cel mai spectaculos meci al toamnei, noi fierbeam în mister și anxietate: Oare ce-au rezolvat Nașul Becali și Fina Firea?
Totul a decurs normal, balerinii noștri au țopăit pe fundul lacului, într-un libret de Berekovski.
Continue reading

Tipologii bucureștene (I)

Bucureșteanul vine în multe nuanțe fiind mai degrabă un reprezentant național. Descendenții ciobanului Bucur sau măcar ai grădinăresei lui Arghezi sunt procentual asemeni amerindienilor. Restul? O strânsură pestriță de fomiști, de la Maglavit la Flămânzi via Olanu. Așadar, câteva tipologii bucureștene care pot fi lejer extrapolate național:

Egoistul puturos – Acel bucureștean a cărui indolență pute peste bulevard. Îl vezi cum își aruncă chiștocul pe caldarâm, deși mai are zece pași până la tomberon. Îl vezi cum aruncă pungi și pahare pe geamul mașinii. Ori cum își lasă bonurile și ambalajul napolitanei în căruciorul de cumpărături. Extrem de rar mi se întâmplă să găsesc un cărucior/coș de cumpărături fără bucățele de hârtie, pungi, pâine. Nu îl pot folosi așa, trebuie să adun gunoiul celui dinainte; gunoiul unui egoist care preferă să lase efortul adunatului pe seama mea. Continue reading

Vânzătorul de nimicuri

Autor: Heautontimoroumenos

Vând suflet la bucată, speranţe în buchet.
Au fost a mele-odată, acum sunt de prisos.
Am spus-o adineauri şi ştiu că mă repet:
Le vând să scap de toate, de tot ce-a fost frumos…

Frumoase sunt? Frumoase, frumoase-ntr-adevăr,
Dar poate prea frumoase, să pot să le uzez,
Căci vezi, sunt ideale, sunt omului răspăr –
Îi dau dorinţi deşarte, şi-al morţii lor gol crez.
Continue reading

Frica de cutremur este absurdă

Weekendul trecut a fost cutremur de 5,7 grade. Un amănunt insignifiant, în mod normal. Nu au fost victime, nu au fost pagube, nu am revoluționat seismologia cu ocazia asta. Nu știm când și cât de puternic va fi următorul. Cutremurul de 10 secunde ar fi trebuit să conteze doar atât: 10 secunde.

Subiectul încă există, ba mai mult, a escaladat până la cereri de demisie și dat cu curul de pământ pentru aplicații prevăzătoare, Ro-alerte și alte fâțe pescuite din negura minții. Pentru că:

– Am ajuns să transformăm în măciucă politică orice element al hazardului. Furtună, fulger, cutremur; orice pică din cer ori scuipă pământul înșfăcăm hrăpăreț și aruncăm în capul “adversarilor”.

– Presa din România (și nu numai) lucrează în interes personal. Informarea cetățeanului este doar o slinoasă manifestare a ipocriziei. Presa trăiește din “DEZASTRU: O să plouă”, din horoscop, sex, minciună și vata din nările morților. Presa va alimenta frici absurde, chiar dăunătoare, pentru că frica vinde. Mai ales frica de moarte.

Frica de cutremur are sens la fel ca frica de fulger. Ori frica de avion. Știți câți oameni au murit în 1977, în București? Aproximativ 1400, din totalul de 2,5 milioane. Adică 0,05%. Sau o persoană din 2000.

Știți câți oameni mor ANUAL în România, în accidente rutiere? Continue reading

The Haunting of Hill House

Serial apărut la Netflix, luna aceasta. Un singur sezon de 10 episoade, toată producţia fiind livrată în aceeaşi zi (12 octombrie) – o caracteristică Netflix lăudabilă.
Serialul poartă mai mult amprenta scenaristului Mike Flanagan, nu a scriitoarei Shirley Jackson, autoarea romanului The Haunting of Hill House.

Publicat in anul 1959, romanul a fost tot mai schingiuit de minţile cineaştilor, până la mutilarea completă care l-a făcut irecognoscibil. Prima ecranizarea în 1963, The Haunting – regia lui Robert Wise. A doua în 1999, The Haunting – un kitsch logoreic în regia unui nene de care nu am mai auzit.
Şi acum, anul de graţie 2018, cea mai reuşită încercare cinematografică şi versiunea cea mai infidelă autoarei Shirley Jackson. Continue reading