Concediu existențial

Adia vântul. Îmi crăpaseră buzele și-mi simțeam genunchii apăsați de niște mâini mari ca  două pietre care mi se adânceau în carnea inimii. Atunci, la cinci sau șase ani, privind un copac rupt, legănat de apă, mi-am spus că nu mă mai întorc acasă. Am aruncat tricoul ud de pe mine, străină de trupul mic pe care nu-l simțeam nici când mă loveam și mi-am imaginat că sunt bucata de lemn plutind. M-am rostogolit în nisipul murdar de pași, râzând cu poftă și cu mâinile împingându-se într-o zare închipuită. Cred că am fost, pentru prima dată, fericită. M-am întors acasă doar pentru că îmi era foame, frig și frică de întuneric și pentru că nu mai zăream lemnul.

Am mai fost fericită la 10 ani, când am sărutat o fată zănatică, ținându-i părul negru și des în mâini; poate momentul zero când mi-am dat seama că dacă eram bărbat m-aș fi descurcat mai bine de-a lungul vieții. Pesemne, este doar o părere augmentată de neînțelegerea mea față de toanele unor femei, fragilitatea, slăbiciunile și multitudinea de interese seci care ne alungă pe un drum al unei sensibilități dăunătoare.

Continue reading

Eşti ceea ce citeşti

Aşa arată un colaj al celor mai “vânate” ştiri de astăzi, 18 iulie:

Găsim aceste titluri pe majoritatea site-urile de ştiri, pentru că presa online funcţionează pe împrumuturi. Indiferent că eşti Antena3 sau CanCan, vei posta pe prima pagină ştirea despre tinerii analfabeţi care primesc 40 de mii de euro sau ştirea despre riscurile apei minerale (chiar dacă autorii sunt Antena1 şi Jurnalul). De ce ai face aşa ceva? Pentru că, evident, din toată oferta jurnalistică, aceste ştiri au cele mai multe accesări.

Mi se pare edificatoare indigenţa colajului, tot arealul informaţional este la nivel subpământean, acolo unde coropișnițele hibernează în bălegar. Nu mai există dubii legate de periciunea sub care ne văd pe noi, poporul cititor, directorii editoriali şi finanţatorii.
Politica editorială ţinteşte o gloată omogenă de analfabeţi creduli, sperioşi, bârfitori şi obsedați sexual.

Oare au directorii editoriali dreptate?
Continue reading

Ploaie de ciori

Plouă cu ciori și cu flori albe de castan.

Cad după fiecare tunet, prin foșnet de frunze și crengi, cu bufuri surde pe piatra cubică. Nu le număr, dar cred că-s mii. Unele încă mai tremură când li se aștern pe pene florile pe care le scutură căzând prin castanii bătrâni.

Bunicul mă ține de după umăr, uitându-se spre cer, gata să mă tragă din calea torpilelor muribunde. Unele cad rotit, cu ciocul în jos, atât de iute că ciobesc drumul. Nu mi-e milă deloc, nici lui, nici mie. Sunt rele și negre și prea deștepte. Ne fură puii de lângă cloșcă, piulițele de pe ușa garajului și orice le mai place de prin Continue reading

Interviu cu Mircea Cărtărescu

“Un scriitor adevărat ia asupra sa suferinţa umană de orice fel ar fi ea și-ncearcă s-o transforme, alchimic, în frumuseţe.
Nu frumuseţe pieritoare și inutilă, ci acea frumuseţe care, după spusele lui Dostoievski, «va salva lumea». Scriitorul, ca intelectual, se poate implica politic, social, moral în viaţa comunităţii sale, poate fi (și trebuie să fie) un purtător de cuvânt al binelui și-al adevărului, un luptător contra demonilor care au bântuit şi vor bântui etern fiinţa omenească.”

Mircea Cărtărescu despre Soros, PSD, educaţie, societate:

Comisia trompetelor penale

Trompetele penale din Parlamentul României sunt ofuscate foc din cauza Codruţei Kovesi. Nu vrea Codruţa să meargă în plutonul de execuţie, pervers intitulat “Comisia de anchetă”. Să fie anchetată de trompetele penale, în frunte cu pesedista Florea CONSUELA, pentru că aşa a zis meseanul Andronic Dan.

Nu folosesc termenul “penal” cu sens propriu, de bază. Deşi, uitându-ne la demonstraţiile empirice aplicate parlamentarilor români, aş avea mari şanse de adevăr. Alegând aleatoriu un parlamentar român, probabilitatea de a înhăţa un borfaş este peste 50% (o apreciere personală). Nu folosesc sensul de bază al “penalului” pentru că în comisia Consuelei ar putea fi (dulce speranţă nemuritoare) şi membri curaţi. Până în ziua izbăvirii neamului, când o mână dumnezeiască va arunca tot Parlamentul României într-un beci adânc, mă rezum la sensul metaforic – trompetă penală, expresie frumoasă. La fel ca o coardă penală, tot expresie, tot frumoasă.

Sunt sătul de propaganda mizerabililor, de intangibila cuvântare “Pe noi ne-au votat patruzeci şi nu ştiu cât la sută, avem majoritate, suntem vocea poporului! Puterea poporului, democraţie!”
Continue reading

Iubiţi banalitatea!

Casa mea are un pridvor lung, cu stâlpi înalţi, pictaţi în culoarea oului de raţă. Între stâlpi am improvizat mai multe stinghii din lemn de tei. Sunt hidoase. Dar au ajutat viţa-de-vie să îşi întindă ramurile încovoiate în jurul stâlpilor, până pe acoperiş. Acum întreg pridvorul arată ca un tunel lung şi verde din care uneori mai cad struguri. Aici mă pot ascunde perfect. Via este sănătoasă, cu un frunzet decupat dintr-o pădure tropicală. Nimeni nu poate vedea în interiorul tunelului. Dar eu mi-am făcut câteva orificii dichisite printre frunze. Nimeni nu mă poate vedea, iar eu îi văd pe toţi.

Este trecut de ora opt. O aştept pe Măriuca să iasă în curtea casei, cu braţul plin de haine ude. I-am legat o sârmă între cei doi pruni din curte. Puţin prea sus pentru înălţimea ei. Aşa o pot privi în fiecare dimineaţă, arcuindu-şi corpul cu forme jucăuşe. Îşi aşază migălos hainele pe sârmă. Le cunosc pe toate. Ultimul agăţat este maioul roz pe care a vărsat ciorbă de raţă seara trecută. Din tunelul meu cel verde şi plin de orificii pot vedea casa Măriucăi, fereastra Măriucăi, masa, patul, aproape orice este al Măriucăi. O iubesc atunci când stinge luminile, cât mai aproape de răsărit.
Continue reading

Colind de 4 iulie

Disney, Broadway, Hollywood, ne dădurăm jos din dud. Şi acum avem cultură, nu mai vrem bread cu untură. Suntem fashion, cool, în trend şi îţi spun ţie, my friend, mă răsfăţ cu steak şi burger, doar am plus pe primul quarter.

Neam căznit prin iobăgie, crăcănat de sultănie, ne plecăm la poarta ta, ia-ne coarnele-n lasou şi nevasta-n private show!

Master of Romania, limba mea de catifea să-ţi dea luciu la parbriz, nu mai vreau să put a cheese! Mulţumim, am dat all in, swear to God că vă iubim! Se topeşte inima…

Ca la Hiroshima.

La mulţi ani, America!

***

Cu ocazia sfintei sărbători de 4 iulie, s-a lansat Atlasul Geografic pentru profil LGBT.
Continue reading

Puteam să fiu ministru…

Petre Daea, Ministrul Agriculturii:

“Să ştiţi că nu intru în categoria celor care critică oaia seara şi dimineaţa mănâncă brânză. Intru în categoria acelora care abordează cu seriozitate acest domeniu şi pe care îl gestionez cu echilibru, în aşa fel încât această specie, care a avut o creştere importantă în ultima perioadă, să îşi păstreze ascensiunea efectivului, în aşa fel încât să putem valorifica cele 4,8 milioane hectare de pajişti din România care înseamnă deopotrivă Olanda, Belgia şi Elveţia la un loc.”

Îmi amintesc, cu melancolie amară, crezul meu despre oierit. Năzuința pură în sorginte, vârtoasă în esenţă, atât de năpraznic zdrobită sub peniţa tastatura colegului Vlad. Un tiran. Mă refer, bineînţeles, la ACEST articol, o sângeroasă triadă (cinism, diabolică informaţie, înverșunată analiză) menită să-mi roadă aripile. Şi da, aş fi zburat departe, până în fotoliul de ministru!
Continue reading

Cum #rezist caniculei

Soluţia “de cârpeală” ar fi baia cu flori îngheţate. Tratamentul respectiv are mai mult aplicaţii energetice decât termo-reglatoare. Am explicat tehnica folosită în articolul “Cum faci catharsis în duş” (cum înţelegem Chakra Sacrala şi Fluxul Kundalini).

Există şi variante mult mai puternice, soluţia provizorie a florilor îngheţate vizând ageamiii şi indolenţii. Un redutabil rezistent canicular va ataca ferm, decisiv. Va rezolva cauza, nu se va feri de efecte.
Când Bucureştiul coace la 40 de grade, rezistentul redutabil atacă şi pleacă în vacanţă!
Continue reading

Femei false

Bucureşti, 30 de grade plus, ascult în umbra udă cimentul fierbând. Blocul comunist are arome de sezon. În fiecare vară, cu fiecare caniculă, mirosul de comunism se îmbogăţeşte cu moleculele paraziţilor vremelnici. Grinzile îi pârâie a copt, parazitez într-un bloc bogat.

Vreau să scriu şi mă simt sufocat de aburii cimentului, de felurimea inclasificabilă a moleculelor inhalate, de condiţia vermină. Perfect! Comoditatea şi confortul psihic urzesc plictisul, nu creativitatea.
Există o oră specială care împresură răsăritul – atunci mi se usucă transpiraţia şi mă trezesc din haiala blocului fiert. Vă povestesc toate astea pentru că, în ciuda condiţiilor prielnice, m-am blocat.

Nu pot să construiesc personaj veridic, nu pot să falsific femeie! Continue reading