Idei de weekend pentru bucureşteni II

Tot m-am smiorcăit AICI de jegoşenia CFR-ului, mai ceva ca o fată mare într-un dormitor de eunuci.
Astăzi, am luat atitudine şi am schimbat firma. Da, uneori există alternativă la mizeria Căilor Furate Române. Se numeşte Regiotrans şi mi-a cerut 24 de lei pentru un bilet Bucureşti – Braşov.

La preţul ăsta mă aşteptam să împing singur vagonul. Totuşi, nu. Trenul arată ca o păpuşică din Thomas the Tank Engine. Sau ca tractoraşul scundac şi lunguieţ care transportă orăşenii către ştranduri. Dar este curat, surprinzător de spaţios, are câte o priză pentru fiecare loc, aer condiţionat Funcţional! şi WiFi. Servicii care există într-un univers paralel cu obtuzitatea gloabelor ceferiste. Şi când zic “gloabe” mă refer strict la cei care au jefuit gospodărit CFR-ul în ultimii 26 de ani, nu la banalii angajaţi.

Un drum plăcut, liniştit; puteai să sari din vagon, să culegi câteva conuri de brad şi să-l prinzi din urmă. Puteai face orice în cele 5(cinci) ore. Apropo, absurdele restricţii de viteză, de care ar fi râs şi Watt, sunt din cauza terenului şi a liniilor. Săracele locomotive nu au vină.

Aşa arată o fotografie corectă făcută de mine cu un telefon incorect. Gara din Ploieşti:
IMG_20160528_094740

Odată ajunşi în Braşov, nu vă plictisiţi. Metropola este doldora de atracţii turistice Internaţionale! ca Piaţa Sfatului, Biserica Neagră, Strada Sforii sau Dodo Pizza.
Eu am preferat să mă joc puţin cu un Bell 407.
Continue reading

Câștigători Fotogeografica 2016

887389_1208357699181475_7847793668697388770_o

Dacă te uiți spre fotografii români mai vechi, o să vezi o tonă de premii pe la festivaluri comuniste sau organizate de ei pentru ei (cum e moda în toate cercurile artistice formate în comunism), o să auzi o grămadă de teorie despre puritatea artei, extraordinara stăpânire a tehnicii pe care o posedă și infinita subtilitate genială a lucrărilor lor.

Ce n-o să vezi o să fie un portofoliu valoros, asta n-o să vezi. Lucrări mediocre care nu numai că nu zic nimic, dar se vede că au fost făcute fără pic de aplecare și muncă, într-o rutină de meseriaș nu artist.

Și nu e vorba de aparate, sau de spațiu sau de posibilități, ci doar despre cum (la fel e și-n literatură) nu era de fapt nevoie să fii artist ci doar să te angajezi pe postul ăla și să nu deranjezi regimul. Continue reading

Să facem românii fericiți

romani fericiti

Nici măcar nu e greu, trebuie doar o ușoară rearanjare pe funcții:

La fisc ducem popimea și nu se mai supără nimeni. Rezolvă imediat cu evaziunea că nu scapă nici dracu netaxat de ăștia, iar contribuabilul nu se mai enervează când jupoaie statul pielea de pe el că n-are cum să-i poarte pică popii – zice un ”sărutmâna, părinte” ăla îi răspunde c-un ”Doamne-ajută, fiule” și gata-i auditul.

La rutieră ducem meseriașii. Ăștia de pun gresie-n baie, dau cu varu-n tavan și cu ciocanu-n țevi – instalatorii și meseriașii. N-au nevoie să-nvețe nimic în plus ca să sară din boscheți în mijlocul străzii.

Nu se mai oftică românul că stau polițaii la pândă. Ajungem să ne fie dor de-un radar, de-o amendă mică acolo – ne facem programare la unul din ăsta când știm c-avem drum… și cinci ore mai târziu să sunăm ”bine mă, omule, n-ai zis c-o să fii la intrarea în Tâmpești?” ca să ne spună ”șefu, n-am avut ce face, am avut lucrare grea c-un proces verbal făcut de ăla dinainte, vai și-amar totul era pe dos da’ vin șefu, vin sigur, săptămâna viitoare, să mergi cu 95 că-s sigur acolo”. Continue reading

Noaptea muzeelor și ipocrizia cultului nocturn

noaptea muzeelor2

De fiecare dată când văd postări entuziaste din mijlocul gloatei ce ia cu asalt muzeele în noaptea muzeelor mă bușește râsul, pentru că toate-s într-un registru atât de ipocrit că n-are cum să nu fie ridicol.

”Vizităm muzee, sprijinim cultura, suntem interesați de artă, istorie, suntem ‘telectuali rasați”

Nu, mă, nu sunteți, vă duceți cu gloata exact ca-n bar, ca să aveți cu ce vă crește brandu pe FB, pentru că altfel v-ați gândi un pic la asta:

  • dacă eu mă duc la muzeu doar când e gratis, cum să meargă muzeul ăla?
  • de ce naiba să mă îngrămădesc cu alți zece pe metru pătrat pentru o chestie care e acolo tot timpul?
  • de ce, apără și păzește, să stau treaz o noapte și să alerg dintr-o parte în alta, fără să văd nimic de îngrămădeală și grabă, când pot să dau trei lei și să mă uit când, cum și la ce vreau eu în orice altă zi?

Al naibii interes cultural cum vi se trezește în suflețele numa și numa când e gratis și când e mișcare de turmă.

Banshee – ăl mai macho serial din istoria televiziunii

banshee serial tv

În weekendul trecut a rulat ultimul episod din Banshee, serial care mi s-a strecurat direct în suflețelul meu de primitiv încă de la primele trei episoade.

Așa doză de testosteron și machoism n-a văzut ecranul nici la John Wayne, nici la Dirty Harry, ba (nu-mi vine să cred ce spun) nici la Die Hard. Un orășel de la naiba-n praznic, cu lucrurile strict așezate în matca lor de-un interlop dat dracu, se-ntoarce cu fundu-n sus când vine un șerif nou.

 

 

Bine, nu e tocmai șerif, ci un hoț de mare clasă ținut după gratii jumătate de viață. Și nu e singur, are și ceva din fosta echipă cu el. Și nu prea are nimic în comun cu legea sau cu frica sau cu respectul față de orice.

Brut, violent, direct, exagerat, sexy, fermecător. Trei zile țin doliu după el. Bărbați, puneți mâna și vă uitați.

Arta-i pentru toată lumea

para suparata

Pare că una dintre victimele ritmului financiar de azi este chiar arta, domeniu care, dacă-i asculți pe practicanții săi, ar trebui să se ridice deasupra monetarului și să țintească altfel de valoare.

Când însă lumea de azi apasă pe pedeala de accelerație în orice și totul trebuie să fie acum și aici, arta înseamnă din ce în ce mai puține piese reușite și din ce în ce mai mult marketing și convenție între curatorii momentului.

Nu mai ai cum să aștepți apariția unui pictor genial, nici să stai după el luni de zile, poate chiar ani, până își pune pe pânză tot potențialul său – astea-s vremuri trecute. Și-atunci faci vâlvă în jurul unei descoperiri, creezi un brand, lipești două nume, sau orice alt artificiu de marketing îți vine în cap (documentar din tranșee despre cum arată succesul în artă azi) și umfli niște lucrări banale la rang de capodopere, deși pentru orice ochi din afară sistemului sunt la fel cu toate celelalte. Continue reading

S-a inventat umorul pentru femei

femeiDe câte ori n-aţi auzit o femeie zicând “Îmi plac bărbaţii amuzanţi, bărbaţii care mă fac să râd, bărba…” Stop! Ce sună greşit în enunţul ăsta? Nu este pleonasm, este incongruență.
Bărbaţii amuzanţi, bărbaţii care mă fac să râd.

Dacă faci o femeie să râdă, nu eşti amuzant. Nu eşti acolo, în turma ta de masculi care contează. Eşti amuzant în afara turmei, la marginea oazei, unde te hlizeşti cu hienele.
Continue reading

Nu există pasiune ridicolă

pastrav eliberat

”Stai ca prostu’ cu bâta în baltă”

Așa rezuma tata părerea lui despre pescuit,  iar disprețul față de așa îndeletnicire pentru idioți i se citea clar pe față de fiecare dată când plecam pe apă.

Dacă ar fi știut tata câtă frumusețe, liniște, bucurie și prietenie mi-a adus pescuitul, nu s-ar mai fi gândit niciodată la pasiune mea ca la un simplu ținut de băț. Continue reading

Da, m-a tras curentul

tras curentul

De vreo trei ani așa a început un asalt teribil asupra expresiei ”m-a tras curentul” de parcă nimicirea ei ar fi o probă pentru tânărul intelectual urban, fără de care nu poate bea în barul din centru (da, știu și la noi a fost articol).

Recent, am citit prin nu știu ce ziar al nșpelea text cu titlu bombastic despre cum așa ceva nu există (din păcate nu mai țin minte sursa, dar era ceva ziar național nu pagină de efemeride).

Pe mine niciodată nu m-a deranjant expresia ba chiar o consider corectă. Mai mult, în articolul de care pomenesc – deși construit să arate ce trompet e românul care folosește expresia – mi s-a confirmat poziția.

Medicul căruia i s-a cerut părerea a spus că pacienții folosesc expresia pentru a descrie cauzalitatea unei game diverse de simptome. Aici stă cheia întregii probleme de importanță mondială. Continue reading