Femeile sunt ridicole când agață

De noi, bărbații, se râde de milenii pe tema asta. Cred că imediat după epoca de piatră, când am renunțat la tehnica trasului de păr și-a parului în cap, au și început comentariile despre maniera de agățat a celor mai puțin fermecători dintre noi. Ba chiar cred că și înainte de asta doamnele râdeau între ele:

– Doamne, ce pămpălău! A dat cu parul de nici n-am simțit, poți să crezi tu, fată, tu, c-așa a vrut el să mă ia?

– Vai, fată, mor de râs, chiar așa a făcut?

Ei uite că de ceva vreme fetele, în emanciparea lor furioasă, au început să facă ele primul pas iar spectacolul e pur și simplu fabulos. E ca și cum ar fi luat spuma celor mai penibile abordări masculine ar mai fi adăugat un praf de ridicol, două linguri babane de jenant și după aia ar fi pus totul peste un terci de comic.  Continue reading

În pat cu o japoneză

Într-o rochie scurtă, neagră, picior peste picior, stătea sprijinită de bar fantezia oricărui bărbat care s-a uitat vreodată la vreo animație japoneză. De la gleznele fine, înfășurate în bretelele complicate ale sandalelor la pulpele dezvelite până aproape de curbura feselor la sânii rotunzi și tari ce ieșeau în evidență ca doi pepeni într-o ladă de ridichi până la buzele delicate și ochii neobișnuit de mari și pătrunzători, totul era amețitor la femeia aia.

Eram de șase zile în Japonia și îmi terminasem deja treaba așa că mai aveam 3 zile plătite de corporație și cine să le folosească mai bine decât mine?

M-am îndreptat din spate, mi-am lipit zâmbetul irezistibil și m-am îndreptat lejer spre bar. I-am aruncat o privire japonezei de-a crezut că se topește scaunul sub ea și mi-am comandat o vodkă șerpească, cu aromă de cobră, s-o impresionez. Continue reading

Degeaba o ai MARE

”Când am scos-o, a sărit trei pași înapoi și și-a scuipat în sân.

– Aoleu, ce-i aia!

Dacă nici ea nu știa, care fusese prin popușoi cu tot satul ba chiar și cu câțiva din comuna vecină, cine să știe?

– Cum ce e? Păi e… păi nu vezi… e o pu.. o

– Tu să taci, țărane, crezi că eu nu știu ce e pu.. si ce nu e? Aia, Doamne iartă-mă nu e pu.. e lucru dracului, nici dacă pui trei una peste alta nu iese așa animală!

Și își trage fusta pe ea nervoasă.

– Stai, Leano, păi eu ce fac? Nu ți-am dat Cico și cocoși, nu te-am dansat pe dedicație? Și tu mă lași așa?

– Bă, eu nu bag paru ăla-n mine că nu-s nebună! Ce vrei, să-mi iasă pe urechi? Continue reading

Orgasmul în Ureche, cel mai tare

Dădeam în ea ca într-o scândură, ca într-o găleată cu răcituri de crăciun, ca-ntr-o ladă frigorifică plină cu ton înghețat și mazăre refrigerată. Trecuse deja o oră și tipa se uita cu aceeași moacă plictisită la lustra mea cu fluturași din tavan.

Bă, mă scotea din sărite! Eu dădeam la rame de ziceai că-s pe Pacific în furtună și asta stătea ca la plajă, nemișcată să nu-și strice bronzu’. Tre să știți ceva despre mine, eu când m-apuc de-o treabă nu suport s-o las așa… în doi peri. Simțeam că înnebunesc nu alta.

Încercasem totul, toate încolăcirile, penetrările, pozițiile, contorsiunile și forajele posibile de la struțul speriat până la cămila cu trei cocoașe, de la omul de cauciuc pâna la ciobanul tantric. Tintisem în atâtea găuri, de atâtea ori de ziceai că joc golf, păsărică, păsărică, vultur… Nimic, absolut nimic nu mergea. Continue reading

Scrisoarea unei actrițe porno către guvernul Ponta

Cincisprezece ani am muncit pe rupte și credeți-mă nu mi-a fost deloc ușor. A trebuit să fac o grămadă de sacrificii, n-am avut tinerețe, n-am avut timp deloc de mine, douăzeci și patru din douăzeci și patru trebuia să fiu gata de muncă.

Și nu e nicio glumă să faci sex zece-doisprezece ore pe zi, nu e ca-n Parlament să dormi în scaun, trebuie să ai o pregătire fizică de excepție, de maratonistă. Făceam sală, saună și piscină o dată la două zile, dietă strictă  și pe alcool nici nu puneam gura, ba și yoga de trei ori pe săptămână să fiu flexibilă pentru scene de mare dificultate. Continue reading